FOTBAL  »  Superliga  »  DEZBATEREA ZILEI

VIDEO Dezbaterea zilei, 11 mai » Ar trebui aduși arbitri străini în ultimele etape ale play-off-ului Ligii 1?

Ar fi necesar ca FRF să aducă arbitri străini la ultimele etape din Liga 1?
Ar fi necesar ca FRF să aducă arbitri străini la ultimele etape din Liga 1?

Articol de GSP - Publicat marti, 11 mai 2021 15:36 / Actualizat marti, 11 mai 2021 19:46

„Dezbaterea Zilei”, 11 mai: Greșelile de arbitraj continuă să influențeze rezultatele din Liga 1. În contextul bătăliei pentru titlu dintre CFR Cluj și FCSB, ar fi necesară aducerea de arbitri străini în ultimele etape ale play-off-ului?

„În două săptămâni, vom ști campioana Ligii 1 la capătul unui sezon cum n-a fost și cum sperăm că nu va mai fi vreodată, cu tribune pustii, echipe date peste cap de pandemie și reguli rescrise din mers. Judecând după felul în care a arătat campionatul în ultimele săptămâni sau chiar luni, finalul lui mai poate fi dat peste cap de încă ceva: de arbitraje

Prestațiile arbitrilor au fost, pe alocuri, de-a dreptul scandaloase, cu greșeli incredibile. Nu putem spune că, până în momentul de față, arbitrii au înclinat evident balanța către vreuna dintre echipe, dar tocmai de asta ne întrebăm dacă s-ar putea face în așa fel încât să n-o încline nici acum, pe final, când echilibrul este atât de fragil între FCSB și CFR Cluj. 

Așadar, întrebarea de astăzi este: ar trebui aduși arbitrii străini în ultimele etape din Liga 1? Cealaltă variantă ar fi să mergem în continuare pe arbitrii români, deși și aici este o discuție. Recent, cei mai buni arbitri români au fost lăsați să conducă meciuri în campionate din străinătate fără să fie delegați aici, unde poate era mai multă nevoie de ei”, a explicat Cătălin Țepelin, redactorul-șef al Gazetei Sporturilor și moderatorul dezbaterii.

Discuția din studioul GSP i-a avut în prim-plan, ca de fiecare dată, pe jurnaliștii Gazetei Remus Răureanu și Dan Udrea, plus aliații lor: Adrian Porumboiu, respectiv Ion Crăciunescu. 

PRO | Dan Udrea: „Aș aduce arbitri străini pentru a elimina suspiciunile”

  • „Varianta ideală pentru a avea un final corect și liniștit este cea a arbitrilor străini. Argumente? În primul rând, faptul că arbitrul numărul unu și arbitrul numărul doi din România nu sunt delegați. În ultimele două etape, unde au fost meciuri importante, au fost arbitri care nici măcar nu sunt pe lista FIFA. De exemplu, Horia Mladinovici la FCSB - Clinceni. La CFR - Sepsi, l-am văzut pe un arbitru cu ecuson FIFA, Andrei Chivulete, dar care n-a arbitrat niciun meci în Europa și care nu l-a eliminat pe Omrani pentru acel cot în gură aplicat lui Vașvari”.
  • „Dacă tot urmează meciuri de cinci stele în Liga 1, aducerea unor arbitri de afară ar fi cea mai bună soluție. Lucrurile sunt inflamate peste măsură, cum nu-mi aduc aminte să mai fi fost în Liga 1 în ultimii cinci, șase, șapte ani. Poate doar atunci când Vasluiul era implicat în lupta pentru titlu și erau acei patroni vocali. Dar acum, să vedem încă din minutul 4, cum a făcut Marius Croitoru la meciul Craiova - Botoșani, cum cere cartonaș galben, înseamnă că vii cu o idee preconcepută despre arbitru. Direct chitit să protestezi. Ce putea să se întâmple în trei minute cât să nu mai suporți arbitrajul și să iei galben pentru proteste atât de repede?”
  • Un arbitru străin, adus într-o astfel de conjuctură, ar elimina din start premeditarea. De asta aș aduce arbitri străini, pentru a elimina suspiciunile. Nu există încredere în arbitrii români. Foarte multe echipe au avut sau au în conducere foști arbitri. Mă îndoiesc că i-au luat pentru că sunt manageri fantastici, de o inteligență ieșită din comun. Eu cred că, mai degrabă, a ajuns acolo datorită relațiilor pe care acel club îl avea cu acel arbitru”.
  • Eu anticipez că, dacă meciul CFR - FCSB va avea titlul pe masă, acel meci e imposibil de condus de un arbitru român. Cine îl va arbitra? Hațegan a fost recuzat oficial de CFR, Kovacs a fost acuzat și recuzat de FCSB. Dacă ai aduce un arbitru de afară, ai elibera din tensiunea aia care s-ar acumula. Eu spun că așa s-ar elimina suspiciunile. Dacă ajungem la concluzia că acel meci n-ar putea fi arbitrat de cei doi (Hațegan sau Kovacs), ajungem la niște arbitri a căror valoare ar fi sub ceea ce ne-ar putea pune la dispoziție niște țări care nu neapărat că ne-ar trimite arbitri de top, dar din al doilea lor eșalon. Ar fi peste un Chivulete, un Bîrsan sau un Radu Petrescu”

Ion Crăciunescu: „Să luăm arbitri din altă țară doar dacă trimitem și noi la ei”

Au fost înainte niște schimburi de experiențe cu care eu eram de acord. Trimitem noi arbitri într-o țară, dar trimite și țara respectivă arbitri la noi. Cu asta sunt de acord. Trimitem arbitri români în Italia, dar să trimită și ăia la noi. Dar ei nu acceptă așa ceva. Să trimitem arbitri în Germania și nemții să ne trimită și nouă. Cu asta sunt de acord. 

Dar nu sunt de acord să culegem noi de peste tot. Noi avem arbitri. Varianta pe care am ales-o noi, să trimitem arbitri în Cipru sau Arabia Saudită, mi s-a părut una dintre cele mai mari porcării pe care le-am văzut în arbitrajul românesc. Ai bătălii extraordinare la campionat, la retrogradare, la promovarea în primă ligă, iar tu trimiți cei mai buni arbitri pe care îi ai în altă țară? E posibil așa ceva? Avem arbitri foarte buni în România, dar n-avem oameni în comisia centrală care să-i instruiască - Ion Crăciunescu, fost mare arbitru

CONTRA | Remus Răureanu: „Dacă CCA are încredere în arbitrii români, să-i lase să arbitreze și-n play-off!”

  • „Nu mi se pare utilă metoda de a importa arbitri. Avem experiența din trecut. Când au venit arbitri străini, unul dintre acei arbitri a condus-o și el spre insolvență pe Dinamo cu deciziile luate. Roș-albii ar fi mers în grupele Champions League atunci (versus Unirea Urziceni, în 2009)”.
  • „Dincolo de inutilitatea arbitrilor străini, mi se pare că se vede îngrozitor. E ca și cum Statul ar anunța că judecătorii români sunt sigur corupți și că mai bine ar importa din Italia, din Spania. E foarte grav. Și în arbitraj e la fel! Dacă lumea din fotbal are bănuiala puternică despre coruperea unor arbitri, atunci CCA ar trebui să fie desființată și să importăm arbitri non-stop”.
  • „CCA, cluburile, FRF și LPF trebuie să ajungă la o concluzie clară. Au încredere în arbitrii româmi? Atunci să-i lase să arbitreze și meciurile din play-off”.
  • CFR și FCSB nu le-au contestat valoarea lui Hațegan și Kovacs! Ar fi absurd. Amândouă au aruncat umbre despre integritatea lor. Întotdeauna se pot face conexiuni, mai ales când un arbitru greșește. Un străin ar fi și mai puțin concentrat la un meci CFR - FCSB. Ce ar risca un italian dacă ar da două penalty-uri în mod greșit? Dacă aș merge acum să arbitrez un meci din Irak, n-aș avea nicio presiune. E o diferență între a-ți face meseria pur și simplu și a fi concentrat la mizele și orgoliile pe care nici nu le cunoști”.

Adrian Porumboiu: „E aiurea să aduci arbitri străini! Singura variantă e VAR-ul”

E aiurea o asemenea variantă. Singura variantă fezabilă e să aduci VAR. La ce îți mai trebuie arbitri străini dacă tu aduci VAR? Două lucruri trebuie pentru a fi liniște: instruirea arbitrilor care să se facă la un nivel asemănător celor de la UEFA și un cor de observatori pe măsură. 

Nu poți să pui persoane care au arbitrat de două-trei ori la linie să fie observatori. Dar trăim într-o țară unde nu se respectă nicio regulă, iar în societate sunt lucruri mult mai grave decât ceea ce se întâmplă cu arbitrajul. Am vrea să avem un fotbal de calitate, dar să ne uităm la noi și să vedem ce se întâmplă. Suntem de râsul lumii în toate domeniile, e nenorocire! Nu poți să ai un fotbal curat când societatea este cum este, iar pilele se fac în văzul tuturor. La un fotbal banal, inclusiv comentariile sunt banale - Adrian Porumboiu, fost mare arbitru

CONCLUZII | Cătălin Țepelin: „E scandalos câtă lipsă de transparență e la CCA! Ei nu dau explicații nimănui?!”

