Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat marti, 11 februarie 2025 09:21 / Actualizat marti, 11 februarie 2025 11:06
Sezonul regulat se apropie de final, iar bătălia pentru cele șase locuri care duc în play-off e din ce în ce mai aprinsă, mai strânsă și mai palpitantă. FCSB, CFR Cluj, Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, Dinamo și Rapid se „bat” pe viață și pe moarte pentru a ajunge în primele șase și speră să pună mâna pe mult râvnitul trofeu de campioană.
Dar pe lângă hotărârile decisive ale antrenorilor, schemele exersate la antrenamente și rolul extrem de important al jucătorilor din teren, un alt element decisiv a stabilit clasamentul actual din Superligă.
Vorbim de prestațiile arbitrilor, „cavalerii fluierului”, cei care în cele peste 200 de meciuri fluierate până acum au comis nu mai puțin de 84 de greșeli importante de arbitraj.

Superliga e plină de greșeli de arbitraj. Vestea bună: sunt în scădere față de alți ani
De un deceniu, Gazeta Sporturilor centralizează, etapă de etapă, erorile arbitrilor care sunt delegați la meciurile din Superligă de către președintele Comisiei Centrale. Așa s-a întâmplat și în actualul sezon, când, după fiecare meci, ținând cont de sfaturile celor mai buni specialiști în domeniul arbitrajului am centralizat greșelile pro și contra ale „fluierașilor”.
Au trecut 26 de etape, iar de la reluarea sezonului în 2025, toate echipele s-au plâns de arbitrajele eronate ale celor care i-au condus de pe teren.
Fie că vorbim de Mihai Stoica (președintele Consiliului de Administrație al FCSB) sau de Cristi Balaj (președintele CFR Cluj) ori de Marius Șumudică (antrenorul Rapidului), toți s-au plâns de arbitraje și de greșelile intenționate sau nu ale arbitrilor.
Dinamo și FCSB au cele mai multe decizii eronate PRO!
Așadar, după 26 de etape s-au jucat 208 meciuri, cu 84 de greșeli importante de arbitraj! Cine are cele mai multe decizii pro și este ajutată de la spate de arbitri? Dar și cine a avut cele mai multe probleme în meciurile jucate până acum?
- GREȘEALĂ MAJORĂ: acordare penalty eronat, neacordare lovitură la 11 metri, validare eronată de gol, anulare greșită a unui gol, eliminare acordată corect sau incorect
Gazeta Sporturilor a centralizat meci cu meci, eroare cu eroare. Fie că ea a fost ulterior îndreptată de VAR, greșeala arbitrului de pe teren rămâne, deci a fost monitorizată și introdusă în analiză. Să începem cu echipele care au fost ajutate de „cavalerii fluierului”!
Pe prima poziție, la egalitate, cu câte NOUĂ greșeli importante PRO sunt cele mai importante formații din fotbalul românesc: Dinamo și FCSB, dar și Hermannstadt. Pe poziția secundă vine Gloria Buzău, cu opt decizii pro luate pe teren, apoi UTA Arad și Sepsi, fiecare cu câte șase decizii pro ale arbitrilor.
La coada clasamentului sunt CFR Cluj și Rapid, cu câte trei erori pro fiecare, Universitatea Cluj, cu două, și Petrolul, cu o singură decizie eronată pro ploieșteni.
99 de erori mari de arbitrajs-au înregistrat în sezonul trecut din Superligă, la finalul etapei cu numărul 26. În sezonul 2022-2023, tot după 26 de etape, numărul acestora era de 98
Universitatea Cluj, echipa cu cele mai multe decizii CONTRA în Superligă
Dar sunt cei mai dezavantajați? Universitatea Cluj este liderul surpriză la acest parametru! Nu mai puțin de 10 decizii eronate luate împotriva echipei lui Ioan Ovidiu Sabău!
Pe doi vine Unirea Slobozia, cu nouă greșeli contra formației lui Adrian Mihalcea, Dinamo cu opt, CFR Cluj și Poli Iași, cu câte șapte erori contra.
Dacă vorbim de formațiile cu cele mai puține greșeli împotrivă în meciurile jucate până la finalul etapei 26, FC Botoșani și UTA Arad au câte o singură eroare împotrivă, apoi Farul cu două și Petrolul cu trei.
PRO + CONTRA: U Cluj și CFR Cluj conduc în clasamentul echipelor dezavantajate
Dacă facem bilanțul deciziilor pro și contra din dreptul fiecărei echipe, vedem un clasament interesant. Cea mai dezavantajă, de departe, este Universitatea Cluj (-8 decizii contra vs. pro), urmată de... CFR Cluj!
Echipa lui Dan Petrescu ocupă poziția secundă a clasamentului, la egalitate cu Unirea Slobozia. Cele două echipe au -4 în duelul deciziilor pro vs contra luate de arbitri pe teren. Cu -3 vine Poli Iași, iar Rapid și Petrolul cu -1.
Dinamo are +1, iar FCSB pe +3! Oțelul, fosta echipă a lui Dorinel Munteanu și actuala formație a lui Ovidiu Burcă, e singura pe zero. Cinci greșeli pro și tot atâtea contra, ambele luate eronat.
Din 84 de greșeli, 16 n-au fost corectate de VAR
Chiar dacă numărul erorilor de arbitraj este în scădere în comparație cu ultimele două sezoane, arbitrajul video din Superligă nu a rezolvat în totalitate problemele „centralilor”.
De exemplu, din cele 84 de decizii eronate luate inițial pe teren, 68 au fost CORECTATE de VAR, după vizionarea imaginilor cu reluări la marginea terenului. Rezultă un procent de peste 80% de decizii eronate inițial care au fost corectate de cei din camera VAR.

Doar 16 decizii eronate pe teren luate de arbitri nu au fost corectate de VAR, cu sau fără vizionarea reluărilor pe monitoare.
- Exemple: nu s-a acordat lovitură de la 11 metri pentru CFR la faultul asupra lui Camora în CFR Cluj - Hermannstadt 1-0 sau nu s-a acordat penalty pentru FCSB după faultul asupra lui Toma în FCSB - Hermannstadt 1-1.
Iulian Călin, gafeurul numărul 1 din Superligă
În actualul sezon de Superligă, Iulian Călin a fost delegat de către Kyros Vassaras în zece etape. La aceste meciuri a comis fix zece mari erori de arbitraj, fiind liderul „centralilor” în topul greșelilor importante. Din cele zece meciuri arbitrate, în șase a greșit grav!

Pe podium, alături de arbitrul din Ștefănești, la capitolul greșeli, vin din urmă Viorel Flueran (7 erori de arbitraj), Horia Mladinovici, Marian Barbu și Horațiu Feșnic (fiecare cu câte 6 erori importante).
În total, 25 de arbitri au avut cel puțin o greșeală în actualul sezon competițional de Superligă.
În ce meciuri a comis erori Iulian Călin
- Gloria Buzău - Sepsi 1-2
- Unirea Slobozia - UTA Arad 0-1
- FCSB - Dinamo 1-1
- Oțelul - Unirea Slobozia 0-2
- Rapid - Gloria Buzău 2-0
- U Craiova - U Cluj 1-0


