FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

EXCLUSIV „«Hagi», ce ai făcut azi-noapte?” » Episod memorabil cu Ionuț Luțu: „Eu eram preotul, iar el se spovedea”

Ionuț Luțu și Bobi Verdeș, puși pe șotii în dialogul cu Divinitatea / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor +3   FOTO
Ionuț Luțu și Bobi Verdeș, puși pe șotii în dialogul cu Divinitatea / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat joi, 28 ianuarie 2021 10:40 / Actualizat joi, 28 ianuarie 2021 11:56

Alt episod memorabil din trecutul zbuciumat al lui Ionuț Luțu iese la iveală după aproape două decenii. Bobi Verdeș (40 de ani), fost coleg cu „Hagi” la Universitatea Craiova, a povestit în premieră în studioul GSP Live

Verdeș, fost atacant la Știința la începutul anilor 2000, a scos de la „naftalină” o întâmplare haioasă petrecută alături de Luțu în urmă cu aproape 20 de ani, în perioada în care „leii” derulau un cantonament la Norcia (Italia), o destinație cândva la modă pentru echipele din Divizia A.

Cunscut pentru escapadele cu care își uimea apropiații, Luțu, 45 de ani, n-a ratat șansa de a se da în spectacol și la Vatican, principala reședință ecleziastică a Bisericii Catolice.

VIDEO Bobi Verdeș, episod memorabil cu Ionuț Luțu: „Eu eram preotul, iar el se spovedea

„Eram în cantonament cu Universitatea în Italia. În ziua noastră liberă, am mers la cumpărături la Roma. Atunci, erau acele turnee de la Norcia. 

Am intrat să ne spovedim. Încercam să ne rugăm, dar el vorbea în acele momente, de asta râdeam. Apoi, eu am făcut pe preotul, iar el se spovedea. Îl întrebam: «Hagi, ce ai făcut azi-noapte?». Nu pot să-ți spun ce mi-a răspuns”, a povestit Bobi Verdeș, la emisiunea GSP Live.

  • Ionuț Luțu și Bobi Verdeș / Sursă foto: Arhivă Gazeta Sporturilor

Bobi Verdeș: „Nu putea să-i impui reguli lui Luțu, era în lumea lui”

Bobi Verdeș a relatat pe durata emisiunii și alte episoade savuroase ce l-au avut protagonist pe Luțu. La un moment dat, „Hagi” împrumuta mașinile colegilor pentru a „evada” din Craiova, după ce antrenorul Sorin Cârțu începuse să-i verifice kilometrajul de la mașină.

„Ionuț Luțu era cum îl știe toată lumea. La antrenamente făcea spectacol, la meciuri făcea spectacol. Nu putea să-i impui anumite reguli, el era în lumea lui. Era greu să-l stăpânești. A fost unul dintre cele mai mari talente din fotbalul românesc. Când se făcea că dă în minge, săreau și suporterii prin tribune. Avea stilul lui de a dribla. Chiar dacă știai că face o anumită fentă, nu reușeai să-l ghicești. Un jucător cu o calitate mare de tot. Dacă avea mai mult capul pe umeri, ajungea și mai sus. Avea o viață dezordonată”, a mai spus Verdeș. 

Era 02:00 dimineața, Luțu mă suna să mă întrebe dacă pot să-l las și pe el în apartament. Eu plecam, mă plimbam cu mașina, iar el rămânea în apartament. Înțelegeți ce vreau să zic. 

Ne urcam în mașină după antrenamente și plecam la București. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, nea Sorin Cârțu era antrenor și îi verifica kilometrajul de la mașină. Când se termina antrenamentul, Luțu pleca la București, la Constanța. De multe ori, lua mașina mea, că lui îi lua Cârțu kilometrajul - Bobi Verdeș, fost atacant Universitatea Craiova

Citește și alte știri din emisiunea GSP Live:

EXCLUSIV Românul care l-a însoțit pe Ionuț Luțu în Kazahstan, dezvăluiri de excepție: „Fugea cu banii după mine, eu i-am zis că nu mai stau. N-am trecut prin niciun ritual, l-am lăsat pe el să le facă pe toate!”

EXCLUSIV Blat cu cântec, recunoscut după aproape 20 de ani: „MM Stoica mi-a spus că avea o datorie la Jean Pădureanu și trebuia să se achite”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (1)
1206754226007193
Glumetu Dan  •  28 Ianuarie 2021, 18:49

...Vai, ce simpatic e ratatul Lutu!...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează