FOTBAL  »  Superliga  »  FC VOLUNTARI - DINAMO 2-1

Deian Sorescu, resemnat după un nou eșec al lui Dinamo: „Nu știu ce să fac ca să ieșim din situația asta”

Deian Sorescu +39   FOTO
Deian Sorescu

Articol de - Publicat luni, 22 noiembrie 2021 23:00 / Actualizat luni, 22 noiembrie 2021 23:18

FC Voluntari a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, în ultimul meci al rundei #16 din Liga 1. La finalul partidei, Deian Sorescu, mijlocașul „câinilor”, a comentat eșecul formației sale în fața ilfovenilor.

„Nu știu ce să fac ca să ieșim din situația asta. Am început bine, am marcat repede, dar cei de la Voluntari și-au dorit mai mult victoria după cum s-a văzut și asta a făcut diferența. E greu, nu ne regăsim, nu avem nicio scuză. Trebuie să încercăm să reușim o victorie. 

Cu siguranță atunci când vom câștiga un meci, ne vom deschide. Ne îmbunătățim în fiecare zi, încercăm să eliminăm lucrurile rele și să facem totul mai bine”, a declarat Sorescu la flash-interviu. 

Întrebat despre faptul că a fost folosit de Mircea Rednic în atacul lui Dinamo, Sorescu a răspuns: „Mă simt bine, oriunde unde voi juca pe teren, voi da 100%”.

Dinamo, fără victorie de la revenirea lui Mircea Rednic

Deian Sorescu a deschis scorul în minutul 5 cu o execuție superbă. Torje a înălțat o minge peste fundașii ilfovenilor, balonul a ajuns la Sorescu, iar jucătorul „câinilor” a semnat o finalizare spectaculoasă: din voleu, Deian a plasat perfect la colțul lung!

Avantajul oaspeților nu a durat decât până în minutul 19, când Vadim Rață a transformat din fața porții centrarea primită de la Ricardinho.

Dinamo, fără victorie în Liga 1 din 2 august, a fost răpusă de Ion Gheorghe, un produs al „câinilor”. În minutul 65, mijlocașul a profitat de respingerea greșită a lui Gluhakovic și l-a judecat la „scurt” pe Iliev.

Dinamo rămâne penultima în Liga 1, la 6 puncte de de primul loc de baraj și la 8 lungimi în urma poziției care i-ar permite 100% rămânerea în Liga 1. Dincolo, FC Voluntari, revelația acestui sezon, urcă pe 4 și o egalează pe Universitatea Craiova la puncte (28).

Cele mai tari imagini din FC Voluntari - Dinamo:

+35 FOTO

Clasamentul actualizat din Liga 1:

Citește mai multe știri de actualitate:

MM Stoica, uimit după FCSB - FC Botoșani: „Rar am văzut așa ceva!”

Încă o dată cel mai slab! Starul FCSB-ului are cifre horror în ultima lună: „Nu i-a convenit”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (2)
creeperno115
creeperno115  •  23 Noiembrie 2021, 22:39

Antreneaza-te si joaca fotbal adevarat

316588556035187
Dan Serbanescu  •  22 Noiembrie 2021, 23:49

Ce să faci , nea Jane , să îți dorești încă și mai mult victoria ! Īnțeleseși ?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close