FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI

EXCLUSIV Scandal de proporții la FC Voluntari! » Adrian Mutu a fost dat afară, Leasă a demisionat! Un campion cu FCSB preia echipa!

Articol de - Publicat joi, 14 iunie 2018 20:01

Scandal de proporții în cursul zilei la FC Voluntari. Consiliul de Administrație al clubului a decis că Adrian Mutu nu mai poate să rămână la echipă, deși a reușit să salveze echipa de la retrogradare.

De la echipă a plecat și Dan Leasă, președintele clubului, care și-a dat demisia, nefiind de acord cu decizia CA. "Nu pot să accept unele lucruri, așa că am demisionat! Am plecat pentru că nu am fost de acord ca Mutu să fie demis. A fost o ședință, dar cred că cea mai bună decizie a fost să plec. Chiar dacă echipa și-a îndeplinit obiectivul adică salvarea de la retrogradare, n-a mai contat nimic.... Așa că am plecat și asta a fost", a spus Leasă pentru Gazetă.

Ca să-l dea afară, ilfovenii i-au plătit "Briliantului" o clauză de reziliere de 50.000 de euro.  Sursele Gazetei au dezvăluit că primarul Florentin Pandele este cel care a ordonat toate mișcările de la echipă, fiind sfătuit de Anghel Iordănescu!

Din primele informații pe care ziarul le are în acest moment, noul antrenor al echipei este Costel Gâlcă, fostul tehnician al FCSB-ului, cel care a câștigat trei trofee cu echipa roș-albastră în sezonul 2014-2015! Mai mult, Adrian Ilie urmează să fie numit director general al clubului și se va ocupa de transferurile echipei în această pauză de vară.

3 victorii a obținut Voluntari cu Mutu pe bancă în 11 meciuri

FC Voluntari s-a salvat de la retrogradare cu noroc în urma barajului disputat cu Chindia Târgoviște. Ilfovenii au câștigat prima manșă, 1-0, însă la retur au pierdut cu același scor și meciul a ajuns la loviturile de departajare, unde echipa lui Mutu s-a impus cu 3-0.

GSP a incercat să ia legătura cu Adrian Mutu, dar antrenorul are telefonul închis și nu a putut fi contactat. În schimb, Anamaria Prodan, agentul care l-a adus la Voluntari a declarat: “Nici eu și nici Adi nu am fost anunțați de cei de la Voluntari de vreo decizie luată astăzi în Consiliul de Administrație! Am aflat de pe site că Mutu a fost demis și domnul Leasă a demisionat. Nimeni de la club nu ne-a anunțat nimic până la această oră”.

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (46)
347655969058390
Ion Popescu  •  15 Iunie 2018, 14:35

Imi pare rau de Mutu. Culmea ca a fost demis fara sa i se spuna ! Specific familiei Pandele & Firea. In timp ce primul sot era bolnav, Gabriela & Pandele ce faceau pe blat ?

928854273813332
Ion Elisei  •  15 Iunie 2018, 12:15

Nu a salvat nicio echipa , gogosi si minciuni , un hapsan de bani fara munca , echipa a avut noroc ca cei de la Targoviste au vandut meciul prin loviturile de la 11 m !

davveroirl
davveroirl  •  15 Iunie 2018, 11:23

Mutu = scandal ...

Vezi toate comentariile (46)
Comentează