FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - CSU CRAIOVA

VIDEO Dan Petrescu a făcut iureș la conferință: „Sunt șocat de ce se întâmplă la Voluntari - FCSB! Bă, băieți, FRF, LPF, răspundeți!”

Articol de GSP - Publicat sambata, 14 mai 2022 18:30 / Actualizat sambata, 14 mai 2022 20:20

Dan Petrescu, antrenorul celor de la CFR Cluj, a făcut iureș în conferința de presă premergătoare partidei cu Universitatea Craiova. Concret, tehnicianul campioanei consideră incredibil faptul că FC Voluntari - FCSB (azi, 21:00) se joacă pe Arena Națională, stadionul pe care roș-albaștrii evoluează de regulă în meciurile considerate „acasă”.

  • Partida din runda #9 a play-off-ului CFR Cluj - CS Universitatea Craiova va putea fi urmărită duminică, de la 21:30, în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Orange Sport, Prima Sport și Digi Sport.

Dan Petrescu, antrenor CFR Cluj: „Azi e FCSB - FC Voluntari, nu FC Voluntari - FCSB. Incredibil!

„Nu mi se pare normal ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari în play-off şi nimeni să nu zică nimic. Dacă Argeşul spunea: «Nu putem să jucăm acasă că trebuie să facem terenul, dar mergem la Cluj», cred că era un scandal monstru în fiecare zi şi era normal să fie. Dar văd că nimeni nu zice nimic acum! Dacă ăsta e campionat corect...

E incredibil. Eu astăzi ştiam că se joacă Voluntari – FCSB, dar meciul se joacă acasă la FCSB. Deci e FCSB – Voluntari de două ori! De râsul curcii! Mi se pare incredibil. Acum iar o să se comenteze că am zis ce am zis. Băi, băieţi! Am zis adevărul. Spuneţi-mi şi mie cum e posibil ca FCSB să joace de două ori acasă cu FC Voluntari. Atât vreau să ştiu.

Să îmi explice cineva din România, Federaţia, Liga. Să vină să îmi spună. Ca să ştim şi noi în viitor, să le spunem: «Hai, jucaţi şi la noi acasă, că avem un teren mai bun, stadion mai bun, e frumos». M-a șocat treaba asta”, a declarat Dan Petrescu.

Și CFR a jucat în deplasare „acasă”

Pe 29 noiembrie 2020, Poli Iași a jucat în Gruia meciul de Cupă cu CFR, fiind considerată gazdă pe stadionul clujenilor. Ieșenii s-au impus cu 1-0, gol Calcan (63). CFR Cluj i-a solicitat atunci adversarei să accepte mutarea meciului în Ardeal, din cauza programului încărcat pe care-l avea. CFR a jucat acasă în Europa League, înainte și după meciul cu Poli Iaşi.

Cum s-a ajuns ca FC Voluntari - FCSB să se dispute pe Arena Națională

FC Voluntari nu a putut să joace meciul cu FCSB pe arena proprie, deoarece a schimbat gazonul pe „Anghel Iordănescu”. Ilfovenii voiau să joace inițial în Giulești partida cu roș-albaștrii, dar, pentru că FCSB n-a fost de acord, Voluntari a trebuit să aleagă o nouă variantă.

Întrucât erau mai puțin de 10 zile până la meci, conform regulamentului, propunerea celor de la FC Voluntari trebuia aprobată de FCSB, care nu lua în calcul decât Arena Națională.

Se plânge înainte de FC Voluntari - FCSB: „N-am vrut pe Arena Națională, toată lumea știe adevărul”

Mai multe știri de actualitate:

Gazeta, confirmată de CCA! » Arbitrul delegat la CFR - CSU Craiova
CFR CLUJ - CSU CRAIOVA
Gazeta, confirmată de CCA! » Arbitrul delegat la CFR - CSU Craiova
Decizia prin care Rotaru o „predă” pe Universitatea Craiova în fața lui CFR Cluj și-i diminuează speranțele lui FCSB la titlu
CFR CLUJ - CSU CRAIOVA
Decizia prin care Rotaru o „predă” pe Universitatea Craiova în fața lui CFR Cluj și-i diminuează speranțele lui FCSB la titlu

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (123)
tororosso
tororosso  •  15 Mai 2022, 11:50
Postat de lupu68 pe 14 Mai 2022, 20:22

Bursucel, draga, nu mai astepta raspuns de la LPF si FRF, ca te faci de bacanie! Iti raspund eu, ca vad ca esti pafarist. Stadionul din Voluntari fiind in lucrari de modernizare, gazdele trebuiau sa anunte oficial terenul de joc cu 10 zile inainte. Fiindca nu au facut-o la timp, au avut nevoie de acordul oaspetilor. Care oaspeti si-au jucat cartea, doar nu erau prosti sa accepte in alta parte. Pana la urma ar fi trebuit sa jucam... unde, draga domnule Bursuc? Care ar fi fost propunerea Excelentei Voastre Neinjumatatite la Punctaj? Rusine e ca arbitreaza un domn din Cluj, care a mai imbracat si tricoul CFR-ului. ASTA de-abia e rusinos! Nu simtiti nimic ca va pisca putina jena pe la obrajorii dumneavoastra cei bucalati, domnule Bursuc?

10+ ... punct ochit...punct lovit !

tororosso
tororosso  •  15 Mai 2022, 11:44
Postat de c23655 pe 14 Mai 2022, 20:58

Argeșul a jucat cu voi cu rezervele, și azi Voluntari cu titularii! E corect așa, Dănuțule?? Dar Craiova că a jucat cu noi cu titularii, și cu voi cu rezervele, e bine??? Nu ți-e rușine să vorbești, când ar trebui să te intereseze doar meciurile tale, pe care, dacă nu le pierzi, ești campion???

De când și până când acest BOCITOR PARANOIC a avut și va avea rușine ? Un marțafoi care se pretinde mare sculă de antrenor și care la viața sa de antrenor a condus echipe din lumea a 3 a în perioade scurte de timp fiind pus pe făraș . Da la CFR merge că este susținut din toate unghiurile ilegale de către indivizi dubioși .

tororosso
tororosso  •  15 Mai 2022, 11:32

Citind majoritatea comentariilor făcute pe acest acest subiect și veți putea observa cât de iubit este Bursucul cu a sa echipă susținuți de diverse persoane dubioase. O echipă susținută politic doar pentru a-și mai rotunji păpușarii din umbră conturile . Acest pseudo bocitor al fotbalului din România , paranoic și mojic în multele sale interviuri , vede în permanență amenințări la adresa sa și a turmei pe care o păstorește. CFR-ul a devenit o paria în fotbalul nostru . Echipele susținute imoral în L1 de către FRF & LPF dar și păpușarii din umbră, trebuie eliminate ca fotbalul să devină un sport curat iar cei care doresc a urmării meciurile să nu aibă dubii în privința jocului .

Vezi toate comentariile (123)
Comentează