FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB are 15 indisponibili! De ce echipa lui Becali nu ia jucători de la Academie

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de - Publicat luni, 18 octombrie 2021 08:45 / Actualizat luni, 18 octombrie 2021 08:49

FCSB a trecut cu bine peste meciul cu Mioveni, în condițiile în care l-a disputat aflându-se în cea mai extremă situație posibilă: a avut la dispoziție numărul minim de jucători impus de regulament, 13.  În acest moment, FCSB are 15 indisponibili. Încă unul și se amână meciul cu Farul, de duminică seară.

Teoretic, urmează deplasarea de la Ovidiu, cu Farul. Practic însă, e tot mai puțin probabil ca acest meci să se dispute duminică seara

„Mă întrebați dacă vom mai putea duce încă un meci în această formulă? Să vedem dacă va mai fi această formulă fiindcă suntem 13 și urmează și testarea. Orice jucător care cade ne pune în postura de a nu mai îndeplini criteriul de a juca", a declarat după meci Mihai Stoica.

Managerul roș-albaștrilor a fost completat de Tănase: „Urmează meciul cu Farul, dar să vedem dacă urmează, eu cred că nu. Mai avem de trecut o testare și suntem puțini. Emoții nu am, am mai trecut prin așa ceva".

FCSB are o listă depusă la LPF, cu 22 de nume pe lista A și 6 pe lista B. Dintre acestea 28, la jocul cu Mioveni a avut nu mai puțin de 15 indisponibili. 5 au fost accidentați: Coman, Panțâru, Ovidiu Popescu, Octavian Popescu și Burlacu. Alți 10 au fost blocați din cauza testelor pozitive. Practic, FCSB se va raporta la această listă depusă la LPF și dacă mai pierde un singur jucător, indiferent din ce motiv, și va avea doar 12 disponibili, atunci nu va mai putea susține confruntarea cu Farul. Care va fi amânată, conform regulamentului.

Există deja și un precedent: în decembrie 2020, Hermannstadt n-a putut să joace, în deplasare, un meci programat tot cu Farul. S-a amânat și s-a jucat după o lună. Un meci se poate amâna o singură dată și dacă la data reprogramării, el nu se va disputa, chiar și dacă va fi din cauza Farului, tot FCSB va pierde la „masa verde"! În schimb, dacă partida nu s-ar putea programa până la finalul sezonului regulat, atunci tot FCSB va fi penalizată la „masa verde". 

De ce nu ia FCSB jucători de la Academie

Singura dilemă în acest caz e de ce FCSB n-ar putea juca bazându-se pe jucători de la Academie? Teoretic, conform regulamentului, pe lista B se pot trece oricând jucători, chiar și de la o etapă la alta fiindcă e vorba despre jucători U21. 

Dacă însă ar proceda așa, FCSB s-ar expune singură să dispute un meci cu copii. Cum regulamentul nu obligă un club să joace cu alți fotbaliști în afară de cei pe care îi are pe lista deja depusă la LPF, atunci vicecampioana fie va juca împotriva Farului cel puțin în componența pe care a avut-o cu Mioveni, fie confruntarea va fi amânată.

 Ipoteză pe care inclusiv MM Stoica a confirmat-o: „Dacă am fi vrut să nu jucăm cu Farul, să facem o chestie incorectă, cumva în interesul nostru, dar împotriva competiției, am fi putut să-i spunem lui Radunovici să ia un cartonaș galben, era al 4-lea și era suspendat. Rămâneam doar cu 12 jucători valizi și amânam, dar noi nu facem așa ceva". 

6 jucătoricare au evoluat în acest sezon pentru FCSB nu se mai află în lot acum: Moruțan, Ondrasek, Vucur, Al. Crețu, Vână și Cr. Dumitru

VIDEO Mihai Stoica, întrebat despre arbitrajul de la FCSB - Mioveni: „Nu am văzut nicio reluare, habar nu am ce a fost”

Citește și: 

FCSB și-a găsit sponsor principal » Gigi Becali a dezvăluit câți bani va primi: „Sunt și unii care fac cazane”

Gigi Becali e nemulțumit și îl avertizează pe Iordănescu: „Degeaba câștigi, nu e suficient!”

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”


Comentarii (22)
870797579666969
Ernest Pap  •  19 Octombrie 2021, 12:06

De ce nu ia FCSB jucători de la Academie ? PĂI E SIMPLU . Nu e nevoie. ARBITRII CARE ARBITREAZĂ MECIURILE FCSB-ului ȘTIU FOARTE BINE CE INDICAȚII AU PRIMIT . Adică ELIMINĂ UN JUCĂTOR DE LA ADVERSAR ȘI DĂ UN PENALTY și gata FCSB CÂȘTIGĂ MECIUL ȘI TREI PUNCTE . Vezi meciurile Chindia - FCSB = Arbitrul Rusandu și FCSB - MIOVENI = Arbitrul Bîrsan . Acești doi arbitrii au procedat IDENTIC !!!

talpaiadului
talpaiadului  •  18 Octombrie 2021, 17:41
Postat de cornelconasu pe 18 Octombrie 2021, 11:20

Pierd jucători dar....au arbitri !!!!!! fcsb au mai mulți jucători contaminați , chiar din cei ”accidentați” ! La statistica aia făcută cu durere în suflet și mari scăpări referitoare la avantajarea fcsb de către arbitri, trebuie să facem mențiunea că au fost 3-4 decizii eronate ...LA FIECARE MECI , iar fără punctele luate prin ***, așa cum fac an de an, acum erau pe locurile 8-10 !!! La meciul Gaz Metan-Dinamo, comentatorii fcsb-iști se grăbeau să spună că a fost un penalty nedat Gazului demontat ulterior de Crăciunescu, dar la meciurile fcsb, amuțesc imediat ca niște rațe când sunt avantajați grobian ! DE CE unii comentatori ai DIGI trag concluzii certe dar părtinitoare la meciurile favoriților și ai rivalilor ! Un comentator trebuie să fie ....IMPARȚIAL !!!! Cunoașteți termenul domnilor Tivilichi, Angheluță, G. Dobre ?!

Judecata ta este de partizan habotnic. Arbitrajul Dinamo-Gaz Metan a fost la fel de partinitor ca si cel din FCSB-Mioveni. Insa, daca intelegi un pic de statistica si vrei sa judeci impartial, iti vei da seama ca arbitrajele de genul acesta nu sunt neaparat intentionate, nici pe departe. Fiecare greseala pe care arbitrul o face neintentionat are 50% sanse sa fie indreptata impotriva uneia dintre echipe, INDIFERENT DE GRESEALA PRECEDENTA. La fel cum antunci cand dai cu banul si poate sa cada pajura de 5 ori la rand, tot asa se poate intampla ca toate cele 5 greseli de arbitraj sa fie indreptate impotriva aceleiasi echipe, daca arbitrul greseste neintentionat si nu arbitreaza in compensatie. Au fost greseli strigatoare la cer care au avantajat in mod decisiv FCSB si care pana la urma nu au ajutat Dinamo, dar nu inseamna ca arbitrii ar fost "teleghidati" politic sau finaciar in aceea directie. Incompetenti, fara doar si poate, dar nu neaparat hoti. Avem jucatori si antrenori vai de mama lor in prima liga, e cat se poate de normal sa avem si arbitri la nivel de genunchiul broastei, cum e turcul si pistolul. VAR-ul poate fi o solutie, dar si acolo e nevoie de oameni capabili in spatele ecranului, altfel vor greselile vor continua.

freddy
freddy  •  18 Octombrie 2021, 17:33
Postat de steaua1986. pe 18 Octombrie 2021, 16:34

3-0 pentru viitorul si gata povestile, este vaccin suficient, sa-l faca toti de la clona. Nevaccinatii n-au ce cauta pe stadioane, sa stea acasa la gura sobei toti.

:)) Cine iti imaginezi ca te asculta pe tine? :)) Esti degeaba ca sectia de fotbal pe care o simpatizezi. Tu te ai vaccinat? Ca pare ca rasuflii a peluza sud si voi sunteti sosoci pana in varful degetelor. :)) Stai jos. Daca discutam de liga a doua te chemam noi :))

Vezi toate comentariile (22)
Comentează