FOTBAL  »  Superliga  »  FC ARGEȘ

Strategia în cazul lui Ișfan: 200.000 de euro pentru 45% și contract cu firma fraților Becali

Alexandru Ișfan // FOTO: Imago
Alexandru Ișfan // FOTO: Imago

Articol de , , - Publicat joi, 11 august 2022 08:18 / Actualizat joi, 11 august 2022 11:06

FC Argeș a plătit 200.000 de euro ca să achiziționeze procentele pe care le mai avea CS Mioveni din proprietatea asupra atacantului Alexandru Ișfan (22 de ani). Speră să-l vândă direct în străinătate pe fotbalistul ce urmează să fie reprezentat de firma fraților Becali.

Alexandru Ișfan e unul dintre jucătorii la modă din campionat, cu o cotă din ce în ce mai bună, și i-a încurajat pe conducătorii de la FC Argeș să plătească o sumă importantă către vecinii de la Mioveni ca să dețină în totalitate dreptul de proprietate asupra prestațiilor sale.

Piteștenii au achitat 200.000 de euro pentru a cumpăra bucata de 45% care rămăsese a Miovenilor. Când l-au achiziționat, inițial, violeții dăduseră doar 10.000 de euro.

Gigi Becali a oferit 500.000 de euro pentru unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Liga 1: „Singura ofertă concretă”
OFERTĂ
Gigi Becali a oferit 500.000 de euro pentru unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Liga 1: „Singura ofertă concretă”

Alexandru Ișfan, țintă pentru toți granzii, de la FCSB la Rapid

Ei au devenit convinși să se înhame la cheltuiala aceasta ca urmare a interesului pe care două dintre candidatele la câștigarea campionatului, FCSB și Universitatea Craiova, l-au arătat față de Ișfan în vara aceasta. Oltenii au negociat întâi și nu au mai ajuns să înainteze o ofertă, speriați de pretențiile Argeșului.

Becali a propus 500.000 de euro ca să-l cumpere pe atacantul de 22 de ani. Piteștenii au respins oferta, pentru că ei ar fi trebuit să împartă banii cu Miovenii. De acum înainte, îl vor putea vinde și să păstreze ei toată suma.

Alexandru Ișfan va semna cu frații Becali

Fotbalistul a devenit interesant și pentru agenți. Apropiați ai lui Alexandru Ișfan susțin că el ar urma să semneze un contract de reprezentare cu societatea fraților Becali. 

Giovanni și Victor i-au transferat recent pe Dennis Man și pe Olimpiu Moruțan, care nici măcar nu erau clienții lor, dar ei au găsit ofertele, iar fotbaliștii au renunțat la agenții pe care îi aveau în mod oficial doar ca să nu rateze afacerile. 

Dennis Man a rupt acordul cu Anamaria Prodan pentru a merge la Parma, chiar cu riscul de a intra într-un proces în urma căruia ar putea să fie obligat să achite niște despăgubiri. 

În prima instanță, Anamaria a câștigat 500.000 de euro pentru că Dennis a reziliat abuziv contractul pe care-l avea cu ea. Atacantul Parmei a făcut recurs și speră să scape de sancțiune.

600.000 de euroe cota lui Ișfvan, potrivit transfermarkt. Mai are contract cu FC Argeș până în iulie 2024

Mihai Rotaru, atac la FC Argeș: „Își permit să negocieze fiindcă au bani publici”

După ce a încercat să-l ia pe Ișfan de la FC Argeș și s-a convins că nu reușea, Mihai Rotaru s-a enervat fiindcă îi fusese prea greu să negocieze cu un club finanțat și cu bani publici. El a spus că echipa e jucăria primarului Gentea, o jucărie alimentată din banii comunității. 

Gentea a susținut că numai o treime din bugetul lui FC Argeș provine din bani publici și că el nu e implicat în deciziile din club, deși apare la toate prezentările, în fotografii cu fotbaliștii nou-veniți, iar informațiile cele mai proaspete despre Argeș se găsesc pe contul de Facebook al primarului, nu pe site-ul clubului! 

Edilul a mai amintit și că Rotaru nu ar avea motive să se plângă din moment ce el a primit o echipă înființată direct în liga a doua, cu drept de promovare imediat și tot din bani publici i-a fost construit stadionul nou din Craiova.

„Poate că are șansa lui Rareș Ilie”

Transferul lui Rareș Ilie la Nice constituie un semn încurajator pentru alți jucători și pentru alte cluburi din campionat. Daniel Stanciu, managerul lui FC Argeș, crede că Ișfan nu ar avea nevoie neapărat să treacă la un club mai bun din România înainte să prindă un transfer în străinătate. 

„Poate că va avea și el ocazia să fie remarcat de un antrenor de afară așa cum l-a văzut Favre pe Rareș Ilie", a spus Stanciu la DigiSport. 

Rapid a încasat 4 milioane de euro în schimbul lui Ilie, un jucător de numai 19 ani, și ar mai putea primi mai mult de un milion de euro din bonusuri condiționate de performanțele fotbalistului și de ale echipei din Ligue 1. 

Ișfan își păstrează forma bună și în sezonul acesta: el are două goluri marcate în patru apariții în campionat.

VIDEO Andrei Prepeliță: Am analizat jocul lui FCU Craiova, au o dinamică bună”

Citește și: 

Federația l-a interzis pe pariorul Șumudică, dar îi vrea selecționeri pe Pancu, simpatizantul criminalului Kadîrov și al tradiției de „a omorî femeile oricând”, și pe Grozavu, bătăușul de jucători!

Cum i-a făcut Becali echipa lui Dică » 3 jucători nu pot lipsi din primul „11” de la FCSB

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (12)
dandana
dandana  •  14 August 2022, 00:33

Decât transferurile acestor dobi. Toci mai bine stai acasă. Serios! Ce au făcut jucători transferați de aceste personaje? Au fost uitate pe bănci, eu cred că acești Becali fac spălare de bani. Vând jucători ca pe niște jucări doar sa facă unele echipe măgari milenare. Frați Becali nu sunt decât putregaiul din fotbalul romanesc, și totuși ne lăudăm ca băgăm copii în mana șacalilor. Ce dracu faceți sa nu vedeți ca nu sunt oamenii de încredere. Fraților dacă va ajunge la ei, uitați-vă la ce a transferat ca sunt vai de capul lor. Ne trebuie transferuri în care echipele trebuie sa garanteze întrarea pe teren a lor a jumatate din meciuri. Dar nu sacrificam copii și va întrebați unde este fotbalul romanesc. Este vândut de aceste personaje, adică sacrificat pentru starea lor materială. Și totuși uni ii pupă-n fund. Bravo primare, arăți ca te-ai dat și cu mafia. Adică ne alien cu foști pușcăriași care au făcut rău fotbalului românesc prin înșelătorie? Draga primare ar trebui sa va dați demisia imediat.

inshallah
inshallah  •  11 August 2022, 20:01
Postat de andreas1965 pe 11 August 2022, 11:16

Deci sa intelegem ca Mioveniul a cedat cu 200000 euro 45 % din drepturi . Asta inseamna ca daca Isfan se vindea afara ( lucru plauzibil) cu macar 1-2 mil euro , mioveni incasa intre 500.000 - 1.000.000 euro. Asta da facere ...ai si tu o sansa sa castigi un ban f. bun, dar cedezi aproape jumate din drepturi pe nimic la Arges . Asta cum se numeste ?

Se numeste vrabia din mana

inshallah
inshallah  •  11 August 2022, 20:00

177 cm ?!?

Vezi toate comentariile (12)
Comentează