Articol de David Marinescu - Publicat joi, 10 aprilie 2025 19:20 / Actualizat vineri, 11 aprilie 2025 00:59
La 57 de ani, Marius Cheregi, fostul campion cu invincibila Dinamo construită de Halagian în sezonul 1991-1992, încheie asigurări într-un centru comercial din București.
La finalul sezonul 1991-1992, Dinamo reușea să cucerească al 14-lea titlu din istorie și o egala pe Steaua la numărul de trofee. „Câinii” au reușit un sezon perfect: fără înfrângere în 34 de meciuri!

Marius Cheregi a fost om de bază la mijlocul terenului în acea echipă a lui Halagian, din care mai făceau parte fotbaliști precum Dorinel Munteanu, Stelea, Doboș, Mihali, Gerstenmájer.
Orădeanul a prins două mandate în „Ștefan cel Mare”, 1990-1993 și 1994-1996. A mai jucat la UTA, FC Bihor, Cercle Brugge, Samsunspor, FC Brașov, Hapoel Beer Sheva, Videoton și Ferencvaros, echipă de unde s-a și retras în 2003.

170 de meciuriși 20 de goluri are Cheregi în Divizia A. El are și 7 prezențe în Cupa Campionilor
Marius Cheregi, campion cu Dinamo și mijlocaș din vestiarul Generației de Aur, lucrează acum ca broker de asigurări: „Domeniul ăsta m-a pasionat dintotdeauna”
La națională, a bifat 6 meciuri, în perioada Generației de Aur.

Acum, la 57 de ani, Cheregi nu mai are treabă cu fotbalul și lucrează într-un stand amplasat în Carrefour Vulcan, ca broker de asigurări, scrie iamsport.ro.
„Nu vreau să rămân într-un domeniu mizerabil, cu oameni mizerabili. Nu vorbesc de fotbaliști. Sunt anumite persoane care se duc acolo ca la stupul de miere și nu mă pot identifica cu ei. Nu pot să lucrez într-un astfel de domeniu. Mă refer la oamenii care au funcții în anumite cluburi”, a explicat Cheregi, conform sursei citate.
Fostul fotbalist spune că și-a ales noul domeniu datorită pasiunii lui pentru economie: „Sunt un simplu angajat, dar îmi place. Citesc Ziarul Economic din ’91, domeniul ăsta m-a pasionat dintotdeauna”.

Unii mă mai recunosc pe stradă, alții nu. Dar nu mă interesează dacă mă recunoaște lumea sau nu
Marius Cheregi, fost campion cu Dinamo



