FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

ANALIZĂ GSP Strategia care o salvează pe FCSB » Cine nu procedează așa ajunge în insolvență!

Octavian Popescu, un jucător foarte tânăr și foarte talentat care poate fi oricând vândut de FCSB pentru echilibrarea balanței financiare
Octavian Popescu, un jucător foarte tânăr și foarte talentat care poate fi oricând vândut de FCSB pentru echilibrarea balanței financiare

Articol de , - Publicat duminica, 28 noiembrie 2021 07:07 / Actualizat duminica, 28 noiembrie 2021 10:51

FCSB are un plan de rezervă pentru oricare moment, poate să vândă un jucător și să-și regleze bugetul. Doar CSU Craiova a mai avut politica aceasta și a rămas stabilă economic, alte cluburi mari au riscat și au pierdut totul. 

Modelul de afacere pe care îl urmărește Becali acum e singurul care menține contabilitatea în siguranță. CFR Cluj a câștigat patru titluri de campioană la rând, dar are datorii de 20 de milioane de euro și depinde, an de an, de participarea în grupele unei cupe europene

Gigi Becali și-a făcut calculele: un singur transfer ar amortiza investiția și ar mai rămâne și cu un profit
FCSB
Gigi Becali și-a făcut calculele: un singur transfer ar amortiza investiția și ar mai rămâne și cu un profit

Vișiniii sunt într-un impas acum, nu au plătit salarii de trei luni și iau în calcul insolvența pentru a doua jumătate a anului viitor, dacă nu vor genera până atunci venituri care să le echilibreze activitatea.

Clujul a investit încontinuu în fotbaliști experimentați, în vârstă, cu salarii mari. Un astfel de lot a avut succes în campionat și în cupele europene, dar el nu oferă fotbaliști buni pentru piața transferurilor. CFR a mizat exclusiv pe rezultate, pe premiile pe care le-a atras de la UEFA.

Cluburile cheltuitoare au dispărut

Au mai procedat așa Dinamo, Rapid, FC Vaslui, Poli Timișoara în trecut. Doar „câinii” au mai rămas în competiție, dar și ei se află la a doua insolvență, sufocați de datorii. 

Celelalte cluburi cheltuitoare au dispărut. Victor Becali a explicat la un moment dat cum gândeau șefii echipelor.

„Campioana avea asigurat accesul în grupele Champions League, adică la un premiu de minimum 20 de milioane de euro. Și atunci, patronii au început să cheltuiască sume enorme ca să ajungă la banii aceia. Cine n-a reușit a intrat în insolvență”. 

În afara FCSB, CSU Craiova a mai gestionat asemănător activitatea. Rotaru, proprietarul clubului, a insistat în permanență pentru promovarea unor fotbaliști tineri pe care i-a vândut când a avut oferte bune. Doar pentru Mihăilă a încasat 8,5 milioane de euro. 

Rotaru nu a întins în niciun moment cheltuielile, a preferat să-și țină societatea în siguranță. Ca și Becali, a plătit în campionat pentru stabilitatea financiară, nu a câștigat niciun titlu de campion

MM Stoica: „E singura șansă pe care o mai avem”

Mihai Stoica e convins că planuri ca al FCSB-ului ar trebui să mai existe și în alte locuri din țară și că doar așa am mai putea avea o echipă națională foarte bună: 

„Soluția e aceea pe care a ales-o Franța, cu centre de tineret create în multe orașe, cu condiții foarte bune. Trebuie să le oferim copiilor condiții și să îi atragem din nou către fotbal, altfel nu putem progresa. Plângem acum și o să mai plângem și după preliminariile viitoare. Nu poate niciun selecționer să vină și să facă minuni. 

Când vorbim despre un proiect trebuie să discutăm concret. Ar fi bine să existe peste tot centre de tineret așa cum sunt la FCSB, la Farul, la Voluntari. Probabil că rezultatele vor fi vizibile peste 10 sau peste 15 ani, dar e singura cale. Acum ne este greu fiindcă noi nu mai avem fotbaliști"

VIDEO Toni Petrea, despre partida cu CSU Craiova: „Chiar cred că va fi un meci frumos”

Citește și alte știri din Liga 1:

FCSB, fără „bombardier” la meciul cu CS Universitatea Craiova! Nu a făcut deplasarea cu echipa

Gigi Becali și-a făcut calculele: un singur transfer ar amortiza investiția și ar mai rămâne și cu un profit

„Antrenorul” Gigi Becali a început să meargă şi la antrenamente. Pe cine a remarcat: „Niciodată nu s-a pregătit așa!”

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (14)
remarque
remarque  •  29 Noiembrie 2021, 07:57

Franele il au pe Petrila. Si nu exista nici o garantie ca Stoica sau Popescu sau Baiaram nu se accidenteaza si s-a dus siguranta finaciara. Sa ne uitam doar la Coman sau Nedelcu. Care au costat bani pana acum si nu au produs nimic. In afara de frustrare patronului.

roaitavasile
roaitavasile  •  29 Noiembrie 2021, 06:06
Postat de 5amrtx pe 28 Noiembrie 2021, 15:47

Nu știi rețeta financiară, dar bagi ca amatorul, Gigi. Vă arde și Ivan diseară. :)) Se suie pe divan.

Ati făcut rost de bani de motorina?

roaitavasile
roaitavasile  •  29 Noiembrie 2021, 06:05
Postat de vasileroaita pe 28 Noiembrie 2021, 18:23

Becali si-a dat seama ca e mult mai ieftin sa platesti arbitri decat sa platesti jucatori si antrenori de valoare!

Frustratea și ura iti întunecă judecata...

Vezi toate comentariile (14)
Comentează