FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA BUCUREȘTI

EXCLUSIV Florin Talpan, în război și cu un UEFAntastic: „Puneți mâna și citiți Constituția României”

Articol de - Publicat joi, 03 octombrie 2019 10:00

Florin Talpan s-a enervat teribil când a citit următoarea declarație a lui Petre Marin: „Echipa lui Gigi Becali este Steaua adevărată. Nu mă interesează nicio hotărâre judecătoarească de la Talpan”. 

Juristul CSA a vorbit cu GSP.ro despre acest subiect și s-a arătat extrem de deranjat de afirmațiile lui Petre Marin, fost jucător la FCSB în perioada 2004-2010. 

„În primul rând, hotărârile judecătoresti nu sunt «de la Talpan», stimate domn. Sincer, mi-ar plăcea să fiu judecător, nu ar scăpa niciun hoț din mâna mea. Hotărârile judecătorești sunt pronunțate de instanțe și sunt obligatorii între părți, dar sunt  opozabile oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară. 

Așa că ar trebui să te intereseze, domnule, hotărârile obligatorii pronunțate de către instanțe inclusiv cea supremă privitor la Steaua București. Toți suntem egali în fața legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. Până una alta, puneți mâna și citiți măcar constituția României ca să știți care sunt drepturile și îndatoririle dumneavoastră ca cetățean. Nu a apărut nici o altă echipă”, a declarat Talpan pentru GSP.ro. 

„Echipa Steaua nu s-a desființat niciodată. Până a fi fotbalist ești cetățean și ai obligația de a respecta prevederile constituționale și hotărârile judecătorești!”
- Florin Talpan, jurist CSA Steaua

„Echipa lui Becali e Steaua”

Petre Marin a declarat ieri că nu vrea să țină cont de hotărârile judecătorești, care au stabilit că FCSB nu e Steaua. 

„Îi spun Steaua, deoarece eu consider că echipa lui Gigi Becali este Steaua adevărată. Nu mă interesează niciun act de la Talpan, nu mă interesează nicio hotărâre judecătorească. Această echipă a lui Gigi a oferit continuitate, așa cum au făcut și cei din generația mea, 2006. 

Steaua nu a retrogradat niciodată, Steaua nu a intrat în faliment, Steaua a umplut stadioanele peste tot în România. Că acum a apărut o altă echipă, care a câștigat în Tribunal numele Steaua și stema, nu mai este treaba mea”, a spus Petre Marin la Prosport Live. 

Petre Marin a jucat pentru Steaua în perioada în care roș-albaștrii ajungeau până în semifinalele Cupei UEFA. În 2006, FCSB pierdea dramatic cu Middlesbrough în penultimul act al competiției și rata șansa unei calificări istorice în finală.

Citește și:

EXCLUSIV Florin Talpan a fost la sediul EA Sports » De ce s-au speriat angajații + Ce scrie în sesizarea juristului

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (61)
sasha8777
sasha8777  •  04 Octombrie 2019, 09:11

Pentru postacii fara discernamant care cred ca un cioban le-a furat echipa, nu a furat nimeni Steaua, printr-un concurs de imprejurari echipa a inregistrat mari datorii. Cutra de Paunescu si oportunistul de Piturca au vrut sa profite de Cioban, l-au invitat sa bage bani cu promisiunea ca o sa devina patron. Ciobanul a bagat bani, a dat in stanga si in dreapta, au trait bine toti coloneii si generali,CSA a incasat multi bani chirie pentru stadion etc. L- au ars in acte pe Cioban si cum asta nu a mai cotizat au gasit de cuvinta sa deposedeze echipa lasata de buna voie ciobanului de marca, palmares si emblema in urma unor procese castigate de Talpan datorita actelor prost facute la preluarea echipei de cioban si a justitiei corupte. Sa iasa Paunescu sa vorbeasca, sa spuna adevarul.... el si Piturca si generalii de carton.

sasha8777
sasha8777  •  04 Octombrie 2019, 08:29
Postat de alex_1973 pe 03 Octombrie 2019, 19:46

CSA este STEAUA.ARMATA este STRAUA.GHENCEA este STRAUA.SUD este STEAUA.STEAUA o ai in sange indiferent in ce liga joaca.Noi nu primim bani sa venim la stadion.noi platim din buzunar sa sustinem STEAUA.Voi restul care il contestati pe TALPAN nu sunteti dacat niste indivizi autentici doizecedoizece .Voi sustineti hotia.furtul.pe cei certati cu legea.

Hai *** ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

nealiniatul
nealiniatul  •  04 Octombrie 2019, 08:26

Un alt exemplu de foarte mult bun simt dat de Petre Marin . Sigur ca un infatuat demagog si tupeist ca Talpan asta nu o sa poata pricepe asta. Explicatile lui "legale" nu trec de nivelul primuli semestru de la o facultate adevarata de drept. Talpan asta seamana din ce in ce mai mult cu Garcea ala adevarat scolit la Spiru Haret.

Vezi toate comentariile (61)
Comentează