FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

De la Pomîrla la Steaua! » Povestea lui Andrei Dumitraş, noul fundaş dreapta din Ghencea, a început în nordul Moldovei

Articol de - Publicat joi, 24 mai 2012 00:00 / Actualizat joi, 24 mai 2012 13:53

Apărătorul de 24 de ani a copilărit fără tată, are o prietenă stabilă şi spune că viaţa din Capitală nu-l va lua prin suprindere: ”Mă tem doar de traficul din Bucureşti!”


Andrei Dumitraş a fost al doilea transfer realizat de roş-albaştrii în această vară, după înregimentarea lui Adi Rocha de la Concordia. Roş-albaştrii au plătit 350.000 de euro pentru căpitanul Ceahlăului, iar acesta promite că banii nu vor fi irosiţi. "O să mă bat să fiu titular la Steaua, chiar dacă ştiu că voi avea parte de o concurenţă dură!", anunţă noul stelist.

Ziua de marţi, 22 mai, a fost una dintre cele mai fericite din viaţa lui Andrei Dumitraş. "Am crezut că e o glumă. Sper însă să fie cea mai frumoasă poveste a vieţii mele!", spune Dumitraş.

A copilărit fără tată
Noul fundaş al Stelei a început fotbalul la 8 ani, în comuna natală, Pomîrla, din judeţul Botoşani. "Acolo am jucat pînă în clasa a noua, cînd am intrat la Liceul cu program sportiv Roman. La prima echipă am ajuns în returul lui 2006, cînd aveam 18 ani. Echipa a retrogradat din B în C şi eu am continuat să joc din ce în ce mai mult. În 2009 am ajuns la Ceahlăul, unde m-a adus Costel Enache!", a povestit Dumitraş. Dar copilăria sa nu a fost deloc una fericită. "Mai am trei surori mai mari decît mine. Mama este secretară la un liceu, iar tata...". E momentul cînd suspină. Continuă cu voce slabă: "Nu l-am cunoscut pe tata pentru că a murit cînd eu nu mă născusem. E o perioadă grea din viaţa mea, dar sper ca lumea să nu creadă că îmi plîng de milă".

Ţine cu Real şi e fan Sergio Ramos
Fundaşul Stelei e înnebunit după campionatul Spaniei, dar e realist: "Să joc eu mai întîi la Steaua, după aia mă gîndesc la alte campionate. Ţin cu Real şi îmi place mult Sergio Ramos, e un fundaş puternic, dar care ştie şi cu mingea", mărturiseşte Dumitraş. Apoi, discuţia curge către noua echipă cu care a semnat pentru 5 ani. "Toată lumea mi-a spus să fiu cu capul pe umeri la Bucureşti. Am deja 24 de ani, nu mi-e frică de Capitală. Aaa, ba da, mi-e frică de trafic! Cînd am fost să semnez, mă uitam speriat la cum se conduce. Sper să mă descurc", spune amuzat noul transfer al Stelei. "Am o prietenă stabilă, Cosmina, cu care sînt de multă vreme. Nu-mi plac cluburile, eu sînt cu pescuitul. Asta e marea mea pasiune!", a declarat Dumitraş.

Poate juca pe trei posturi
Steaua l-a acontat pe Dumitraş pentru a acoperi postul de fundaş dreapta, unul deficitar sezonul trecut. Totuşi, roş-albaştrii au luat un fotbalist care poate juca oriunde în defensivă. "Am debutat ca fundaş stînga, dar am jucat şi stoper, iar apoi am fost trecut pe dreapta. E o poziţie care-mi place dar, la nevoie, dacă antrenorul va apela la mine, cu siguranţă voi juca şi fundaş central, sau orice alt post", a mărturisit jucătorul.

Enache i-a dat banderola
Dumitraş a devenit căpitanul Ceahlăului în acest retur. Omul care-l cunoştea cel mai bine, Costel Enache, a decis să-l responsabilizeze, iar Dumitraş nu a lipsit nici un meci de pe gazon. El a jucat în toate jocurile ca titular în retur, pierzînd doar 31 de minute.

500.000 de euro este cota lui Andrei Dumitraş, conform transfermarkt.de. El a jucat 31 de meciuri sezonul trecut pentru Ceahlăul


"Care e visul meu cel mai mare? Să ajung la echipa naţională. Dacă voi munci mult sînt sigur că voi avea şansa mea"
Andrei Dumitraş, fundaş Steaua

"Primul pe care l-am sunat după ce am semnat cu Steaua a fost omul care m-a descoperit. Am vrut să-i mulţumesc pentru tot ajutorul din carieră. Îl cheamă Chelariu Dumitru şi e primarul din comuna unde m-am născut!"
Andrei Dumitraş, fundaş Steaua

BOOM economic într-un oraș din România » Investiție de 650 de milioane de euro: fabrica de anvelope se mută din Rusia

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (18)
steauabyalin
steauabyalin  •  25 Mai 2012, 17:47

adica ce au moldovenii ma jegosule? in ra.sa mati de jegos,e fotbalist bun la-m cunoscut si o sa vedeti ca o sa confirme si la steaua;)

joker_28
joker_28  •  25 Mai 2012, 09:33
Postat de re.organizatoru pe 25 Mai 2012, 03:00

Árpád Zoltán Pászkány (n. 19 noiembrie 1971, Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, Romania)[1] este un om de afaceri din Cluj-Napoca. Deține dealerul auto Ecomax General Investments[2], precum și cel mai important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este administratorul companiei Polus și reprezentant în România al holdingului Trigranit din Budapesta[3]. Este și unul dintre cei mai importanți jucători din domeniul imobiliar din Cluj[3]. Patronul Trigranit este celebrul SOROS,fondatorul celebrei fundatii Soros care a schimbat numele tiganilor in rromi INFORMATI-VA DESPRE MIZA ACESTUI CLUB IN ROMANIA. NUMAI "U"!!!!!!!!!

decat sa fi bucsa gunoierul...:)))))))) sa aveti cale batuta spre liga a 2-a!!

agrigore
agrigore  •  25 Mai 2012, 09:30

Bravo Andrei , s-o tii tot asa

Vezi toate comentariile (18)
Comentează
Close