  • „Adrian Porumboiu are, teoretic, dreptate atunci când spune că nu poți avea un arbitraj perfect dacă nici campionatul nu e cine știe ce. Valoarea unui campionat nu e dată doar de fotbaliști și de echipele din campionatul respectiv, ci și de arbitri. Campioana e suma mai multor factori, inclusiv eventualele greșeli de arbitraj. De asta nici eu nu cred că venirea unor brigăzi de arbitri din străinătate ar rezolva mare lucru, pentru că putem rămâne și cu greșelile, și cu suspiciunile, cum s-a mai întâmplat înainte”.
  • „Dincolo de nivelul foarte scăzut al arbitrajului, pe mine mă deranjează atitudinea Comisiei Centrale a Arbitrilor. E deja scandalos câtă lipsă de transparență și lipsă de implicare publică există în acest for. Cumva, e vorba și de această obsesie pentru comunicare controlată a Federației, care comunică doar ce vrea, atunci când vrea, în mediul pe care îl controlează într-un mod sau altul. Atunci, și Comisia Centrală a Arbitrilor s-a simțit cumva încurajată să stea undeva pitită, să nu dea explicații nimănui și nici măcar să nu facă un minimum efort de educare a publicului, să iasă din când în când și să explice o fază”.
  • „Oamenii din CCA stau undeva ascunși, sperând că dacă își țin degetele în urechi, dispare și vacarmul din jur. Din păcate, nu asta e rețeta câștigătoare. Pe termen lung, arbitrajul românesc nu sună deloc bine. Trăim cu speranța că, odată cu introducerea VAR-ului din a doua parte a campionatului viitor, se vor mai rezolva niște probleme, dar cu siguranță nu vor putea fi rezolvate toate”.

Dezbaterea nu se termină în studioul GSP, ea continuă aici, cu comentariile voastre. Nu uitați cuvintele cheie într-o dezbatere: „argumente” / „dialog” / „respect pentru opinia celuilalt”. Așadar, încordați-vă argumentele și intrați în dezbaterea zilei pe GSP.ro!

Vizionează mai multe dintre edițiile „Dezbaterea Zilei”:

DEZBATEREA ZILEI, 6 mai 2021 » Oltenia va avea două echipe în Liga 1 - cu cine vor ține microbiștii? Cu CS Universitatea Craiova sau cu FC U Craiova 1948?

DEZBATEREA ZILEI, 30 aprilie » Cum va fi stabilită campioana în Liga 1: prin valoare sau prin jocuri de culise?

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
observator_ipohondru
observator_ipohondru  •  13 Mai 2021, 11:13

Si daca se introduce VAR-ul care e marea scofala? Arbitrul care acum nu vede un penalty clar ca lumina zilei, nu-l va vedea nici atunci. Daca nu este cinste, corectitudine si profesionalism, putem aduce si mama VAR-ului. Nu vedem fazele reluate la TV? Nu auzim comentariile unor arbitri de mare reputatie? Si ce daca? Pe grecul ala de la comisia de arbitri il doare in motul de la basca. Ramane valabil acel principiu vechi care spune ca gol este atunci cand fluera arbitrul, nu cand mingea trece de linia portii cu intreaga circomferinta. Daca functioneaza bine cooperativa, putem aduce cei mai buni arbitri si sisteme VAR. Degeaba, tot nasul presedintelui de federatie da ordinele de zi pe unitate.

10205370230483660
Che FeRe  •  13 Mai 2021, 07:00

Nu are niciun sens sa aduci arbitrii străini. Ar alimenta si mai mult teoriile conspirației, nu ca ar gresi foarte mult, insa cum noi nu ne mai vindecam ca natie, e de evitat. Vom gasi, firește, legături ale echipelor si cu acei arbitrii străini, doar nu ne intrece nimeni la povesti si fantasmagorii. Desi sunt ceferist, prefer sa ne arbitreze in ultimul meci oricare dintre primii trei arbitrii ai Romaniei. Nu vor risca sa greșească intentionat, mai ales ca tămbălăul este cat casa. Doar an de an il alimentează cei de la fcsb. Oricum, acest tămbălău ne convine, CFR a fost mereu propulsata si ambiționată taman de elucubrațiile lui Gigi si MM. Le Multumim, am luat atatea campionate datorita faptului ca nu stiu sa gestioneze un final de campionat. Deci, lasati arbitrii romani sa arbitreze, nu se vor mai risca sa faca nimic intentionat, ochii sunt pe ei. Daca gresesc neintenționat, asta este suma pregatirii lor precare, nu ca nu ar fi talentați. Si sa admitem ca nici echipele nu s-au exprimat in acest play-Off mai inspirat decat arbitrii in teren. Nu e discrepanta intre prestațiile tururor pe teren. Problemele sint si pornesc din alta parte. FRF, CCA si LPF.

montgomerry
montgomerry  •  13 Mai 2021, 00:25

De ce să aduci arbitri străini, acum? Avem unul, mare șef peste arbitrajul românesc, care de când e în funcție, a făcut prăpăd, nu e de ajuns? Să arbitreze în continuare Barsan, Găman, Petrescu, Popa și toți ceilalți purtători ilegal de ecusoane. Oricum la valoarea Campionatului intern, avem arbitrii pe care îi merităm, sunt la fel de slabi ca și echipele pe care le protejează, pardon, arbitrează.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează