FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

UPDATE // Dorit insistent de U Craiova, Andrei Cristea și-a prelungit contractul cu Poli Iași

Articol de - Publicat miercuri, 25 iulie 2018 21:30

Dorit de U Craiova, Andrei Cristea și-a prelungit până la urmă contractul cu Poli Iași până în 2020.

UPDATE 21:30

știrea inițială

Andrei Cristea a fost dorit de U Craiova să întărească atacul echipei care n-a reușit niciun gol în primele două partide oficiale de după vacanță.

Fostul golgeter al Ligii 1 din 2010, cel mai bun marcator în activitate din România, este considerat piesa de care Devis Mangia ar avea nevoie în ofensivă, doar că atacantul de 34 de ani este foarte greu de luat din Copou. Nu doar că mai are contract încă un sezon la Iași.

Andrei Cristea a vorbit pentru GSP.RO despre situația ultimelor zile, când s-au intensificat negocierile, astăzi Poli Iași primind o ofertă concretă din partea "juveților" pentru atacant.

"Eu vreau să mulțumesc clubului Universitatea Craiova și domnului Mihai Rotaru pentru interesul manifestat, este un club mare cu suporteri fantastici. Ideea e că mai am un an de contract la Iași, nu știu cum se va soluționa situația, se va decide totul zilele acestea.

Sunt măgulit și de reacția oficialilor de la Iași. Nu ascund faptul că mi-au oferit încă un an de contract, adică până în 2020. Contează foarte mult că sunt apreciat în Copou, iubesc Iașiul ca și cum aș fi născut aici, iar acest oraș va fi mereu casa mea. Și Flavius Stoican mă dorește foarte mult, mi-a spus-o clar, acest lucru contează enorm", a comentat golgeterul.

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (8)
magic4ever
magic4ever  •  26 Iulie 2018, 09:48

Andrei Cristea este un fotbalist bun care merita mult mai mult si la care echipele cu pretentii au renuntat prea usor...Dinamo de exemplu nu are un atacant precum Cristea...ii are pe ratangii de Popa & Axente care au nevoie de 5-7 ocazii sa marcheze un gol...

10215027920392379
Vasile Isac  •  26 Iulie 2018, 09:35

Imi aduc aminte ca, atunci cand juca la Bacau, pe perioada deplasarilor sau cantonamentelor statea in camera cu Narcis Raducan, iar cand nu aveau program de antrenament sau recuperare, oamenii astia citeau. Adica, vreau sa spun, carti. Si nu erau de joc. Un om de caracter pe care il apreciez foarte mult si caruia ii doresc o cariera cat mai lunga in sport.

949372388575179
Lucian Popa  •  25 Iulie 2018, 23:40

"Bosorogul" asta...a marcat mai multe goluri in liga 1 decat toata echipa craiovei. .... nu e nascut in iasi, dar iubeste iasiul foarte mult. E sufletul echipei, nu va pleca nicăieri.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează