FOTBAL  »  Superliga  »  CFR

EXCLUSIV Decizie de ultimă oră! Cel mai important jucător e aproape de a semna! Campioana României a dat lovitura

Articol de - Publicat vineri, 28 septembrie 2018 09:20

La aproape 32 de ani, Mario Camora rămâne unul dintre cei mai importanți jucători ai clubului din Gruia. Iar CFR se pregătește să-i ofere portughezului un nou contract, în condițiile în care actuala lui înțelegere este valabilă până în vara lui 2019. Cel puțin teoretic, de la 1 ianuarie, Mario ar putea semna liber, cu un alt club.

A mai avut, de-a lungul timpului, oferte din România, a trecut și printr-o reducere salarială, în perioada în care clubul a fost în insolvență, dar a rămas mereu la CFR. Iar zilele următoare ar urma să semneze al 4-lea contract cu gruparea din Gruia.
Președintele Iuliu Mureșan este convins că lusitanul nu are niciun gând să părăsească clubul:

"Noi am cam finalizat tratativele cu jucătorii ale căror contracte se apropie de final. Acum ne pregătim să încheiem o altă înțelegere și cu Mario Camora, unul dintre cei mai vechi fotbaliști de la noi. Am avut doar discuții preliminare, dar nu vor fi probleme, el a spus mereu că nu vrea să mai plece de la Cluj.

E la noi de 7 ani, e ca și român, plus că este un jucător foarte important și sunt convins că discuțiile cu el se vor finaliza foarte repede". Surse apropiate grupării din Gruia susțin că fundașului i se va oferi o nouă înțelegere pe încă două sezoane, dar și o mărire a contractului. În prezent, Camora câștigă 20.000 de euro lunar.

Își face casă la Cluj

De la sosirea la CFR, Mario Camora a câștigat două titluri de campion, o Cupă și o Supercupă. A afirmat mereu că vrea să continue până la finalul carierei la CFR, considerând că "la Cluj e casa mea". De altfel, portughezul, care este foarte aproape de a obține cetățenia română, a și început să își construiască o casă la Cluj. 

216 meciuria strâns Camora în Liga 1 la clubul din Cluj, cele mai multe din istoria CFR, devansându-i pe Ricardo Cadu (202) și pe Marius Bretan (199) 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (7)
albalbastru72
albalbastru72  •  28 Septembrie 2018, 19:20

Dupa mine Camora a dat lovitura.

luisharcsa
luisharcsa  •  28 Septembrie 2018, 16:48

Respect Camora.Capitan si om adevarat.

ciollo
ciollo  •  28 Septembrie 2018, 16:27
Postat de rusine_rinamo_ksv_csa pe 28 Septembrie 2018, 16:17

o vai, ce eveniment important, sa prelungesti cu unu de 32 de ani. peste, peste

Un eveniment foarte important este doar faptul ca tu ai ajuns sa faci parte ***r... este o premiera la nivel planetar.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează