FOTBAL  »  Superliga  »  INTERVIU

EXCLUSIV GSP Poveștile lui Ovidiu Lazăr, fost golgeter al României, acum funcționar în serviciul de parcări: „În '90 s-au rugat de mine să plec la Steaua, dar acolo nu m-am adaptat”

Articol de - Publicat miercuri, 11 septembrie 2019 13:29

Astăzi funcționar în serviciul de parcări al orașului Oradea, Ovidiu Lazăr, 53 de ani, fostul atacant emblematic al Bihorului, vorbește despre vremurile în care clubul de pe Criș se bătea cu Steaua, Dinamo sau Victoria și explică de ce a avut un traseu meteoric în Ghencea imediat după Revoluție, când se număra printre golgeterii României.

- Domnule Lazăr, ați fost unul dintre jucătorii emblematici din istoria Bihorului. Cum a fost posibilă la Oradea dispariția unei echipe de tradiție și degradarea totală a fotbalului local? 
- Ceea ce s-a întâmplat cu fotbalul la Oradea se numește crimă! Politicul a distrus tot! Oameni care nu aveau nimic în comun cu fotbalul au dus clubul în faliment și, finalmente, la dispariție. Mare păcat! Mă doare sufletul! Îmi dau și lacrimile uneori când mă gândesc. Dacă mâine aș câștiga un milion de euro la loto, aș băga banii ca să recuperez brandul, istoria și să relansez echipa. M-aș înconjura de profesioniști și aș ajuta la repunerea pe orbită a Bihorului. 

- Lucrați de câțiva ani buni la serviciul de parcări al administrației locale. Chiar nu v-ați mai găsit loc în fotbal? 
- Am fost mereu salvatorul financiar al Bihorului. În 1990, conducerea s-a rugat de mine să plec la Steaua. "Du-te, Ovidiu, să luăm și noi niște bani, că nu mai putem ține echipa!". Apoi, în 1993, aceeași poveste cu Poli Timișoara. "Trebuie să mergi acolo, să facem rost de bani! O să ne străduim să te aducem înapoi!". Iar apoi, peste ani, nu mi-au găsit niciun loc în club. Pe merit, la centrul de juniori, fiindcă am licență în regulă, nu să mi se facă vreo favoare! Le-am și spus la un moment dat: "Dacă nu vă interesează trecutul, n-o să aveți nici viitor!". Și uite că am avut dreptate, din păcate! S-a dus totul de râpă!

EXCLUSIV GSP Poveștile lui Ovidiu Lazăr, fost golgeter al României, acum funcționar în serviciul de parcări: „În '90 s-au rugat de mine să plec la Steaua, dar acolo nu m-am adaptat”
  • Un loc care îi este drag lui Ovidiu Lazăr (53 de ani), Piața Centrală din Oradea // foto: Justin Gafiuc

"Stadionul era plin cu bannere «UEFA, UEFA»"

- Care e sezonul cel mai drag petrecut în tricoul Bihorului? 
- Am prins un tur fenomenal chiar înainte de Revoluție, în toamna lui ‘89. Am terminat jumătatea de campionat pe locul 5, ne băteam de la egal la egal cu Steaua, Dinamo, Craiova, Victoria, Moreni. La meciuri veneau câte 20.000 de oameni, iar stadionul era plin de pancarte pe care scria "UEFA, UEFA!". Lumea era sigură că vom merge în cupele europene. A venit însă decembrie ‘89, s-a schimbat regimul, iar proiectul s-a prăbușit în retur. Aveam o echipă excelentă, cu Bucico, Mureșan, Ivan, Vancea, Cheregi, Bolba. 

- Cam ce bani câștigați în acele vremuri? 
- Aveam salariu 3.000 de lei, bașca prime. Ajungeam și la 13.000-14.000 de lei pe lună. Nici n-aveai ce să faci cu atâția bani! Dar am cheltuit mult pentru familie, nu m-a prins Revoluția cu cine știe ce avere. Și, oricum, leul s-a devalorizat repede, nu mai însemnau mare lucru sumele de dinainte. Aveam și niște cecuri pentru Dacii. Am rămas cu aprobarea pentru mașină în buzunar. Dar, da!, înainte să cadă Ceaușescu nu ne lipsea nimic. Tot era deschis pentru fotbaliști. Iar noi jucam de plăcere, te aplauda lumea pe stradă la scenă deschisă.

EXCLUSIV GSP Poveștile lui Ovidiu Lazăr, fost golgeter al României, acum funcționar în serviciul de parcări: „În '90 s-au rugat de mine să plec la Steaua, dar acolo nu m-am adaptat”
  • Un duel cu Dinamo (1-0), din 1985, când Lazăr (dreapta) juca pentru formația de tineret-speranțe a bihorenilor // Sursă foto: Facebook Muzeul FC Bihor

"Băieți, să nu uitați că sunteți singurii care ați bătut Steaua!"

- Ați jucat în septembrie 1988 în acel celebru FC Bihor – Steaua 2-3, când s-a prelungit jocul până au marcat oaspeții golul victoriei. Tărăboi mare a fost atunci, nu? 
- Balint a dat golul victoriei prin minutul 98, iar Hagi ne egalase în minutul 86 dintr-un penalty inventat de arbitrul Gheorghe Constantin. A ieșit un scandal monstru la lovitura de la 11 metri. Portarul nostru, Lăzăreanu, l-a luat efectiv de gât pe "centralul" din Vâlcea, care striga și se apăra: "Marcele, stai liniștit! N-am ce să fac! Așa trebuie să se termine!". Sărmanul Viorel Mateianu, care antrena Bihorul atunci, a făcut pareză după meci, de necaz și din pricina presiunilor teribile. Ne-a trimis însă prin căpitanul echipei o scrisoare emoționantă, în care spunea așa: "Băieți, să nu uitați că sunteți singura echipă care a reușit să bată Steaua!". Pentru el fusese, de fapt, o victorie, fiindcă Steaua a întors fraudulos scorul de la 2-1 la 2-3. Mateianu știa dinaintea jocului ce se pregătește, i-au zis să ne transmită el în vestiar, dar a refuzat să facă acest gest. 

- Un antrenor legendar, care a avut curaj să se opună sistemului. 
- A fost mentorul meu. Avea o intuiție incredibilă și era un vizionar în materie de tactică. Păi, ce vedem prin fotbalul modern de azi, noi lucram la FC Bihor! De exemplu, portarul trebuia să joace mult cu piciorul, iar la cornere stăteau doi colegi la deviere la prima bară, iar apoi veneam trei-patru în cascadă ca să împingem mingea în poartă. Am câștigat o grămadă de partide cu schema asta. Mi-aduc aminte și de un moment amuzant, apropo de capacitatea lui proverbială de a presimți anumite lucruri. 

- Despre ce a fost vorba? 
- Prin ‘86, ‘87, jucam la Timișoara în penultima etapă, la liga secundă. Dacă ne bătea, Poli își asigura deja promovarea. Pregătiseră la stadion și mare spectacol. La rândul nostru, cu o victorie pe Bega, intram în cărți la ultima etapă. Cu vreo două zile înainte de meci, am mers toți la o ședință la partid, unde prim-secretarul Vulturar îl întreabă pe Mateianu ce crede că vom face la Timișoara. "Îi batem cu două goluri diferență". Noi am înlemnit, îmi dădeam coate cu Kulcsar în sală. "Ia uite, bă, ce fitile bagă nea Vio!". Ne-a pus să facem încălzirea cu alte tricouri decât cele de joc și să ne parfumăm înainte să ieșim pentru meci. "Îi «împachetăm» de la vestiare!". Ei bine, am bătut fix cu 2-0 în fața a 40.000 de oameni consternați și cu Jackie Ionescu în culmea nervilor, de se dădea cu capul de bancă! Până la urmă, a promovat tot Poli, că au trimis un vagon cu bunătăți de la Comtim la Sighet și au învins fără emoții. 

EXCLUSIV GSP Poveștile lui Ovidiu Lazăr, fost golgeter al României, acum funcționar în serviciul de parcări: „În '90 s-au rugat de mine să plec la Steaua, dar acolo nu m-am adaptat”
  • În sezonul 1989-1990, FC Bihor a terminat turul pe 5 și spera la Cupa UEFA, dar Revoluția a adus declinul clubului // Sursă foto: Facebook Muzeul FC Bihor

"Eram un oarecare pe lângă Iovan sau Ilie Dumitrescu"

- Cum s-a ajuns la transferul la Steaua? 
- Am făcut un sezon foarte bun în ‘89-’90 și Tică Dănilescu s-a ocupat de transferul meu. Venise la Steaua între timp, de la FC Olt. Echipa era însă cam destructurată după Revoluție, mai rămăseseră puțini dintre cei care jucaseră finala Cupei Campionilor în 1989. Se reconstruia tot. Bucureștiul a însemnat însă mereu o corvoadă pentru mine. Nu m-am adaptat. Fusesem pe la loturile de juniori, de tineret și știam cum stau lucrurile departe de casă. Eu am fost mai comod de felul meu, cum dădeam un pic de greu abandonam. D-asta nici n-am apucat să mă duc mai sus în carieră! 

- Adică era greu pasul de la statutul de rege în Oradea la cel de soldat în Ghencea, nu? 
- Cam așa! Nu puteam rezista fără familie. Mi-am adus soția și fiica la "Haiducului", la cantonamentul Stelei, dar nu erau condiții cum trebuie. Nu m-am obișnuit. La Steaua eram un oarecare pe lângă Iovan, Bumbescu, Stângaciu, Ilie Stan, Ilie Dumitrescu, Petrescu, Minea. Plus că la Oradea mă căutau toate baloanele, iar la Steaua treceau minute întregi fără să intru în combinații. Sincer, mi-a fost frică de București!

EXCLUSIV GSP Poveștile lui Ovidiu Lazăr, fost golgeter al României, acum funcționar în serviciul de parcări: „În '90 s-au rugat de mine să plec la Steaua, dar acolo nu m-am adaptat”
  • O acțiune caracteristică atacantului Ovidiu Lazăr (stânga): un dribling fin în drumul spre poarta adversă // Sursă foto: Facebook Muzeul FC Bihor

"Se uitau ciudat francezii că le-am întors fripturile să le mai rumenească" 

- Ați prins totuși o "dublă" memorabilă în cupele europene, un 0-5 și-un 0-3 de pomină contra lui Montpellier. E adevărat că, în seara dinaintea partidei din Franța, a avut loc un șpriț legendar alături de Sedecaru și Minea? 
- Legende, domne! Nu exista să ieși! Costică Ștefănescu era foarte strict cu disciplina, ca să nu mai spun că-l avea secund pe Florin Marin. Te păzea la capătul culoarului la hotel, nu puteai să faci un pas! A fost însă un alt moment deosebit. La dineul comun, ne-au servit friptură de vită mai în sânge, dar noi, neobișnuiți cu finețurile culinare, le-am dat pe rând înapoi, rugând bucătarii să rumenească mai ca lumea carnea, nu să ne-o dea crudă. Se uitau ciudat francezii, nu prea înțelegeau. Înghițeam în sec și când îi vedeam pe Blanc sau Valderrama cu un pahar de vin roșu în față. Ștefănescu ne interzisese orice fel de alcool la dineu. 

- Ați suferit teribil și la București, v-a fost imposibil să marcați măcar o dată! 
- Am avut eu o ocazie mare la 0-0, dar am ratat. Înaintea partidei, președintele Gavrilă ne-a promis o primă de 1.000 de dolari ca să-i batem. Nu visa nimeni la calificare după corecția din Franța și știind că Montpellier are o formație foarte puternică. Dar n-a fost chip să ne apropiem de poarta lor. Ne-au dat trei goluri și la București din zbor.

"Înainte de Revoluție, eram angajat la mină, unde, de fapt, n-am ajuns niciodată. Prin aprilie ‘90, ne-au chemat acolo pe cei aflați pe ștatele de plată, ne-au pus în vedere că trebuie să venim la muncă dacă vrem să ne mai plătească. Evident, s-a rupt filmul!" 

"Dacă am face azi o echipă cu cei mai buni jucători ai Bihorului din istorie, s-ar bate lejer la titlu. La fel ar fi cazul cu Corvinul, Sportul sau Poli Timișoara. Din păcate, după ‘90 s-a degradat foarte mult și instruirea, s-au inventat antrenori peste noapte, iar condițiile au devenit tot mai precare" 

"Când mă uit la naționala de azi a României, parcă îi lipsește permanent ceva, chiar dacă a mai prins aripi cu Contra. Nu putem mai mult, din păcate, oricât ne-am dori să ne batem de la egal la egal cu Spania, Germania sau Franța" - Ovidiu Lazăr

EXCLUSIV GSP Poveștile lui Ovidiu Lazăr, fost golgeter al României, acum funcționar în serviciul de parcări: „În '90 s-au rugat de mine să plec la Steaua, dar acolo nu m-am adaptat”
  • Ovidiu Lazăr în mijlocul colegilor, într-o vacanță în străinătate // Facebook Muzeul FC Bihor

136 de meciuriîn L1 a jucat Ovidiu Lazăr, care a marcat de 38 de ori în prima divizie

Blat la FC Olt dictat de Dănilescu

Lazăr își aduce aminte un meci cu cântec disputat la Scornicești la sfârșitul anilor ‘80: 

"Am pierdut cu 2-1, se stabiliseră până și marcatorii! Tică Dănilescu era președinte la FC Olt, ne-a spus că oricum pierdem, așa că mai bine acceptăm o primă și e toată lumea mulțumită. Am stat în banca noastră, mai ales că era și un arbitru găzdar, parcă Necșulescu sau Velea. Tuturor le era însă teamă de noi în acea perioadă, fiindcă marcam mult, fie acasă, fie-n deplasare"

CV Ovidiu Lazăr 

  • Data nașterii: 3 decembrie 1965, Oradea
  • Post: atacant
  • A jucat la: FC Bihor (‘83-’90, ‘91, ‘92, ‘94-’95), Steaua (‘90), Honved (‘92), Poli Timișoara (‘93), FC Brașov (‘96), Olimpia Satu Mare (‘96-’97)
  • Meciuri/goluri echipa națională: 1/1
  • A antrenat: FC Bihor (‘09), Kinder Paleu (‘11-’12), Poiana Budureasa (‘13-’14), FC Paleu (‘15-’16), Viitorul Borș (‘17-’19)

Vezi și: 

18 ani de la tragedia de la World Trade Center » Cum arăta coperta GSP a doua zi după atentatele de la New York 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (10)
steaua.libera
steaua.libera  •  12 Septembrie 2019, 08:44

Ce fotbal ***, plin de blaturi! Daca Steaua n-ar fi confirmat in Europa (3 semifinale UCL in 4 ani), n-as fi tinut cu echipa asta!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

romanderoman
romanderoman  •  11 Septembrie 2019, 17:21

La Montpellier a scapat singur spre poarta, s-a fluierat din tribuna si Ovidiu Lazar s-a oprit. Credea ca fluierase arbitrul offside !!!

gabriel29
gabriel29  •  11 Septembrie 2019, 15:35

***....ce e ala golgeter?ce *** de oameni sunteti...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Close