FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

EXCLUSIV Tactică și tămâie » Fotbaliștii de la FCSB au rămas blocați când au ajuns la baza din Berceni! Ce făceau Bogdan Vintilă și Alexandru Tudor

Articol de , , - Publicat joi, 19 septembrie 2019 09:00

Jucătorii FCSB au fost surprinși când au ajuns la baza din Berceni. Antrenorul lor, Bogdan Vintilă, și fostul arbitru Alexandru Tudor, devenit un fel de ”pseudoduhovnic” al lui Becali, tămâiaseră vestiarele și birourile.

FCSB a legat două victorii, 2-1 cu Viitorul și 1-0 cu Craiova, și staff-ul cauă să păstreze forma bună prin ritualuri religioase. Într-una dintre zilele trecute, fotbaliștilor le-a atras atenția un miros straniu când au ajuns la cantonamentul din sudul Bucureștiului. "A ce miroase aici?", au întrebat când s-au apropiat de vestiar.

Pentru asta i-a angajat Gigi 

"Dau cu tămâie Tudor și Vintilă", le-a răspuns un angajat al bazei. Antrenorul Bogdan Vintilă și fostul arbitru Alexandru Tudor ardeau tămâie și treceau cu cățuia dintr-o încăpere în alta, inclusiv în vestiare și în birouri. Jucătorii s-au obișnuit cu mirosul specific bisericilor și și-au văzut de treabă. Singurul din conducere care le-a atras atenția "preoților" de ocazie că nu era în regulă comportamentul lor a fost Narcis Răducan.

Doar că Vintilă și Tudor și-au câștigat posturile de la FCSB tocmai cu religiozitatea lor, așa i-a ales Becali, niciunul nu s-a impus cu CV-ul sau cu calități demonstrate în alte locuri. Fostul arbitru nu mai lucrase vreodată în vreun club, Vintilă antrena copii într-un mic club specializat în creșterea juniorilor, FC Player. Așa că ei se comportau în acord cu criteriul după care au fost angajați. Antrenorul a ajuns la FCSB la recomandarea duhovnicului, Tudor era deja faimos în fotbal pentru credința lui.

Recită psalmi și se roagă în conferințe

El nici nu are un rol foarte clar în club, nu ocupă un post anume. E un partener de rugăciune și de discuții pe teme religioase al patronului și un fel de "om bun la toate". Nu le-a scos juniorilor televizoarele din camere, așa cum îi propusese lui Becali când a fost angajat. E de ajutor ca un team-manager, un secund al lui Marius "Mache" Ianuli: recepționează echipamentul cumpărat sau alte achiziții, îi preia pe jucătorii nou-achiziționați și îi conduce la palat și apoi în cantonament.

Când nu e ocupat cu astfel de treburi administrative, Tudor arde tămâie în vestiare sau recită psalmi în curtea palatului în care își are biroul Gigi. Patronul l-a cooptat și în conferința de presă în care l-a prezentat pe Vintilă: "Sandu e al doilea om din club după mine, nu e Narcis! Rugăciunea lui e chiar mai puternică decât a mea!". Fostul arbitru a devenit primul personaj din fotbal care apare într-o conferință de presă și tace, în meditație, mai mult de o jumătate de oră, cu camerele de filmat și cu microfoanele în față. 

Ce este tămâia

- răşina unui arbore exotic din specia Boswellia, arbore care creşte în Africa şi în Orientul Mijlociu. Arborele care dă tămâia este înalt de 3-6 metri, cu flori mici, albe şi creşte prin crăpăturile stâncilor, în munţi, şi prin pietrişurile de la bazele colinare din vecinătatea mării. După ce este extrasă din scoarţa copacilor este uscată, iar răşina rezultată este arsă ca tămâie. Mirosul pe care îl emană este total diferit de cel al răşinei de brad, de exemplu, şi are proprietăţi curative. Colectarea se face prin crestarea scoarţei copacilor, "lacrimile" arbustului fiind culese după două săptămâni. Seva întărită este pusă la uscat, apoi poate fi folosită. Boabele de tămâie de cea mai bună calitate au culoare argintie clară sau cu o uşoară tentă de verde. Cea mai accesibilă şi mai ieftină este cea de culoare gălbuie-roşiatică. Prin ardere produce un miros pătrunzător de lămâie şi mosc. În Oman, tămâia de cea mai bună calitate este păstrată special pentru sultan şi este aproape imposibil de scos din ţară. Tămâia este arsă în ritualurile religioase romano-catolice, în cele creştin-ortodoxe, dar şi în ceremoniile arabe. 

„Alexandru Tudor e cel mai valoros, rugăciunea lui valorează mai mult decât valorează Neymar sau oricare alt mare fotbalist! Cât șapte sute de Neymar face Tudor! Cu el alături, eu n-o să ies din fotbal până n-o să câștig Champions League!”
- Gigi Becali, patron FCSB

Citește și:

FCSB - CFR CLUJ // EXCLUSIV Ovidiu Hațegan, din Champions League, la derby-ul campionatului! „Centralul” nu e încântat însă de decizie 

Playtech: TRAGEDIE! Doliu URIAȘ în politica din România! A MURIT în urmă cu puțin ...

Ianis Hagi și Dennis Man, în centrul atenției la reunire » Ținute extravagante alese de „tricolori”


Comentarii (51)
vishnu
vishnu  •  19 Septembrie 2019, 23:14
Postat de q2016 pe 19 Septembrie 2019, 10:54

Nu am inteles cu ce este "in neregula" tamaiatul in sportul. Daca dadeau cu chimicale dintr-un spray de la supermarket probabil ca mirosul nu ar mai fi fost "straniu"... Baieti, nu-i corect nici fata de voi si nici fata de cititori sa scrieti despre lucruri pe care nici nu le cunoasteti si nici nu le intelegeti. Sunteti atei. Bravo. Admirati homosexualitatea. Bravo din nou. Dar de ce trebuie sa scrieti despre tamaiere? Paragraful "Ce este tamaia", probabil un colaj copy-paste nevinovat, contine greseli, inexactitati si dovedeste necunostere.

Foarte simplu: Degeaba dai cu tamaie daca pe urma faci contract de sponsorizare cu ne-curatul, adica Betano.

visinu
visinu  •  19 Septembrie 2019, 23:05

Foarte bine ca ii tamaiaza, ca tamaie si sunt.

cpt.ahab
cpt.ahab  •  19 Septembrie 2019, 18:44
Postat de saliceanu pe 19 Septembrie 2019, 16:34

Tu inca n'ai ajuns la varsta la care sa faci diferenta dintre real si imaginar? :)))

Eh, ce să facă? Nu toți sunt luminați ca tine!

Vezi toate comentariile (51)
Comentează