FOTBAL  »  Superliga  »  CONFLICT

EXCLUSIV Detalii EXPLOZIVE din culisele Ligii 1! Răzvan Burleanu blochează contrareforma propusă de CFR + LPF

Ianis Hagi, unul dintre cei mai importanți jucători care au profitat de regula U21 // FOTO: GSP
Ianis Hagi, unul dintre cei mai importanți jucători care au profitat de regula U21 // FOTO: GSP

Articol de , , - Publicat marti, 16 aprilie 2019 12:21

CFR Cluj a propus să rămână un singur fotbalist sub 21 de ani, nu doi, cât hotărâse Federația. Susținută de alte nouă cluburi, campioana are ideea să apară în plus un jucător sub 23 de ani, doar că Răzvan Burleanu, președintele FRF, blochează contrareforma. 

Cluburile din prima ligă nu s-au obișnuit cu ideea că vor avea nevoie de câte doi fotbaliști sub 21 de ani la startul fiecărei partide din sezonul viitor. Susținute de LPF, echipele mai speră să modifice regula. CFR a propus o soluție nouă: să apară un jucător sub 21 de ani, iar al doilea să fie sub 23 de ani.

Ideea a fost a oficialilor liderului, însă nu e o inițiativă care să le aparțină numai ardelenilor, formațiile din primul eșalon au fost întrebate de Liga Profesionistă de Fotbal și nouă s-au exprimat în favoarea planului. Reforma pe care o încearcă LPF deține șanse mici să fie aprobată. Motivul?

Federația nu renunță!

Propunerea Ligii va fi discutată azi în Comitetul Executiv al FRF, cluburile din primul eșalon au nevoie ca acest departament să aprobe schimbarea.

Doar că Burleanu controlează Comitetul, în care LPF e în minoritate cu trei membri din 15, și președintele cu oamenii lui țin să se păstreze ce au stabilit: doi U21 la începutul fiecărui meci, dintre care unul pe toată durata jocului. Asta înseamnă că unul dintre tineri poate fi schimbat din minutul 1, la prima întrerupere a partidei!

Contraoferta LPF, cu un U23, includea și păstrarea tinerilor pe toată durata meciurilor. Federația nu e nici așa convinsă să accepte, ceea ce înseamnă că revolta fotbalului profesionist va fi, aproape sigur, înăbușită ușor.

Hagi nu zice nimic

Modificarea pentru stagiunea următoare, cu un jucător U21 în plus, îl avantajează clar pe Hagi, care și-a axat afacerea tocmai pe creșterea și pe promovarea fotbaliștilor tineri.

În sondajul pe care l-a realizat LPF, Viitorul s-a abținut. La fel FCSB, n-a votat nici pentru un U23, nici pentru soluția deja oficializată și aprobată a lui Burleanu, cu doi U21.

Nici FCSB nu se află printre formațiile chinuite de suplimentarea numărului de "copii" din meciuri, întrucât Becali și-a permis să aleagă în ultima vreme tinerii care i-au sărit în ochi și să-i achiziționeze.

Tocmai a semnat Răzvan Oaidă, de la Botoșani, care va fi eligibil U21 și pentru campionatul următor. Și mai există Dennis Man, Florinel Coman, Andrei Vlad. Restul cluburilor au de suferit, din cauza asta cer o schimbare.

10 cluburicer să apară un jucător U23 "extra" în sezonul viitor, nu unul sub 21 de ani. FCSB și Viitorul s-au abținut, FC Voluntari și Iași au votat împotriva ideii de schimbare pe care a promovat-o CFR Cluj

Craiova a cerut să se revină la regula veche

CFR a propus o reformă moderată, CSU Craiova a avut o idee și mai greu de acceptat de către FRF: să se revină la un singur jucător sub 21 de ani, așa cum e regula acum în Liga 1. CSU, ca și alte opt cluburi, au aderat până la urmă la ideea Clujului, pe care o consideră mai ușor de argumentat.

"Jucător U21" înseamnă, în acest sezon, născut după 1 ianuarie 1996. Din sezonul viitor, criteriul se va referi la fotbaliștii născuți după 1 ianuarie 1998. CFR și celelalte 9 echipe au arătat că jucătorii născuți în ani impari, cum sunt cei din 1997, sunt ignorați. FRF nu e impresionată

Vezi și: Au rămas 3 pe lista lui CSU Craiova » Noul antrenor al oltenilor se alege dintre foști „principali” ai FCSB

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (21)
cneius
cneius  •  17 Aprilie 2019, 20:52

Tara lui Papura-Voda in toata splendoarea ei ! FRF impune pe teritoriul Ligi Profesioniste !

ivssalak
ivssalak  •  16 Aprilie 2019, 20:13

a aparut si prostul de viorel anton pan :))

104343947122875
Anton Pan  •  16 Aprilie 2019, 18:51
Postat de catalynn pe 16 Aprilie 2019, 15:48

Cand fotbalul de la noi a căzut sub Luxemburg, mi se pare normala o astfel de măsura disperata pt a încuraja si promova tineretul, insa nu prea inteleg cum va fi aplicată, si aici ma refer la obligativitatea ca unul sa fie in teren tot meciul. Daca sa zicem primul U21 e schimbat in min 1 cum se sugerează, daca al doilea se accidentează si trebuie înlocuit cum se procedează!? Ramane echipa in 10 sau pierde la masa verde!?

recidiveaza in cel mai profund ridicol catana-planton catalynn!! se arata preocupat de starea fotbalului din Romania, el care s-a postat la poarta UM Ghencea, cu boneta in mana si cere pomana de la partid si de la stat fotbal militarizat! penibil ca de obicei si ca toti cei cateva sute de zevzeci din peluza sud si AS47 (adica Aceiasi Stalinisti de la 1947!).

Vezi toate comentariile (21)
Comentează