FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Citeste un interviu inedit cu regizorul Cristi Mungiu despre Steaua! Vezi ce crede despre Hagi si despre dubla cu Zaglebie!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 25 iulie 2007 00:00

Regizorul Cristi Mungiu, cistigatorul Palme d'Or 2007, anticipeaza o "dubla" chinuita cu Zaglebie


Intrevedere-surpriza in Polonia cu laureatul de la Cannes 2007, regizorul Cristian Mungiu. Cistigatorul marelui premiu Palme d'Or a venit la sfirsitul saptaminii trecute la Wroclaw in calitate de invitat la festivalul international de film "Noi Orizonturi", deschis cu proiectia peliculei victorioase din Franta, "4 luni, 3 saptamini, 2 zile".

- Domnule Mungiu, de ce in Polonia?
- Eram curios sa vad cum va fi primit filmul in Polonia, unde exista o situatie speciala, pentru ca avortul este in prezent interzis, in buna masura din cauza bisericii catolice. In Romania e acum liber, dupa ce nu fusese permis in timpul comunismului. Situatia e inversa in Polonia si devenise interesant de aflat cum e privit un film cu un astfel de subiect.

- Haideti sa intram in fotbal! Sinteti suporterul vreunei echipe?
- Evident, tin cu Poli Iasi, fiindca de acolo sint! Nu sufar pentru Steaua, Dinamo, Rapid si ma uit cu ingrijorare la toti astia care-si dau cu pietre-n cap, in buna masura si din cauza modului in care prezinta presa fenomenul. Era parca altceva un Steaua - Dinamo in urma cu 15-20 de ani. Am intrat acum in epoca trailerelor de pe TV care vind falsa rivalitate, pentru ca, pina nu demult, nu erau nici unii "ciinii rosii" si "crocodilii galbeni". Eu ramin in zona reflexelor nostalgice, ciine credincios pentru Poli Iasi, n-o sa dau nimanui in cap! Am tinut si cu Craiova la inceputul anilor '80, probabil si pentru ca performantele lor au coincis cu momentul in care am inceput sa ma uit la fotbal. Ma atasasem de acea echipa.

"Tactica de Crevedia"
- Cum credeti ca se va descurca Hagi pe banca Stelei?
- Nu-mi place sa fac astfel de comentarii. Ca suporter insa, sint sceptic. Antrenoratul asta e ceva destul de vag pentru mine, ce vorbesc oamenii aia si cum regleaza ei alchimia de pe teren. De bine, de rau, se zareste insa in anumite situatii o coerenta, care nu prea s-a vazut la echipele pe unde a lucrat Hagi. Imi aduc aminte, spunea la un moment dat ca a trimis un fundas inalt in atac, deoarece asta a invatat el de la Cruyff ca se face in anumite situatii speciale. Daca asta ai invatat de la Cruyff, e mare pacat! Asta e tactica de Avicola Crevedia, sa trimiti in careul advers pe unu' inalt de 1,90 metri! E foarte trist! Ma gindeam ca de la Cruyff poti invata lucruri mult mai elevate.

- Pentru ca tot sintem in Polonia, cum anticipati apropiatele confruntari dintre Steaua si Zaglebie Lubin?
- Cred ca o sa ne chinuim tare de tot, pentru ca Steaua joaca prost! Baietii de acolo imi sint simpatici, dar nu cred in teoria asta ca nu conteaza rezultatele din amicale.

"Apar multi matracuci"
- Exista in fotbalul romanesc personaje care v-au impresionat placut?
- In urma cu citiva ani, cind lucram in presa, i-am luat un interviu lui Cirtu. Mi s-a parut un tip foarte civilizat si cu un anumit tip de detasare. Cred ca e unul dintre oamenii coerenti din fotbalul nostru, chiar daca nu e neaparat al mai mare antrenor pe care l-am avut.

- Ce nu va place la fotbal?
- Partea nasoala la noi e ca vedeta principala de la Steaua e Becali, nu sint jucatorii. Complet aiuritor! E mai mult spatiu alocat sportului decit personaje memorabile. si astfel apar tot felul de matracuci, care ajung eroi pe la buletinele de stiri.


"Rival" cu Porumboiu jr.
Coleg de generatie cu Cristi Mungiu, Corneliu Porumboiu, fiul finantatorului de la Vaslui, este bun prieten cu laureatul de la Cannes. "Avem un prieten comun in Franta, care e agentul meu de vinzari, si el ne mai intarita sa vorbim despre fotbal. Nu cred ca poate exista rivalitate intre Iasi si Vaslui, iar de pariuri nu ne ocupam. In plus, ce rivalitate sa ai cu Vasluiul? (ride)", spune Mungiu.


"Nivelul de conversatie dintre proprietarii de cluburi a coborit atit de jos, incit e aproape jignitor sa-i mai urmaresti"

"E clar ca, fara Dica, Steaua ar putea sa se apuce de baschet!"

"Probabilitatea e la fel de mare ca urmatorul meu film sa fie despre un rugbyst sau despre o calugarita. Important e ca povestea sa comunice mai mult decit istoria in sine"

Cum ii vede Mungiu pe...
Mircea Sandu - are alura de actor italian si charisma, chiar daca un strop dimboviteana
Dumitru Dragomir - o moaca de Fernandel, dar nu stiu pe cine jignesc spunind asta
Adrian Mutu - un tip interesant, dar ar deveni si mai placut daca nu si-ar mai da cu atita gel
Gheorghe Hagi - mi-a fost simpatic pina in etapa in care l-am vazut scuipind
Cristi Chivu - are un pic de stofa de star, dar a fost penibil cu povestea legata de transfer, care i-a adus o mare pierdere de imagine
Selectionerul - jovial, colorat, are un anumit tip de incruntare care da senzatia ca lucreaza, adica seamana un pic cu Caramitru din acest punct de vedere

39 de ani este virsta regizorului Cristian Mungiu, primul cistigator al marelui premiu Palme d'Or din istoria cinematografiei romanesti

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close