FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Gigi Becali declară război tehnologiei: „Jucătorii de la FCSB vor avea telefoane cu butoane” » Ilie Dumitrescu a rămas șocat

Articol de GSP - Publicat joi, 13 iunie 2019 19:39

Gigi Becali și Alexandru Tudor au început războiul cu tehnologia la Academia FCSB. După ce au scos televizoarele din camerele juniorilor, cei doi au interzis și smartphone-urile, urmând ca tinerii jucători să folosească numai telefoane vechi și fără acces la internet. 

„Hagi la Academie nu are televizoare. Tudor mi-a spus niște chestii. După asta vom cumpăra telefoane cu butoane și le vom da jucătorilor. Dacă vrei la Steaua, trebuie să ai telefon cu butoane. Asta e regula la mine.

Știți că oamenii de știință au făcut investigații și au constatat că atunci când te joci pe calculator îți afectează aceeași parte a creierului care e afectată și de cocaina”, a declarat Gigi Becali la TV Digi Sport.

dialog între gigi becali și ilie dumitrescu

Apoi a urmat un dialog între Gigi Becali și Ilie Dumitrescu. Fostul mare fotbalist a încercat să-i explice finanțatorului FCSB de ce nu trebuie să blocheze jucătorilor accesul la informații.

Ilie Dumitrescu: Asta cu scosul televizoarelor îmi aduce aminte de Săftica...

Gigi Becali: Așa e la mine!

Ilie Dumitrescu: Nu așa se dezvoltă un jucător profesionist. Jucătorii trebuie să crească într-un mediu propice performanței.

Gigi Becali: Va fi fortăreață militară! Dacă vrei să te bați cu străinii trebuie fortăreață militară.

Ilie Dumitrescu: Ok, nu-i niciun fel de problemă. Dar trebuie să stai bine fizic pentru a te bate cu străinii. Trebuie antrenor ca la Milan, ca la Barcelona, care să dea o anumită educație.

Gigi Becali: Da, așa au ăia acolo, au telefon cu buton.

Ilie Dumitrescu: Gigi, ești informat eronat. Adu preparator fizic și te bați cu ăia din străinătate.

Gigi Becali: Va fi ca la o unitate militară. Eu fac și biserică acolo. Dar o să meargă cine vrea.

Ilie Dumitrescu: Ăsta e un lucru frumos, dar să uiți treaba cu telefoanele și televizoarele!

Gigi Becali: Ce are, bă, asta?

Ilie Dumitrescu: Tu ai telefon cu buton?

Gigi Becali: Da, eu am telefon cu buton.

Ilie Dumitrescu: Dacă vor face antrenamente fizice puternice nu vor mai avea timp și chef de telefoane.

Gigi Becali: Ilie, tu ai avut telefon?

Ilie Dumitrescu: Da, dar eu n-am făcut așa performanță. Tu cum ai făcut milioane, cu telefonul cu butoane?

Gigi Becali: Să vă zic ceva. Cei mai mari miliardari ai lumii nu-și lasă copiii decât cu telefoane cu butoane și nu au decât cinci numere în telefon. Da, Ilie, nu râde!

Citește și

FCSB insistă pentru Bradley de Nooijer » Cât plătește Gigi Becali pentru un nou jucător de la Viitorul

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (51)
377967485722547
Andrei Vasiliu  •  16 Iunie 2019, 10:47

O sa se aleaga praful de toate putinele lucruri bune care s-au facut pana acum, acolo ... O data cu venirea lui Sandu Tudor, *** *** se vor intampla multe lucruri care nu au nicio legatura cu fotbalul si sportul in general si cu performanta, in special! O sa fie jale mare. Sper sa ma insel, dar nu cred ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

valdim
valdim  •  15 Iunie 2019, 16:10

Ilie Dumitrescu: Dacă vor face antrenamente fizice puternice nu vor mai avea timp și chef de telefoane. Ce te faci daca ei inainte de a face antrenamente sunt prabusiti fiindca au stat toata noaptea la TV sau pe mess cu fetele? Noi numai in saracie, asa cum a fost pe vremea lui ceasca, dam totul ca sa o ducem mai bine, dar cand ne-am asigurat cu tot necesarul ca acum, reducem motoarele, nu vrem sa muncim pentru marea performanta. Normal ca exista si cateva exceptii, uitati-va la Halep ca nu are fizicul sa zicem a lui Begu sau al alteia, dar dorinta si ambitia a urcat-o in varf.

2373090662702614
Constantin Mosnegutu  •  15 Iunie 2019, 11:11

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (51)
Comentează