FOTBAL  »  Superliga  »  

„Eu sînt principalul vinovat pentru situaţia în care se află echipa”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 aprilie 2008 00:00

Preşedintele de onoare al Ceahlăului, Gheorghe Ştefan, a declarat, miercuri, agenţiei NewsIn, că el are cea mai mare parte de vină pentru că formaţia nemţeană este aproape de a retrograda în ligă secundă la finele acestui sezon.

"Eu sunt principalul vinovat pentru situaţia în care se află echipa. Acum patru ani, când am retrogradat prima dată din Liga I, tot aşa n-am avut timp să mă ocup de echipă, la fel ca acum, pentru că pregăteam o campania electorală.

Este o greşeală pe care mi-o asum. Până atunci mă ocupam de echipă zi şi noapte, iar acum e la fel, începe o nouă campanie", a spus Ştefan.

Conducătorul Ceahlăului afirmă că va renunţa la majoritatea jucătorilor din lotul actual dacă echipa va retrograda în acest sezon. "Dacă vom retrograda, atunci voi reforma echipa şi ne vom baza pe jucători tineri. Vreau să formăm la Piatra Neamţ o echipă precum a fost cea a Sportului Studenţesc, în anii trecuţi.

Vom promova jucători din propria noastră pepinieră. Doar bazându-ne în mare parte pe jucători localnici, sau formaţi aici, putem clădi, din nou, o grupare asemenea aceleia care a rezistat timp de 11 ani pe prima scenă fotbalistică a ţării", a explicat acesta

sursa NewsIn

Citește și:
Darius Olaru pleacă de la FCSB! Va juca într-un campionat de top din Europa: „Îi dau drumul” » Câți bani va primi FCSB
Superliga

O lume întreagă SUB stadion! » Tur în „labirintul” din Giulești: imaginile sunt spectaculoase

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (8)
 •  02 Aprilie 2008, 16:14

atat timp cat pinalty va fi in politica echipa va merge numai in jos.daca chiar vroia binele echipei trebuia sa o dea si gratis numai sa o dea.oricine ar fi venit ar fi facut treba mai buna.acu,dupa ce va retrograda e greu sa mai gaseasca vreun fraier care sa bage banii in rahatul ala de echipa.pacat de stadion.e ca si cum ai avea o casa frumoasa dar mobila e de rahat...

 •  02 Aprilie 2008, 15:12

normal ca tu esti vinovatul.....cine ai vrea sa fie.....jiji ? :)) ............................................. P R I M U L - D U A L - S I M - C U - D U A L - B L U E T O O T H - ( p o t i - c o n e c t a - a m b e l e - n u m e r e - l a - a c e l a s i - d i s p o z i t i v - b l u e t o o t h ) , D U A L - C A M E R A , R A D I O-FM - i l - g a s e s t i - l a - s u p e r - p r e t - p e - M Y G A D G E T - R O .............................................

 •  02 Aprilie 2008, 14:43

Daca peiniera proprie ar produce si ceva fotbalisti nu ar fi nicio problema, dar ganditi-va ca in ultimii ani nu s-a remarcat nimeni caci este greu de crezut ca se va reforma echipa cu jucatori gen Barna sau Vitelaru care nu fac fata nici in diviizia C.O asemenea strategie ar fi buna dar ar trebui reformat tot sistemul fotbalistic de la copii, pentru ca acolo sunt niste amatori antrenori care n-au nicio treaba cu fotbalul, iat rezultatul muncii lor se vede.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează