FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB // Bogdan Planici pleacă de la FCSB! Gigi Becali i-a găsit înlocuitor: „Nu poți lua titlul cu el”

Articol de , , - Publicat joi, 06 februarie 2020 09:52

Bogdan Planici, fundașul sârb de 28 de ani, rămâne fără contract cu FCSB la finalul sezonului și Gigi Becali arată că nu mai ține neapărat să-l păstreze. Andrei Miron, adus de la Botoșani, va fi înlocuitorul sârbului la FCSB.

FCSB pregătește debarcarea unuia dintre jucătorii cei mai constanți și mai importanți din ultimii doi ani. Bogdan Planici mai are contract cu roș-albaștrii doar până la 30 iunie și va pleca liber după data aceasta. Au existat anul trecut niște discuții despre o posibilă prelungire a contractului, însă fotbalistul și clubul nu au ajuns la un acord. 

Becali îi dă drumul lui Planici

Becali nici nu mai pare afectat de pierderea fundașului. După eșecul cu CFR, Becali a recunoscut că Planici nu e un stoper așa cum și-ar dori el: „Noi nu avem fundași centrali. Nu am mai văzut un asemenea apărător, cum e Iulian Cristea, să sară încontinuu la cap fără să lovească o minge! Mie nici Planici nu-mi place. El are meciuri în care joacă extraordinar și altele în care e pe altă planetă”. 

Sârbul în vârstă de 28 de ani a ajuns la FCSB în 2017, de la Vojvodina, pentru doar 300.000 de euro și a fost titular de bază de atunci până acum. Mihai Stoica insista înaintea Campionatului Mondial din 2018 că Planici ar fi meritat convocarea la naționala Serbiei. Becali a devenit dezamăgit de el din cauza fazei din care CFR a marcat singurul gol din derby. Cum s-a desfășurat faza:

  • Nedelcu i-a pasat lui Planici, însă i-a trimis o pasă tare și prea în față, Bogdan n-a reușit să intercepteze balonul, pe care l-a preluat Deac. 
  • Sârbul l-a faultat pe mijlocașul CFR-ului și a fost eliminat. Din continuarea loviturii libere pe care a executat-o Deac, Vinicius a înscris pentru 1-0. 

MM și Becali vs Planici și impresarul său

Din tratativele pentru prelungirea contractului, Planici și conducerea FCSB au ajuns într-un diferend. Becali și Mihai Stoica au susținut că acordul cu fundașul va mai fi valabil încă un an, până la 30 iunie 2021. Fotbalistul și agentul lui au insistat că finalul înțelegerii va fi vara acestui an. 

Apropiați ai jucătorului explică situația: „În contract există o clauză pentru extinderea acordului cu încă un an, până în 2021, însă e o clauză care depinde de acordul părților, nu e suficient să vrea doar clubul”. 

Sârbului îi convine situația. La 28 de ani, el are o cotă îndeajuns de bună ca să prindă un transfer important, pe bani mulți, mai ales din postura de fotbalist liber.  

Match preview Voluntari - FCSB

Becali are deja înlocuitorul la FCSB

Becali l-a tot criticat pe Mihai Stoica pentru că i-a ratat pe Burcă și pe Cestor după ce managerul l-a sfătuit să nu-i oferteze. Ambii au ajuns la CFR. Gigi s-a implicat și a găsit un fundaș, pe Andrei Miron, de la Botoșani. Căpitanul moldovenilor va trece la FCSB înaintea ultimei etape din sezonul regulat. A fost luat gratis de la Botoșani și are 25 de ani. Lui Becali îi mai place și alt fundaș din Moldova, Andrei Chindriș, doar că internaționalul de tineret a fost prea scump când a încercat Gigi să-l ia, Iftime a cerut un milion de euro. Afacerea s-ar putea face totuși, în vara acestui an.  

„N-ai cum să iei campionatul cu Planici!”

Gigi nu e singurul contestatar al sârbului. Ioan Andone, un prieten de-ai lui Becali, l-a criticat dur pe Planici în Fanatik: 

„Am urmărit-o pe FCSB și în amicalele din Spania și am observat mari probleme în defensivă. Pentru mine, Planici încă e o enigmă. Nu pricep cum joacă atât de riscant! Prima condiție la un stoper e să nu comită erori majore. El se complică des cu preluări inutile, cu pase greșite. Nu poți să câștigi titluri, nu poți să joci în cupele europene cu unul ca Planici, care-ți face o asemenea apărare!”. 

Andone, fost campion cu Dinamo și cu CFR, e acum manager la FC Voluntari, ultima clasată din Liga 1. Greșeala din partida cu CFR a criticat-o și Mihai Stoica, omul care l-a adus pe Planici la FCSB: „Pe un teren execrabil cum a fost cel de la Cluj ar fi fost aproape imposibil să pierdem, singura condiție era să nu comitem vreo greșeală mare. Și am comis un lanț de erori”.

Citește și:

FC Voluntari - FCSB, înfruntare de familie: Mihai Teja a pierdut 5 meciuri din 6 împotriva unchiului Gigi Becali

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (14)
romeverest
romeverest  •  06 Februarie 2020, 14:03

Nu iai campionatul cu Planici, dar in niciun caz cu Miron !!

super_poison
super_poison  •  06 Februarie 2020, 13:59

Vai, vai :))) Nu-l mai ține Gigi. :)) Haha! Păi Planici a refuzat de mult prelungirea contractului. La vară va pleca gratis, ca și Gnohere. :))

21lva
21lva  •  06 Februarie 2020, 12:21

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează