FOTBAL  »  Superliga  »  EVENIMENT

VIDEO + FOTO Incredibil cum arată acum Arena Națională! » Imagini realmente spectaculoase din această seară

DOTA 2 pe Arena Națională // Sursă foto: instagram.com/dota2/ & facebook.com/NicusorDan +25   FOTO
DOTA 2 pe Arena Națională // Sursă foto: instagram.com/dota2/ & facebook.com/NicusorDan

Articol de GSP - Publicat joi, 14 octombrie 2021 21:25 / Actualizat joi, 14 octombrie 2021 21:38

Turneul de DOTA 2, care le-a alungat pe FCSB și Rapid de pe Arena Națională, se află în plină desfășurare. Cel mai mare stadion al țării s-a transformat radical și arată acum ca o scenă uriașă de gaming.

  • Turneul a debutat pe 7 octombrie. Faza principală va începe pe 12 octombrie. Apoi, pe 17 octombrie, cele mai bune două echipe de DOTA 2 din lume se vor confrunta pentru câștigarea trofeului Aegis. Fondul de premiere anunțat de organizatori este de peste 40 de milioane de dolari!

Cu acoperișul tras, arena din Bulevardul Basarabia nu mai seamănă deloc cu un teren de fotbal. Ecranele uriașe amplasate pe gazon, cu fața spre tribuna I, dau senzația unei realități augmentate. Iar imaginile sunt realmente spectaculoase!

FOTO. Arena Națională s-a transformat total pentru DOTA 2!

+21 FOTO

Din cauza pandemiei, evenimentul e privat de prezența spectatorilor.

DOTA 2 este un joc video multiplayer, dezvoltat în online. Totul se întâmplă într-o arenă de luptă. Pe scurt: se înfruntă două echipe formate din câte 5 jucători, fiecare dintre echipe are obiectivul să-și apere baza. Cei 10 jucători controlează un așa-zis „erou” cu caracteristici supranaturale. Câștigă echipa care invadează baza adversarilor.

VIDEO. Cum arată un meci de DOTA 2 pe Arena Națională:

DOTA 2, prioritate față de FCSB, Rapid și echipa națională

Arena Națională e indisponibilă pentru meciuri de fotbal în octombrie. Din cauza evenimentului, 3 echipe de fotbal nu și-au putut susține meciurile aici: România (vs. Armenia), Rapid (vs. CFR) și FCSB (vs. CS Mioveni). Dacă naționala a avut la îndemână o variantă optimă, Ghencea, Rapid și FCSB sunt nevoite să plece din București, la Mioveni, respectiv Buzău.

Turneul aduce Bucureștiului prestigiu și vizibilitate, urmând să fie vizionat, potrivit organizatorilor, de 100 de milioane de persoane. Vor fi și beneficii financiare aduse statului român, organizatorii plătind la bugetul național 16% din premiile totale de 40 milioane de dolari. După Euro 2020, dovedim că putem organiza pe Arena Națională evenimente de mare anvergură. Vor urma și anul viitor mari evenimente, în special evenimente culturale. Am crescut nivelul veniturilor Arenei Naționale de la aproximativ 2 milioane de lei în anii precedenți, la 6 milioane de lei în 2021 (6 milioane fără Euro 2020, 12 milioane lei cu Euro 2020)
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei

DOTA 2 pe Arena Națională

Arena Națională e ocupată până la 17 octombrie, întrucat pe cel mai mare stadion al țării se desfășoară un turneu de DOTA, un joc de strategie cu atât de mulți fani încât plătește 500.000 de euro pentru închirierea stadionului!

Faza grupelor a avut loc în perioada 7-10 octombrie, iar faza principală va începe pe 12 octombrie. Apoi, pe 17 octombrie, cele mai bune două echipe de DOTA 2 din lume se vor înfrunta pentru câștigarea trofeului Aegis. Este vorba despre o competiție cu premii de 40 de milioane de dolari, din care 10% merg la bugetul statului român, sub formă de impozite.

Diferența economică e clară: fotbalul plătește 13.000 de euro pentru fiecare meci, DOTA a achitat 500.000 de euro pentru evenimentul care va avea loc între 7 și 17 octombrie! În Champions League, chiria valorează 28.000 de euro, iar în Europa League, 23.000 de euro. Evenimentele culturale sunt taxate cu 18.000 de euro.

10 aniau trecut de la inaugurarea Arenei Naționale

Citește mai multe știri de actualitate:

CNA, solicitare în cazul televiziunii Digi Sport: „Nu îi mai spuneți Steaua echipei din Liga 2” » Talpan atacă: „Eronat, abuziv!”

Florin Niță e în top 5 portari din preliminariile CM 2022! » La ce capitol îl depășește și pe Jan Oblak

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
1502241916738818
Ion-Nelu Nistor  •  15 Octombrie 2021, 10:13
Postat de leu.mr pe 14 Octombrie 2021, 22:58

O timpenie. De ce nu au organizat acest turneu la Mogosoaia sau pe alt teren mai mic, tinind cont ca si asa nu vine nimeni ?

Chiar nu stiam ca si la Mogosoaia exista un stadion acoperit.

kensan.gmm
kensan.gmm  •  14 Octombrie 2021, 23:48
Postat de leu.mr pe 14 Octombrie 2021, 22:58

O timpenie. De ce nu au organizat acest turneu la Mogosoaia sau pe alt teren mai mic, tinind cont ca si asa nu vine nimeni ?

Dupa mintea ta si Roland Garros se poate organiza la mine in spatele blocului, si-asa nu vine nimeni. Vai de voi fratilor

leu.mr
leu.mr  •  14 Octombrie 2021, 22:58

O timpenie. De ce nu au organizat acest turneu la Mogosoaia sau pe alt teren mai mic, tinind cont ca si asa nu vine nimeni ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează