Articol de GSP - Publicat duminica, 02 noiembrie 2014 00:00 / Actualizat duminica, 02 noiembrie 2014 21:18
Giedrius Arlauskis îşi va termina în vară contractul cu Steaua, însă oficialii din Ghencea fac tot posibilul pentru a-l păstra pe lituanian, chiar dacă ofertele curg pentru acesta.
Totuşi, "Arla" a refuzat deja o ofertă importantă, recunoscînd că s-a ataşat de clubul din Ghencea şi ar fi tentat să continue.
"Arlauskis are oferte, ştim lucrul ăsta. A refuzat una dintr-un campionat puternic. Ne-a zis că va pleca doar în cazul unei propuneri foarte, foarte bune.
Altfel, el crede că aici îşi poate îndeplini visul de a mai juca în UEFA Champions League.
E foarte mulţumit de situaţia lui, e fericit la Steaua", a spus Valeriu Argăseală la televiziunea sportro.