FOTBAL  »  Superliga  »  PRIETENII LUI OVIDIU

EXCLUSIV Dan Petrescu, dezvăluiri șocante: „M-am pus în genunchi în fața patronului” + „Mi-a zis că vrea să avem sicriile unul lângă altul”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 16 iunie 2021 22:30

Dan Petrescu, invitatul lui Ioanițoaia la „Prietenii lui Ovidiu” din această săptămână, a povestit episoadele incredibile pe care le-a trăit ca antrenor în Rusia, explică cum a fost experiența alături de patronul lui Kuban și cum a fost dat afară după un meci pierdut, deși înaintea jocului i se propusese un contract pe 25 de ani

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” este difuzată în fiecare miercuri, de la ora 20:00. Poate fi urmărită pe pe site-ul www.GSP.ro, pe pagina de Facebook a Gazetei (link AICI), pe contul de YouTube al Gazetei (abonează-te aici), în format podcast pe principalele platforme de distribuție a podcasturilor: Apple Podcast și Spotify.

- Care trebuie să fie secretul ca să ai succes?

- Greșeala altor echipe în România e că nu-și fac loturi puternice. Ei își iau 15 jucători și gata. Eu vreau 25 care să joace. D-asta a și câștigat campionatul anul ăsta. Pentru că atunci când era cu Covid și multe accidentări, CFR a avut mereu jucători. Mi se reproșa mereu că luăm prea mulți jucători, că sunt prea mulți, că cheltuim prea mulți bani. Dar pe viitor câștigi trofee și câștigi bani. Din Europa vin banii. În opinia mea e treaba antrenorului să meargă la patron. Mulți antrenori zic, "Asta mi s-a dat, asta fac!". E o greșeală.

- Păi și ce să facă?

- Antrenorii trebuie să se bată non-stop, să meargă la patron, să-i zică că vrea jucători. Voi credeți că jucătorii care au fost aduși la CFR au fost aduși așa ușor? Nu! Eu când m-am dus în Rusia, m-am dus la patron, din Armenia era. Și mi-a zis că ei plătesc maximum un milion pe jucători. Eram la Kuban Krasnodar. M-am pus în genunchi.

- Cum?

- În genunchi! Le-am zis: "Luați-l pe Traore!". Era 4 milioane! "N-o să regretați niciodată!". Atunci n-a vrut patronul. A doua zi m-a sunat că-l cumpără. Peste un an l-au vândut cu 25 de milioane! Și-a venit patronul la mine. "Dan, hai să facem un contract și să îți dau zece la sută din toți jucătorii care se vând".

- Ha, ha, ha!

- Și i-am zis: "Domnu' patron, eu sunt antrenor! Mie îmi dați contract, prime. Nu mă interesează ce vindeți. Puteți să vindeți de o sută de milioane, pe mine nu mă interesează zece la sută. Pe urmă nu m-aș mai putea gândi la antrenorat. M-aș gândi la afaceri, cum să vând jucători". A rămas șocat!

- Dar...

- Plimbarea asta fusese cu avionul. M-a luat să mă plimbe cu avionul, să-mi povestească asta. A zis că-mi dă 25 de ani contract și că vrea să avem sicriele unul lângă altul. Pe cuvânt! Am rămas șocat! I-am zis: "Eu semnez cât vreți, dacă sunteți fericit cu mine".

- Și ai semnat?

- Anul viitor mi-a dat un contract nou, am avut un derby pe care nu l-am câștigat și m-a dat afară. Am rămas șocat... Nu a motivat nimic. Nu m-am întâlnit cu el niciodată. I-a zis agentului meu, atât. Și-au plătit banii, dar eu semnasem contractul de o singură săptămână. Sunt multe lucruri care se întâmplă. La CFR am găsit înțelegere, dar greu! Jucătorii fac diferența, ei sunt actorii principali.

Oleg Mkrtchyan, fostul patron al lui Dan Petrescu de la Kuban
Lacina Traore, în perioada Kuban
Lacina Traore, în perioada Kuban
Dan Petrescu, în perioada Kuban
Dan Petrescu, în perioada Kuban
+1 FOTO

URMĂREȘTE AICI EMISIUNEA CU DAN PETRESCU

CITEȘTE ȘI

Pogba l-a imitat pe Cristiano Ronaldo! Ce l-a deranjat pe francez la conferința de presă

Trupe în alertă! Un partizan ISIS a fost arestat! Voia să detoneze o bombă pe Puskas Arena!

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (9)
adi2306
adi2306  •  17 Iunie 2021, 06:58
Postat de tinn pe 16 Iunie 2021, 23:10

pinalty ăsta e șomer, nu?

Da, dar asa somer cum este are glorie, renume si bani. Tu??

mario78a
mario78a  •  17 Iunie 2021, 04:07

Gigi Becali varianta ruseasca!

dave3323
dave3323  •  17 Iunie 2021, 00:42
Postat de dodo001 pe 16 Iunie 2021, 22:43

Un om ca Petrescu merita Naționala

de acord ,aia under 19!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează