FOTBAL  »  Superliga  »  PROGRAM

Bratu, după ce a văzut cu cine joacă Dinamo în primele 5 etape: "Șlefuiesc gloanțele pentru mitralieră" + oltenii jubilează după tragerea la sorți

FOTO: Facebook @FC Dinamo
FOTO: Facebook @FC Dinamo

Articol de GSP - Publicat joi, 05 iulie 2018 14:51

Astăzi, la sediul LPF, a avut loc tragerea la sorți a țintarului sezonului competițional 2018-2019 al Ligii 1 (aici programul complet al turului). 

Florin Bratu, antrenorul lui Dinamo, nu se teme de începutul infernal de campionat al echipei sale, care va juca în primele 5 etape cu  FCSB, Viitorul și CFR Cluj. De altfel, roș-albii dispută derby-ul istoric cu marea rivală încă din etapa a 2-a. 

"Tot am fi jucat cu aceste echipe, indiferent că le întâlnim acum sau mai târziu. Eu zic că până la ora meciului cu FCSB vom fi pregătiți pentru a-i întâlni.

Și pentru mine și pentru echipă e o provocare meciul cu FCSB. Sperăm că ne vom putea ridica la nivelul acestui derby. Este un program frumos, un program greu, dar care ne va ține în priză. Să vedem cine va fi mai în formă.

Suntem în perioada de pregătire, mai avem câteva zile și suntem în grafic. Șlefuiesc acum «gloanțele» pentru «mitralieră». Așteptăm încă 1-2 jucători, sperăm să vină alături de echipă până începe campionatul", a spus Bratu, la TV Digi Sport.

Va fi primul meci al lui Bratu împotriva FCSB-ului din postura de antrenor. Acesta a devenit celebru după ce, într-un derby din mai 2008, a celebrat un gol cu steagul de la corner pe post de mitralieră. Dinamo s-a impus atunci cu 2-1 și a trimis titlul în curtea celor de la CFR Cluj. 

Tragerea la sorți de azi pare să fie pe placul lui U Craiova, oltenii find mulțumiți că au evitat adversari dificili în primele 6 etape, perioadă care coincide cu data la care vor evolua în turul III al peliminariilor Europa League, 9 august.

"Avem un parcurs european care ne dorim să fie cât mai lung. Deci, dacă am fi avut și meciuri puternice în campionat, situația s-ar fi îngreunat", a declarat directorul general Ovidiu Costeșin.

Vezi și: Iată țintarul sezonului 2018-2019: FCSB - Dinamo în etapa a 2-a! PROGRAMUL COMPLET

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (20)
ffdp
ffdp  •  05 Iulie 2018, 17:57
Postat de indolentu pe 05 Iulie 2018, 16:53

:)))))))))))))))))))) daca tu ai virsta pe care o pretinzi cu 16 in plus inseamna ca io am 16 si la anu o sa dau treapta a doua din nou :)))))))

vezi ca dialoghezi cu nea marishel akaqaka randoom , imperatorul , iosif , palnie si alte mii de conturi ...WTF WTF =))))))))))))))))))))))))))

ffdp
ffdp  •  05 Iulie 2018, 17:56
Postat de Robert Sergiu pe 05 Iulie 2018, 16:23

bratule vezi ca nu tu joci ci dinamo aka otarii ...deci nicio sansa

randoameeeeeeeeee cum stai cu ajutorul social , dupa eliminarea germaniei ??? wtf wtf :))))))))))))))))))))))))))) auzi la el are 29 de ani =)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))) si el este mai batran decat tata .....ai uitat cand ai zis ca l-ai vazut pe lacatus cand a debutat la steaua =))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

redshow
redshow  •  05 Iulie 2018, 17:16

Nu-l mai lasati sa dea interviuri...:(((

Vezi toate comentariile (20)
Comentează