Articol de Ovidiu Ioanițoaia - Publicat luni, 28 aprilie 2025 19:24 / Actualizat luni, 28 aprilie 2025 19:49
Cosmin Olăroiu, proaspăt numit selecționer al naționalei Emiratelor Arabe Unite, i s-a destăinuit recent lui Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP. În prima parte a interviului, Oli a mărturisit de ce n-a venit la naționala României.
- Cosmin, felicitări pentru numirea ca selecționer al Emiratelor Arabe Unite, e un pas înainte în carieră!
- Da, eu așa cred. Totodată, o onoare, chiar dacă naționala Emiratelor Arabe Unite ocupă în prezent doar locul 65 în clasamentul FIFA. Nu-i însă puțin lucru să răspunzi de echipa unei țări.

- Ai mai trecut printr-o asemenea experiență în 2014, când ai antrenat, pentru o scurtă perioadă, reprezentativa Arabiei Saudite. Nu ți-a mers prea bine atunci: din 4 meciuri, ai obținut o singură victorie!
- A fost mai degrabă o detașare de-o lună. Eram la Al Ahli Dubai și m-a rugat șeicul să mă ocup de Arabia Saudită la turneul final asiatic. Am făcut două săptămâni de pregătire și-am însoțit echipa din postura de "temporary coach". După 0-1 cu China, 4-1 cu Coreea de Nord și 1-3 cu Uzbekistan, m-am întors la club.
- Nu crezi că, preluând Emiratele, ți-ai asumat un risc?
- Nu, nivelul de aici, tehnic și organizatoric, e peste ce-și imaginează europenii. Totul e de top în materie de pregătire, de refacere etc. Profesionalism de calitate superioară.
- Câți bani vei primi în 2 ani de contract?
- Nu ei m-au determinat să accept. Nu ei au înclinat balanța.

- Știi cum se zice, nu banii contează, numărul lor. Lumea vorbește acasă despre 5-6 milioane de dolari anual, confirmi?
- Acasă lumea vorbește multe și fiecare are obiceiul să-i țină socoteala celuilalt. Moare de grija lui.
- De acord, 5 ori 6 milioane pe an?!
- Nea Ovidiu, voi câștiga la naționala Emiratelor mai puțin decât primesc acum de la Al Sharjah. Iar cel mai mare salariu l-am avut la Al Ahli. În general, în zona arabă, cluburile cu ștaif plătesc mai bine decât federațiile. Echipele naționale se preiau pentru reputație, pentru carte de vizită.
- Nu te supăra, antrenezi în lumea largă de vreo 18 ani, mai des la arabi, dar și la chinezi, firește că ai strâns o avere serioasă!
- N-am strâns, am investit. Între altele, și pentru că, spre deosebire de Mircea Lucescu, nu mă văd lucrând și la 80 de ani!
Cosmin Olăroiu: „Nu-s foarte convins că România se va califica la Mondiale!”
- Adevărat, că ești patronul unuia dintre cele mai căutate restaurante din Dubai, local care se cheamă „Amelia”?
- Nu patron, asociat. Nu mă ocup eu direct, partenerii, săptămânile astea vom mai deschide unul, care va purta numele „Amaru”. Iar în țară construiesc un complex de blocuri în apropiere de Obor.
- Deci n-o să ții alea 5-6 milioane pe an în bancă...
- Te străduiești degeaba să afli ce salariu voi avea, n-o să-ți spun. Puteți scrie ce vreți, eu cum să reacționez, să comentez de la distanță și să vă contrazic?! Nu mai bine să-și vadă fiecare de treaba lui? Eu aici locuiesc, în Dubai Hills, iar la București vin numai în vacanță. Din păcate, tot mai rar.
- Sunt mulți români în Dubai?
- Destui. Totodată, o grămadă de foști fotbaliști străini au case aici sau chiar locuiesc, Del Piero, Mancini, Pirlo și alții, Zenga, Pogba. Le place pentru că e cald și taxele sunt mici, impozitele. Miguel Salgado, ex-Real Madrid și peste 50 de selecții pentru Spania, și-a luat chiar cetățenie EAU.
- Cosmin, e în regulă, știi tu mai bine ce și cum. E încăpător bazinul, dar e și apă în el?!
- Nu înțeleg poanta, vrei să explici?
- Totul e frumos, încă o dată felicitări pentru că ești, din 17 aprilie, selecționerul Emiratelor, cu care visezi că ajungi la Mondialele 2026! Dar jucători ai, există un lot cu care să reușești ceva?
- Sunt mulți jucători talentați și cu dorință de-a progresa. Destui brazilieni naturalizați, ale căror nume nu-s cunoscute în Europa, Meloni, Lima, Luanzinho, alții, așa-i că n-ai auzit de ei? Vedeta e Ndiaye, senegalez la origine, legitimat la Montpellier în prima ligă franceză. Voi da ochii cu ei după ce-mi voi încheia misiunea la Sharjah.
Cosmin Olăroiu: „Am apreciat și laud curajul lui Lucescu de a antrena la 79-80 de ani”
- Mi s-a părut mie sau vârsta lui Lucescu...
- Nu interpreta greșit, am apreciat și laud curajul lui Lucescu de a antrena la 79-80 de ani, dovada clară că-i un tip puternic. Ca să fiu sincer, nu-s însă foarte convins că România se va califica la Mondiale, deși sper să reușească. Ar fi minunat, m-aș bucura foarte tare.
- Care-s obiectivele tale imediate?
- Finala Cupei Emiratelor pe 9 mai contra lui Al Ahli, viitoare campioană, apoi finala Champions League Asia 2 pe 18 în Singapore. Împotriva lui Lion City Sailors, un singur meci, la ei, aiurea-n tramvai! La una dintre echipe, nu pe teren neutru, ba și pe un stadion cât o cutie de chibrituri, cu vreo 6.000 de locuri, când noi am avea 10.000 de suporteri dispuși să vină la partidă!
- Ce-i aia Champions League 2, un fel de Europa League?
- Da. După cele două finale, mă voi ocupa exclusiv de echipa națională. Voi intra în pâine la federație.
- Să fie într-un ceas bun, baftă!
- Mulțumesc, chiar voi avea nevoie.




Revenire după 3 ani la echipa națională! Mircea Lucescu a recunoscut: „Da, îl convoc”