FOTBAL  »  Superliga  »  ANTRENOR

Cosmin Olăroiu, contactat de un club din Liga 1: „Curaj am, pot să merg”

Cosmin Olăroiu
Cosmin Olăroiu

Articol de GSP - Publicat marti, 18 mai 2021 08:55 / Actualizat marti, 18 mai 2021 13:22

Cosmin Olăroiu (51 de ani) admite că a fost contactat de o echipă din Liga 1, pe care nu a numit-o.

Liber de contract din februarie, când s-a despărțit de Jiangsu FC, echipă intrată în colaps financiar, Olăroiu continuă să fie căutat în vederea stabilirii unui nou angajament. 

Propunerile nu vin doar din străinătate, ci și din România, după cum a recunoscut chiar antrenorul. 

Cosmin Olăroiu, contactat din Liga 1

Întrebat dacă a fost căutat de vreo echipă din România, Olăroiu a spus pentru digisport.ro:

„Da! O echipă! Pot să plec în orice proiect cu oricine, curaj am, minte îmi mai trebuie. Nu îmi e frică să plec la drum, dar există un risc în tot ceea ce faci. Merită să riști pentru un anumit lucru? Aici trebuie să îți dai răspunsul”.

Cosmin Olăroiu, gust amar după aventura de la Jiangsu: „O lașitate rar întâlnită”

Ultima dată Olăroiu a activat la Jiangsu FC, formație de plan secund,  alături de care a cucerit un titlu nesperat în China. Antrenorul român nu s-a putut bucura însă de performanță. 

Echipa a dispărut între timp, iar miliardul chinez Zhang Jindong a refuzat să achite banii restanți. FIFA nu poate interveni în acest caz.

„După un an în care împreună cu jucătorii am făcut eforturi foarte mari, am stat foarte mult închişi, pentru că se juca într-un sistem «bubble» şi stăteam cantonaţi cu lunile pentru meciuri şi antrenamente. La sfârşit, nici măcar nu ne-a mulţumit nimeni pentru că am câştigat titlul. Pe teren a fost singura sărbătoare. 

Cred că toată lumea era supărată. Sunt enorm de multe de spus, dar asta a fost decizia lor. Deranjant e faptul că nu au avut curaj. Dacă eu sunt preşedintele unui club vin şi spun: «Asta e situaţia, să vedem ce putem să facem». 

Nici măcar nu au vrut să apară. O laşitate rar întâlnită. N-au venit nici măcar să discute, nu mai vorbim de restul de plăţi. Nu există aşa ceva pentru ei. 

Am trăit o mare minciună, aşa se numeşte. Ai câştigat, după care totul s-a năruit. Preşedintele a declarat imediat după câştigarea trofeului că e abia începutul pentru ce va face cu Jiangsu Suning”, a spus Olăroiu, conform sursei citate. 

CV Cosmin Olăroiu

  • 51 de ani
  • liber de contract din februarie
  • echipe antrenate: FC Național, FCSB, Poli Timișoara, Al Hilal, Al Sadd, Al Ain, Al Ahli, naționala Arabiei Saudite, Jiangsu Suning
  • 17 trofee în palmares, între care campionatele cu FCSB și Jiangsu
  • semifinală de Cupa UEFA cu FCSB în 2006, eliminat dramatic de Middlesbrough, 3-4 la general - cea mai mare performanță atinsă de o echipă de club din România după 1989
  • finală Champions League Asia cu Al Ahli Dubai, 2015, 0-0, 0-1 contra lui Guangzhou Evergrande

VIDEO. Cosmin Olăroiu, detaliu neștiut: „M-a chemat președintele Federației Chineze și am avut o discuție cu el”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Cornel Dinu, elogii pentru Dusan Uhrin Jr.: „Ce n-aveau atunci și au acum jucătorii?”

Panduru nu-l iartă pe Gigi Becali: „Nu te interesează campionatul, nu te interesează nimic! Dacă-l lăsai, Petrea făcea mai multe”

Dosar-ȘOC în Spania! Starul Barcelonei a dezinfectat camera, „de cei care nu-s musulmani”, apoi a vandalizat o vilă de lux, cu 7 dormitoare: perdele transformate în „hamuri și leagăne sexuale”! Tribunalul anunță: „Sunt 500 de poze la dosar”

Constantin Gâlcă, noul antrenor al Universității Craiova! Acord cu Mihai Rotaru


Comentarii (15)
moto.46.rossi
moto.46.rossi  •  19 Mai 2021, 08:49

Welcome To C F R|1907|CLUJ

marcelclujnapoca
marcelclujnapoca  •  19 Mai 2021, 08:32

NU doar banii conteaza ...e o lectie de viata ! Totul e vaanare de vant ! "blowing in the wind "bob dylan

niculaemoromete
niculaemoromete  •  18 Mai 2021, 19:09

Poate gresesc, Olaroiu avea un salariu mai mare decat limita superioara impusa de Partidul Comunist Chinez, patronul a urmat linia partidului !... Teapa in stil chinezesc!

Vezi toate comentariile (15)
Comentează