FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // Jucătorii lui Uhrin se sună disperați din cauza salariilor restante: „Mai întrebăm dacă vrea vreunul să înainteze memoriu”

Articol de - Publicat sambata, 28 decembrie 2019 09:27

Dinamoviștii vor intra în noul an cu restanțe salariale. Jumătate de salariu, poate unul întreg, îl vor primi înaintea plecării în cantonamentul iberic, pe 13 ianuarie.

Dinamoviștii fac sărbătorile de iarnă cu ce aveau în conturile proprii. Nu vor primi salariile restante decât după Revelion. Mai exact, chiar în preajma datei de 15 ianuarie, în așa fel încât să nu se împlinească trei luni de restanțe. 

„Câinii” vor pleca pe 13 ianuarie într-un cantonament de 10 zile în Spania, la Marbella, iar până atunci vor avea parte de un salariu sau de jumătate de salariu din restanțe. Când? Va fi o surpriză pentru elevii lui Dusan Uhrin, dar și pentru salariații clubului, aflați și ei în situații similare. 

Jucătorii s-au răspândit fie în țară, fie în străinătate, în vacanță, fără să fi fost informați exact când vor primi banii. „Ne sunăm între noi, ne facem urări, ne întrebăm dacă am mai aflat ceva de vreun salariu care ar putea fi achitat. Niciunul nu știe nimic, fiindcă nu s-a anunțat nimic. Nici pe surse. Ne bazăm pe faptul că nu se va ajunge la trei luni de întârziere. Mai întrebăm dacă vrea vreunul să-și înainteze memoriu, însă nimeni nu zice nimic. Oricum, și dacă s-ar gândi cineva la acest lucru, probabil, ar ține pentru el înainte de a trece la fapte”, au mărturisit fotbaliștii. Pe 6 ianuarie este prevăzută reunirea echipei. 

4 adversarevor avea "câinii" în cantonamentul iberic: Dynamo Dresda, Bochum (ambele de Zweite Bundesliga), Osijek (Croația, locul 4) și Krasnodar (Rusia, locul 2)

„Recunosc, e o perioadă grea, restanţele financiare sunt de o lună, o lună şi jumătate. Nu mi se pare foarte mult faţă de alte cluburi. Dacă vrei succes, trebuie să investeşti. Deocamdată, singurul care ne susţine este Ionuţ Negoiţă” - Ionel Dănciulescu, director sportiv Dinamo, la DigiSport  

S-a întors la origini 

Laurențiu Corbu (foto) s-a folosit de vacanța de Crăciun pentru a-i vizita pe oamenii ce i-au ghidat primii pași în fotbal. Fundașul stânga a fost cu cadouri la CSȘ Târgoviște, la grupele de juniori, acolo unde a început fotbalul la vârsta de 9 ani. "Am primit sfaturi și am fost antrenat de oameni cu suflet mare, țin să le mulțumesc pe această cale pentru tot ceea ce au făcut pentru mine. Cu ajutorul tuturor am ajuns la cel mai iubit club din România, Dinamo București", a comentat Corbu. 

Unde a ajuns Albin 

Dinamoviști, vă mai aduceți aminte de Juan Angel Albin? Cel mai bine plătit fotbalist din „epoca Negoiță”, 15.000 de euro salariu pe lună, a lăsat ultima clasată din Uruguay, Rampla Juniors, ca să semneze cu formația de pe locul 9 din țara sa, Sporting Defensor. „Probabil, este ultimul contract din cariera lui”, au consemnat jurnaliștii uruguayeni. Albin a lăsat o impresie negativă în vara lui 2017, atunci când a fost adus de Cosmin Contra în Ștefan cel Mare. A strâns doar 6 prezențe, dar s-a revitalizat, la 33 de ani, la ultima clasată din țara sa.  
 

Pesici a făcut un pas important 

De-abia ce s-a despărțit de Dinamo, fiind primul plecat de la echipă în această iarnă, croatul Ivan Pesici a luat o decizie majoră pentru viața lui. Revenit acasă la Split, mijlocașul a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Antonia, alături de care este de mai mulți ani. Fotbalistul se va căsători în 2020 cu jurnalista croată. 

Vezi și: 

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (24)
994945067209257
Cazacu Dan Sorin  •  29 Decembrie 2019, 11:07

Negoiță nu are *** sa tina Dinamo!Mi se pare o mare nesimțire să îți ții oamenii neplătiți de Sarbatori!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

blahblahblah111
blahblahblah111  •  29 Decembrie 2019, 06:06
Postat de valyomanid2 pe 28 Decembrie 2019, 18:18

Nu domnule, pentru acele meciuri nu iau primele, salariile trebuie platite...Daca lucrezi la o intreprindere si nu prea au fost vanzari ceri sa nu fii platit ?

la o intreprindere esti dat afara daca iti bati joc de munca ta. In fotbal e mai greu sa dai de azi pe maine afara jucatori pentru ca trebuie sa astepti pana in perioada de transferuri sa aduci altii.

valyomanid2
valyomanid2  •  28 Decembrie 2019, 18:20
Postat de madalin_eivissa pe 28 Decembrie 2019, 14:49

STAU SI MA GANDESC, OARE DE CE NU AVEM O POZITIE OFICIALA? BAI DANCIU-GOL, TU TE AUZI?? OMULE, OAMENII ISI VOR RESTANTELE SALARIALE, DACA NU PUTETI DATI-LE DRUMUL, SERIOS ACUM!!

Ce treaba are Danciu cu salariile? E patronul sau contabilul clubului ?

Vezi toate comentariile (24)
Comentează