FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

EXCLUSIV De ce nu mai domină CFR Cluj Liga 1? Explicațiile unei prăbușiri anunțate: „Uitați-vă la echipele mari din Europa, unde mai vedeți așa ceva?”

Rezultatele campioanei au lăsat de dorit în ultima perioadă / Sursă foto: Facebook CFR Cluj +32   FOTO
Rezultatele campioanei au lăsat de dorit în ultima perioadă / Sursă foto: Facebook CFR Cluj

Articol de - Publicat luni, 25 octombrie 2021 17:00 / Actualizat luni, 25 octombrie 2021 17:59

CFR Cluj nu mai reușește să găsească rețeta câștigătoare din anii precedenți, iar ultimele rezultate indică o criză la echipa pe care nici Dan Petrescu nu reușește deocamdată să o stabilizeze.

În ultimele nouă partide oficiale, CFR Cluj a înregistrat nu mai puțin de cinci înfrângeri în toate competițiile, toate suferite de la revenirea pe bancă a lui Petrescu

CFR a părăsit Cupa, și-a diminuat șansele în Conference League, iar în Liga 1 pierdut din avansul ce în urmă cu câteva etape părea mai mult decât liniștitor. Doar cinci puncte îi mai separă acum pe „feroviari” de Universitatea Craiova, însă distanța se poate mări astăzi, când campioana dă piept cu Sepsi Sfântu Gheorghe.

De ce nu mai domină CFR Cluj Liga 1?

Ce a dus la prăbușirea din jocul vișiniilor? Contactat de Gazeta Sporturilor, Constantin Anghelache, fost președinte la Dinamo și om de fotbal cu o vastă experiență, e de părere că schimbările repetate din primul „11” au dat peste cap omogenitatea echipei

Profesorul Anghelache e confirmat și de cifre: conform informațiilor furinziate de Liviu Manolache, statisticianul Gazetei, CFR Cluj a utilizat în acest campionat, în 12 etape, nu mai puțin de 31 de fotbaliști.

Constantin Anghelache: „Ce închegare să fie la CFR Cluj?” 

„CFR Cluj e o altă echipă unde există unele lucruri greșite. S-a tot răspândit ideea că lotul e atât de mare încât se pot alinia două formații diferite. Uitați-vă la echipele mari din Europa! Mai mult de 16 jucători nu au, nu folosesc! Nu există nicio economie și nu odihnesc pe nimeni. Joacă toți, iar echipele sunt închegate.

Ce închegare să fie la CFR Cluj când schimbi linia de mijloc cu totul, schimbi linia de atac cu totul, schimbi linia de fund cu totul? CFR Cluj e o echipă în scădere”, a declarat Constantin Anghelache, în exclusivitate pentru GSP.ro.

De ce nu mai domină CFR Cluj Liga 1? Explicațiile unei prăbușiri anunțate: „Uitați-vă la echipele mari din Europa, unde mai vedeți așa ceva?”
Constantin Anghelache

VIDEO Dan Petrescu, conferință de presă înainte de CFR Cluj - Sepsi

Citește și alte știri despre CFR Cluj:

VIDEO Dan Petrescu, iritat după reprogramarea meciului Farul - FCSB: „Incredibil! Cer și eu amânarea”

Dan Petrescu, în cel mai slab moment la CFR Cluj: „Mai rău nu există”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (10)
jabs
jabs  •  26 Octombrie 2021, 08:47

No problem, a venit balaj....Cimitirul elefantilor blazati ((culio,hoban,alibleg,camora,chipciu,tradatorul balgradean,deac) e in deriva...dan plangocea....JALE

jabs
jabs  •  26 Octombrie 2021, 08:45

Pentru ca gloabe, lotul e stors, tineri putini,arbitrii cam nu-si mai fac treaba......

4078646022162880
Marius Fazecas  •  25 Octombrie 2021, 23:51

Citesc "articolul". Las telefonul pe masă, mă gândesc că am ajuns într-un univers paralel... CFR e pe locul 15,la egalitate cu locul 16,la vreo 30 de puncte de lider ???????????? Domnu profesor, cum ai fi vrut să domine după 13 etape? Cu 20 de puncte avans față de locul 2? 8 nu ajung?

Vezi toate comentariile (10)
Comentează