FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Între Săftica și terapie intensivă » Situația teribilă a unui dinamovist

FOTO: Imago
FOTO: Imago

Articol de - Publicat duminica, 26 septembrie 2021 13:45 / Actualizat duminica, 26 septembrie 2021 13:45

Dinamo are meci luni seară, în Bănie, contra celor de la CSU Craiova, „câinii" urmând să fie conduși de pe bancă de antrenorul interimar Sorin Colceag, secondat de Iulian Mihăiescu. 

Roș-albii speră să scape cât mai curând și să închidă angajamentul lui Dario Bonetti, relația deteriorându-se cu acest tehnician după eșecurile din campionat și dorința italianului de a ține cu dinții de contractul pe care bucureștenii vor să-l întrerupă.

Soția lui Iulian Mihăescu trece printr-o cumpănă a vieții

Situația financiară la echipă s-a echilibrat, după intrarea în insolvență la finele lunii iunie, însă nu este liniște din cauza situației sportive, Dinamo împotmolindu-se în subsolul clasamentului, acum pe penultimul loc. 

Între Săftica și terapie intensivă » Situația teribilă a unui dinamovist
La fel ca în perioada în care a fost jucător, Iulian Mihăiescu (posesor al licenței PRO) a fost mereu prezent pentru Dinamo, chiar dacă de multe ori a fost folosit pe post de „manta de vreme rea"

Unul dintre dinamoviști trece prin momente teribile de o perioadă îndelungată de timp, chiar dacă a încercat să nu aducă la serviciu problemele personale de acasă. 

Fost component al marii echipei formate de Mircea Lucescu la finele anilor '80, Iulian Mihăiescu, acum în vârstă de 59 de ani, are de manageriat nu doar situația de la Dinamo, ci și o situație cumplită pe plan personal. Soția sa, Manuela, trece printr-o cumpănă a vieții și în 2021 a stat mai mult prin spitale, luptând pentru viața sa. 

Chin la Dinamo, chin acasă

Fost campion, ca antrenor, și cu Dinamo, și cu CFR Cluj, evită să vorbească despre situație, dar suferința jumătății sale îl chinuie. Mai ales că doamna Mihăiescu a ajuns la terapie intensivă. În ultima jumătate de an, chiar dacă nu și-a primit foarte multe salarii, Mihăiescu s-a împărțit între cantonamentul de la Săftica și spitale. 

Stresul nu a fost cauzat doar de restanțele salariale sau de situația din clasament ori de faptul că este mereu în alertă să vadă dacă nu există vreun caz de coronavirus la echipă, pentru a nu „duce" virusul acasă. 

„El trebuie să fie și acolo, și dincolo. Să fie în formă și la antrenamente, pentru a nu transmite starea sa sufletească unor jucători de multe ori blocați psihic, și apoi să alerge pe la spitale, pe la doctori, să fie un sprijin pentru soția sa. Andrada, fiica lor, își motivează și își ajută tatăl în aceste momente, așa cum poate. Și băieții îl îmbărbătează, iar nea Iulică încearcă să nu se lase afectat de toată situația", au povestit dinamoviștii pentru GSP.ro. 

39 de goluria marcat Iulian Mihăiescu în 179 de meciuri pentru "câini", în perioada 1985-1992

VIDEO Meci tare în Liga 1! Totul despre CSU Craiova - Dinamo

Citește și: 

Dinamo nu se oprește » Iuliu Mureșan vrea noi transferuri la echipă: „Ne-ar trebui încă un atacant, și un mijlocaș”

Rednic confirmă GSP! Ce discuție a avut cu Nicolae Badea: „Asta i-am spus, oricât de greu ar fi”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (3)
creeperno115
creeperno115  •  26 Septembrie 2021, 22:37

Respect!

1753743034878695
Fane Barosanul  •  26 Septembrie 2021, 14:51

Pacat mare ! Iulica e un om cu suflet mare nu uita de unde a plecat.De cate ori juca Dinamo in cupele europene venea la Racari si lasa bilete. Multa sanatate Iulica si treci tu peste toate.

tataika
tataika  •  26 Septembrie 2021, 14:03

Ce “articol”! Lasati omul in pace si liniste, n-are nevoie de “jurnalisti”.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează