FOTBAL  »  Superliga  »  CONCORDIA CHIAJNA

EXCLUSIV S-a decis! Înfrângerea de azi i-a fost fatală lui Ionuț Badea! Negocieri în toi cu un nou antrenor la Chiajna

Articol de GSP - Publicat vineri, 14 septembrie 2018 21:24

Înfrângerea cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 0-3, i-a fost fatală lui Ionuț Badea, care deja s-a înțeles pentru rezilierea contractului cu cei din conducerea Concordiei Chiajna. 

Cele două părți încă n-au oficializat plecarea, dar în următoarele zile se vor semna documentele. 

Tehnicianul a acceptat fără prea multe pretenții să plece de la Chiajna, echipa fiind într-un blocaj evident, eșecul de azi fiind al 3-lea consecutiv pentru ilfoveni cu același scor. 

Șefii clubului ilfovean doresc un înlocuitor cu nume, așa că în acest moment discută cu Edward Iordănescu, tehnician care azi a fost în tribună alături de Narcis Răducan. 

Sursele Gazetei susțin că discuțiile dintre cele două părți sunt purtate de o săptămână, așa că în următoarele zile situația s-ar putea limpezi. 

Totuși, președintele ilfovenilor Cristi Tănase neagă informația: "Nu e nimic adevărat, Badea este în continuare antrenorul nostru. Suntem chiar acum împreună, ne uităm la Dinamo-Astra, nu am semnat nicio reziliere. Nici măcar nu am discutat despre așa ceva", a zis Cristi Tănase. 

13este locul ocupat de Concordia Chiajna în acest moment. Ilfovenii au strâns 7 puncte în 8 partide 

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (5)
2264101893823582
Kiss Péter  •  15 Septembrie 2018, 10:42

Nu vor face nimic nici cu Iordanescu !! Au nevoie de jucatori,nu de antrenor !!

107808216804472
Ion Stancu  •  15 Septembrie 2018, 09:10

Singurul care trebuie dat afara de la Chiajna este acest linge blide, no name numit cristi tanase,el e vinovat pt tot ce se întâmplă la Chiajna.....

255601551624794
Mircea Raicu  •  14 Septembrie 2018, 22:57

La Dinamo în locul lui Mitralieră ?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează