FOTBAL  »  LIGA 1  »  TRANSFER

EXCLUSIV Trei răzbunări cu condamnare: documente confidențiale despre culisele transferului care a fisurat fotbalul românesc » „Becali a fost convins că avea microfoane pe el”

Articol de - Publicat vineri, 16 aprilie 2021 09:50 / Actualizat vineri, 16 aprilie 2021 10:16

Gazeta reconstituie povestea unui transfer care a produs o fisură imensă în fotbalul românesc. Afacerea și culisele ei tulburi s-au derulat în perioada în care procurorii DNA investigau tranzacțiile care au dus la condamnările din Dosarul Transferurilor. Transferul lui Laszlo Sepsi la Benfica nu e pe listă, dar urmările sale au fost serioase 

Pe 14 ianuarie 2008, la Lisabona, fundașul stânga român Laszlo Sepsi se transfera de la Gloria Bistrița la Benfica Lisabona. Suma de transfer rămânea confidențială, dar presa portugheză a vorbit despre un acord între 1,8 milioane și 2,3 milioane de euro. La parafarea documentelor lua parte în acea zi de luni nu doar Jean Pădureanu, președintele Gloriei, ci și Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul care îl crescuse pe Sepsi. Printre milioane de documente din baza de date Football Leaks - obținute de Der Spiegel și puse la dispoziție pentru consultare partenerilor din European Investigative Collaborations, printre care și un reporter GSP - , reporterii Gazetei au descoperit bucăți din povestea acestui transfer. Le-au pus cap la cap și au reconstituit filmul unei afaceri care a produs o fisură imensă în fotbalul românesc. Ca bonus, cititorii vor avea șansa să înțeleagă ce vedeau scouterii cluburilor mari din străinătate la talentele din Liga 1, în urmă cu 13 ani. 

EXCLUSIV Trei răzbunări cu condamnare: documente confidențiale despre culisele transferului care a fisurat fotbalul românesc » „Becali a fost convins că avea microfoane pe el”

Cu mai puțin de trei luni înainte de transferul lui Sepsi, pe 30 octombrie 2007, Jorge Gomes - unul dintre urmăritorii de talente ai Benficăi - finaliza un raport detaliat de scouting, bazat pe observații făcute din fața televizorului, dar și la fața locului, în România, timp de două weekenduri consecutive. Gomes urmărise nu mai puțin de opt tineri jucători români și, în final, îi prezenta președintelui Luis Filipe Vieira concluziile. Gazeta le publică integral.

Adrian Cristea. Scouter: „Nu recomand transferul”

Primul jucător monitorizat era Adrian Cristea. „Prințul” avea aproape 24 de ani și juca pentru Dinamo, campioana din vara lui 2007. 

Observația de la TV: „E un mijlocaș creativ, cu o calitate bună a paselor, un mijlocaș bun care poate juca pe orice poziție la mijloc. Pare totuși mai potrivit pentru acțiuni ofensive”.

Observația pe viu: „A înscris un gol care ar ridica în picioare tribunele de pe orice stadion din lume (n.r. - un supergol în Dinamo - Poli Timișoara 1-1), cu un șut de la semidistanța, unul din punctele lui forte. Totuși, acest jucător a evoluat într-o viteză scăzută, cu mult sub ceea ce se cere în prima ligă portugheză. Îi place să fie în centrul jocului, aproape toată lumea îi pasează la picior, dând un ritm care îi convine lui și care, repet, este lent. Deși e implicat în construcția acțiunilor, păcătuiește prin rarele schimbări de ritm atât de importante în fotbalul european de azi. A-i îmbunătăți calitățile defensive mi se pare dificil în echipa pentru care joacă acum din cauza faptului că restul colegilor îl acceptă așa cum e. E „starul” echipei. Nu recomand transferul lui. Personal, nu apreciez jucătorii cu o singură dimensiune în jocul lor”. 

Ce a urmat: După acest raport, Cristea a mai stat 3 ani la Dinamo, apoi l-a urmat pe acționarul Florian Walter la U Cluj și la Petrolul. A prins o experiență în străinătate la Standard Liege, sub formă de împrumut, apoi a revenit în România la Steaua și Concordia Chiajna. 

Pulhac. Scouter: „Nivel scăzut de încredere”

 Cristi Pulhac avea 23 de ani, juca la Dinamo și prinsese deja două meciuri în echipa națională. 

EXCLUSIV Trei răzbunări cu condamnare: documente confidențiale despre culisele transferului care a fisurat fotbalul românesc » „Becali a fost convins că avea microfoane pe el”

Observația de la TV: „Fundaș stânga cu inclinații ofensive. Are o calitate tehnică bună care-l aduce cu relativă ușurință aproape de capătul celălalt al terenului de unde centrează periculos pentru intrările colegilor săi”.

Observația pe viu: „Acest jucător a arătat în meci o pronunțată lipsă de viziune în atac și o insecuritate în defensivă. A fost banal în mai multe privințe și rareori s-a desprins de omul pe care îl marca pentru a ajuta atacurile echipei sale. Nu a fost decisiv în meci, arătând un nivel scăzut de încredere. Există îndoiala dacă poate sau nu să joace fotbal de mare performanță. A întâmpinat dificultăți care mă conduc la concluzia că eventualul lui transfer ar fi un risc”. 

Ce a urmat: Pulhac a rămas la Dinamo până în 2010, când a fost împrumutat pentru un sezon la Hercules, în Spania. Întors în Ștefan cel Mare, a plecat apoi în Azerbaidjan (Gabala), Polonia (Zawisza Bydgoszcz) și Cipru (Apollon). În țară, a mai jucat la Petrolul și Clinceni.

Ștefan Radu. Scouter: „Joacă efectiv cu mintea”

În octombrie 2007, Ștefan Radu (21 de ani) era în ultimele luni la Dinamo și jucase șase meciuri pentru România. Ulterior, a mai prins doar 8 partide printre „tricolori”. 

Observația la TV: „Un fundaș central foarte bun, stângaci, foarte rapid și cu o calitate bună a paselor. E primul om din echipă care pornește atacul. Joacă efectiv cu mintea atât în defensivă cât și în ofensivă”.

Observația pe viu: „Acest tânăr fundaș a confirmat unele dintre calitățile observate și la TV. Este rapid, decisiv, anticipează bine jocul și știe cum să controleze mingea. Are un plasament bun și o viziune nu mai puțin bună. Totuși, calitățile sale evidente și marginea de progres (are 21 de ani) nu mi se par că-l pot transforma imediat în bossul și liderul apărării unui club de dimensiunea Benficăi. Dar transferul lui poate constitui o bună investiție pentru club în viitor, evident dacă și condițiile de transfer sunt atractive”. 

Ce a urmat: Împrumutat de Lazio la doar 3 luni de la acest raport și apoi cumpărat definitiv, Ștefan Radu joacă și acum la echipa din Roma. Recent, el a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri (402) din istoria lui Lazio. 

Torje. Scouter: „Puștiul își infectează colegii cu bucurie” 

Gabriel Torje, pe care scouterul lui Benfica îl scrie „Torge” în raport, avea doar 17 ani și juca pentru Poli Timișoara. 

Observația la TV: „Nu aș putea spune că ar fi o opțiune proastă de transfer, dar în același timp nu m-a convins pe deplin în privința unui verdict favorabil. E un jucător foarte scund, dar are o dinamică de joc foarte bună, atât în atac, cât și în apărare. E înzestrat tehnic, are viteză, joacă pe ambele benzi cu aceeași eficiență și e un element destabilizator în treimea finală. La 17 ani nu mi se pare însă că e capabil să rezolve probleme Benficăi”.

Observația pe viu: „A înlocuit un coleg în minutul 37 (n.r. - pe Aliuță, în Dinamo - Poli 1-1) și a intrat rapid în joc datorită calităților sale de „luptător” și a vitezei de acțiune. Imediat, a devenit unul dintre jucătorii importanți ai echipei sale, s-a luptat, a câștigat și a pierdut dueluri, sărind la cap deși are 1,67m, și chiar a tras de la jumătatea terenului. Îți face plăcere să vezi acest puști jucând, să vezi cum își infectează colegii cu bucuria și cu spiritul lui de echipă. Sunt convins că nu există mulți jucători în lume care la 17 ani pot avea o asemenea performanță. În ciuda observațiilor de mai sus, nu-l recomand ca o prioritate la transferuri, dar recomand urmărirea lui. Totuși, deloc surprinzător, e posibil ca un alt club să-l transfere”. 

Ce a urmat: Peste doar două luni, Torje se transfera la Dinamo unde a jucat până în vara lui 2011. După un transfer în Serie A, la Udinese, a mers în Spania, la Granada și Espanol. Cu excepția unei scurte reveniri la Dinamo, a jucat în ultimii ani în Rusia, Cipru și cel mai mult în Turcia. 

Bogdan Stancu. Scouter: „O prestație foarte slabă” 

Bogdan Stancu era la acel moment jucătorul Unirii Urziceni, adus în 2006 de la FC Argeș. 

Observația la TV: „Un alt jucător care mi-a atras atenția este atacantul Stancu. Mi-a plăcut în meciul U21 dintre România și Franța. A început în banda stângă, dar în timpul jocului a acoperit o zonă foarte mare în atac. Totuși, nu pare un sportiv de interes imediat pentru Benfica”.

Observația pe viu:O prestație foarte slabă, a trecut jocul pe lângă el. Nu a arătat condiții minime care să-l recomande să joace la un club ca Benfica. La echipa națională, datorită poziției din teren, a arătat calități neconfirmate la echipa de club”. 

Ce a urmat: Transferat la Steaua după un sezon, Stancu a prins în 2011 un transfer la Galatasaray. A devenit un om important în echipa națională, cu 14 goluri în 52 de meciuri. Din 2011, joacă în Turcia, unde a schimbat cinci echipe.

Tătărușanu. Scouter: „Ce poți spune după așa ceva?!” 

Ciprian Tătărușanu evolua la Gloria Bistrița și pentru echipa națională de tineret. Avea 21 de ani. 

Prima observație pe viu: „Nu am putut să ajung la nicio concluzie din cauza performanței proaste a echipei Franței (n.r. - în meciul U21 cu România), dar pot observa, totuși, că e un sportiv de peste 1,90 metri, un factor important pentru poziția sa în teren”. 

EXCLUSIV Trei răzbunări cu condamnare: documente confidențiale despre culisele transferului care a fisurat fotbalul românesc » „Becali a fost convins că avea microfoane pe el”

A doua observație pe viu: „A fost eliminat în a doua repriză pentru două cartonașe galbene în urma unor faze în care a produs penalty-uri (n.r. - Tătărușanu a produs două penaltyuri și a luat roșu în minutul 69, în Gloria Bistrița - Gloria Buzău 3-2). Ce poți spune după așa ceva și în condițiile în care nu avusese practic ce apăra până atunci?! Nu vreau să risc niciun fel de opinie”. 

Ce a urmat: Tătărușanu a mai rămas un sezon și jumătate la Bistrița, apoi s-a transferat la Steaua unde a rămas până în 2014. A devenit titularul postului de portar la națională, de unde s-a retras recent. A jucat în străinătate la Fiorentina, Nantes, Lyon și acum la AC Milan. 

Ropotan. Scouter: „Jucător de luat în seamă”

Adrian Ropotan era în treilea sezon la prima echipă a lui Dinamo, cu care câștigase campionatul în vara lui 2007. Mijlocașul devenise o piesă importantă. 

Observația: „Acest jucător mi-a atras atenția când am văzut imagini de la meciurile lui Dinamo. Acum, pe viu, am avut imaginea clară a unui jucător de mare dinamism care joacă un post de legătură între apărare și mijloc, un fotbalist de echipă, cu mișcări interesante în tranziția jocului de la un careu la altul. Are 1,85 metri și 75 de kilograme, aspecte importante pentru poziția pe care o ocupă în teren și pentru contactele fizice de care nu se ferește. Mi se pare un jucător de luat în seamă”. 

Ulterior, Gomes a revenit cu un raport individual detaliat asupra lui Ropotan. Mijlocașul lui Dinamo era apreciat pentru calitățile fizice, pentru atitudine, tehnică, modul în care împingea jocul, singurul defect fiind că devine uneori prea agresiv în dueluri. De altfel, Ropotan a rămas mai bine de doi ani în atenția Benficăi și inclus pe toate listele scurte de posibile achiziții, alături de jucători precum Suarez, Wijnaldum, Affelay sau Vermaelen. 

Timp de 13 ani, Ropotan nu a știut de interesul Benficăi. Informat de reporterii Gazetei, s-a emoționat: „Wow, mă flatează ce am auzit! Nu pot să îmi dau seama de ce nu s-a concretizat un transfer la Benfica. Raportul ăsta mă bucură mult, înseamnă că am făcut ceva pentru fotbal”. 

Ce a urmat: Ropotan s-a transferat până la urmă în est, la Dinamo Moscova, în ianuarie 2009. A jucat în Rusia 5 sezoane, apoi a trecut prin Azerbaidjan, Emirate și a revenit în Liga 1, la Petrolul, Pandurii și Concordia.

Laszlo Sepsi. Scouter: „Merită drumul pentru el”

De pe lista de opt români urmăriți, Benfica avea să transfere un singur fotbalist: pe Laszlo Sepsi, fundașul stânga de 21 de ani de la Gloria Bistrița. Fotbalistul crescut de Ioan Ovidiu Sabău la Gaz Metan fusese împrumutat la Rennes, echipă antrenată atunci de Ladislau Boloni, nu s-a adaptat și revenise la Bistrița, unde l-a urmărit Jorge Gomes. 

Observația: „Acest sportiv mi-a plăcut mult în meciul U21 cu Franța, dar acum opinia mea în privința unui transfer s-a îmbunătățit enorm. A oferit un spectacol în ce privește apărarea în bandă pe toată lungimea terenului. Nu am niciun dubiu să spun că vizitele mele în România au meritat pentru acest tânăr jucător. El e cel mai valoros fotbalist urmărit în această țară. Rapid, decisiv, agresiv, eficient în atac și apărare, bun în duelurile unu la unu, disponibil, solidar, un nivel excelent de anduranță și un joc bun de cap. O investiție sigură. Un sportiv polivalent. Recomand transferul lui”. 

Frații Becali, săriți la transferul lui Laszlo Sepsi

La 76 de zile de la expedierea pe mail a acestui raport, Sepsi ateriza la Lisabona, însoțit de președintele Jean Pădureanu, vicepreședintele Ioan Horoba și antrenorul Ovidiu Sabău, pentru a semna un contract pe 5 ani cu Benfica. Cei trei oficiali de la Gloria au primit cadouri pentru care în contabilitatea Benficăi s-au înregistrat 557 de euro, cu mențiunea „confidențial”. 

EXCLUSIV Trei răzbunări cu condamnare: documente confidențiale despre culisele transferului care a fisurat fotbalul românesc » „Becali a fost convins că avea microfoane pe el”
Jean Pădureanu alături de Ioan Ovidiu Sabău

Suma transferului nu a fost divulgată presei, însă din documentele Football Leaks reiese că Benfica a plătit 1,8 milioane de euro în rate. Presa portugheză a vorbit despre 2,3 milioane, dar diferența nu apare în niciun document oficial. 

Surprinzător, în ziua transferului, de la semnarea actelor au lipsit frații Ioan și Victor Becali. În ultima frază din raportul de observare din octombrie 2007, Jorge Gomes scria că „drepturile economice ale lui Sepsi sunt deținute integral de Becaly (n.r. - Becali)

Totuși, banii din transfer au intrat în conturile Gloriei Bistrița. 

Povestește un angajat al firmei Becali Sport la momentul transferului, sub protecția anonimatului: „Giovani îl cumpărase pe Sepsi cu 30.000 de euro de la școala Sporting Pitești. Frații l-au luat, l-au împrumutat cu 15.000 de euro să-și ia mașină, l-au dus la Rennes, iar când s-a întors, Sabău i-a rugat să-l lase la Bistrița. Relațiile lui Sabău cu Giovani și Victor erau extraordinare. Jean Pădureanu a propus ca Sepsi să vină gratis, iar firma Becali Sport să ia 75 la sută la transferul lui ulterior. Deși s-au înțeles, nu au semnat niciun act. Atunci, Becali a pornit discuțiile cu Benfica”. 

La momentul negocierilor, situația în fotbalul mondial începuse să se schimbe. În octombrie 2007, când Jorge Gomes îl recomanda pe Sepsi, FIFA a introdus în regulament faimosul articolul 18 prin care intenționa să pună capăt deținerii de procente din jucători de către persoane din afara unui club: „Niciun club nu trebuie să încheie un contract care îi permite unei alte părți să profite de acel contract sau unei terțe persoane să influențeze prin angajări și transferuri independența, politica și performanțele unui club”.

Sabău cerea un „favor personal” Benficăi 

Cum frații Becali ar fi fost cei care ar fi decis viitorul jucătorului Gloriei, nicidecum clubul, proprietatea impresarilor asupra lui Sepsi risca să atragă atenția FIFA. De aici s-a născut un vid în acte care a dus la un conflict imens. Într-un interviu acordat Gazetei în 2019, Sepsi povestea: 

„Nu știu ce înțelegere a avut Giovanni cu nea Jean, dar am înțeles că au existat într-adevăr niște turbulențe la acel transfer. S-au certat. Dar nu din cauza mea. Eu am fost pus în fața unei oferte pe care n-o puteam refuza, am semnat, am auzit că se încurcaseră un pic lucrurile atunci, dar n-aveam cum să dau cu piciorul acelei șanse”. 

Detaliază angajatul firmei Becali Sport: „Începuseră negocierile cu Benfica, se discuta despre un împrumut inițial și frații au zis să semneze totuși actele cu Pădureanu. S-au întâlnit în biroul lui Dumitru Dragomir (n.r. - pe atunci șeful LPF) de la Crystal Palace și au decis să împartă drepturile economice în 50-50. A rămas să aducă actele la semnat, dar Pădureanu nu a mai venit. La acea întâlnire, Victor Becali a fost convins că Pădureanu a avut puse microfoane pe el. Deși discutau în șoaptă, Pădureanu a început să vorbească foarte tare când ajunseseră la detalii financiare și îi cerea și lui Victor să vorbească și el tare”.

EXCLUSIV Trei răzbunări cu condamnare: documente confidențiale despre culisele transferului care a fisurat fotbalul românesc » „Becali a fost convins că avea microfoane pe el”
Frații Ioan și Victor Becali

Giovani mi-a zis că e jucătorul lui. Atunci am zis «bravo ţie». După un timp, a venit cu o ofertă de la Benfica şi l-am întrebat în ce condiţii se face mutarea. Nu am fost de acord cu împrumutul. Apoi, m-am pomenit cu un telefon de la Benfica şi le-am dat de înţeles fraţilor Becali că vom vedea noi ce vom face. Oricum, domnii Becali nu aveau de ce să ia bani, pentru că nu au intermediat transferul. Ei ne-au păcălit şi cu transferul lui Ionel Ganea.
- Jean Pădureanu, la GSP TV, în 2009

Fără a avea acordul proprietarilor reali ai jucătorului, dar acoperit de lipsa actelor, Pădureanu l-a vândut pe Sepsi cu ajutorul relațiilor lui Sabău. De aceea, antrenorul a fost prezent la Lisabona la semnarea contractului, iar ulterior a purtat o corespondență intensă cu oficialii Benficăi pe tema achitării tranșelor din suma de transfer. Anumite pasaje din emailurile sale pot fi interpretate ca o încălcare a eticii profesionale pentru un antrenor. „Vreau să-ți cer o favoare personală. Informează-mă cât mai rapid posibil despre starea plății. Nu sunt sigur, dar e posibil ca Gloria să fi informat deja UEFA în privința întârzierii și chiar să ceară penalități. Sper că nu e cazul încă”, îi scria antrenorul Gloriei, Sabău, avocatului lui Benfica, Paulo Goncalves, pe 8 octombrie 2008, de pe o adresă de Hotmail.

Jeane, minţi cu neruşinare. Ai furat clubul Gloria Bistriţa, ai ajuns din Lord băşinosul fotbalului românesc, să-ţi fie ruşine, mincinos bătrîn de 70 de ani. Umbli de un an de zile cu microfoane lipite ca să înfunzi oamenii din fotbalul românesc. Nici măcar blaturile nu ţi le-ai respectat.
- Ioan Becali, la GSP TV, în 2009

 Urmările transferului lui Laszlo Sepsi 

În cele din urmă, banii au intrat în conturile Bistriței, dar consecințele transferului au fost nebănuite.

  • Transferul lui Sepsi a fost un eșec. Benfica l-a împrumutat după doar jumătate de sezon, la Santander, apoi l-a vândut la Poli Timișoara.
  • În 2009, Ioan Ovidiu Sabău a ratat un contract de antrenor cu Dinamo. Ioan Becali a împiedicat mutarea, făcând declarații despre un accident de mașină provocat de fostul mijlocaș în urma căruia o persoană și-a pierdut viața
  • În 2011, frații Ioan și Victor Becali s-au răzbunat și pe Jean Pădureanu. „Au așteptat ocazia. L-au luat pe Junior Moraes de la Gloria și l-au dus gratis la TSKA Sofia. A fost o manevră cu prietenii lor bulgari ca să-l execute pe Pădureanu”, susține fostul angajat de la Becali Sport.
  • Sepsi susține că răzbunarea impresarilor l-a atins și pe el: „Poate am suferit la nivel de națională fiindcă nu lucram cu Giovanni, nu vreau să fac filme, dar probabil s-au apăsat niște butoane în defavoarea mea”.
  • În octombrie 2008, frații Becali și Jean Pădureanu, plus alți oameni de fotbal, au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în Dosarul Transferurilor, la doi ani după ce Gazeta Sporturilor a scris în premieră despre nereguli la transferurile din fotbalul românesc. În 2014, cei trei au fost condamnați la un total de 14 ani și 4 luni de închisoare. 

Contactat pentru a comenta culisele tulburi ale transferului lui Sepsi, Victor Becali s-a rezumat să spună: „A trecut prea mult timp de atunci. Despre morți numai de bine”.

Sabău, sfaturi pentru jucătorii români: „Banii sunt importanți, dar trofeele sunt cele mai importante”

Citește și:

EXCLUSIV Dezvăluirile lui Ropotan: încă un caz de Dosarul Transferurilor? „Am dat bani din contractul viitor în Rusia pentru a putea pleca de la Dinamo. Nu am spus nimănui asta”

VIDEO EXCLUSIV Detalii de culise despre implicarea actualului selecționer în Dosarul Valiza: „Eram în cameră când vorbea la telefon cu Răducanu. Am avut o primă mare să batem CFR”

Playtech: Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce riscă să pățească femeile ce s-au imunizat împotriva Covid-19


Comentarii (12)
cortacero
cortacero  •  16 Aprilie 2021, 14:33
Postat de catalin_cj pe 16 Aprilie 2021, 13:15

In alte tari, mai civilizate, un Boris Beker sau un Uly Hoennes, presedintele lui Bayern la acea data, au intrat instantaneu la mititica pentru evaziune fiscala. La noi atata se taraganeaza pana se pierde obiectul infractiunii in detalii.

In Germania statul face spitale, clinici, scoli, drumuri, da pensii corecte... vezi ceva in urma banilor opriți de stat. In România sunt scoli fără wc, spitalele sunt un fel de morga, oamenii o duc de pe o zi pe alta cu pensiile. Asta desi contribuțiile sau bugetul statului roman nu sunt mici

catalin_cj
catalin_cj  •  16 Aprilie 2021, 13:15
Postat de nelu_faget pe 16 Aprilie 2021, 10:16

Evaziunea fiscală e o infracțiune, dar nu una atât de gravă. În România e tratată de parcă ar fi terorism.

In alte tari, mai civilizate, un Boris Beker sau un Uly Hoennes, presedintele lui Bayern la acea data, au intrat instantaneu la mititica pentru evaziune fiscala. La noi atata se taraganeaza pana se pierde obiectul infractiunii in detalii.

cortacero
cortacero  •  16 Aprilie 2021, 12:45
Postat de mosh_gerilla.1948 pe 16 Aprilie 2021, 10:32

Nu. Cel mai mult râde sudista de tăblarul din Dublin! Bineînțeles, alături de noi, cei din Peluză.

Cati bani ati mai strans astazi pentru mine?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează