FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

Gheorghe Hagi, impresionat de Banel

Articol de GSP - Publicat luni, 16 iulie 2007 00:00

Impresionat de Banel
Gica Hagi este incintat de forma fizica pe care o are Banel Nicolita, desi mijlocasul abia s-a recuperat dupa o accidentare care l-a tinut mai mult timp pe tusa. "Banel este singurul pe care trebuie sa-l mai temperez la alergari. Are o dorinta foarte mare de a reveni", a spus Hagi.

"Pe contraatac"
Secundul Mihai Teja, care a urmarit mai multe amicale ale polonezilor de la Zaglebie, a atras atentia ca gruparea din Lubin are o echipa foarte buna, automatismele de joc functionind excelent. "Joaca in special pe contraatac, iar noi trebuie sa tratam «dubla» cu ei foarte serios, ca sa n-avem surprize neplacute", a spus Teja.

Gigi a vrut doi de la Zaglebie!
Presedintele adversarei Stelei din turul 3 al Ligii Campionilor, Robert Pietryszyn, a dezvaluit pentru site-ul lui Zaglebie ca ros-albastrii s-au interesat de doi fotbalisti ai formatiei din Lubin! "Romanii ne-au contactat pentru portughezul Rui Miguela si pentru brazilianul Andre Nunesa. Oferta inaintata de clubul bucurestean era foarte interesanta, dar bineinteles ca am refuzat-o!", a declarat Pietryszyn. (Andrei Craitoiu)

Se bat cu Rivaldo
Ros-albastrii au programata in aceasta seara a treia partida amicala din stagiul olandez, impotriva grecilor de la AEK Atena. Partida va incepe la ora Romaniei 21:00 si se va disputa la Helmond, o localitate aflata la circa 10 minute de Mierlo, locul de cantonament al Stelei. La greci va evolua si fostul star al Barcelonei, brazilianul Rivaldo.

Urmarit de israelieni
Componentii echipei Maccabi Tel-Aviv, care se antreneaza pe un teren alaturat, au ramas citeva minute dupa terminarea sedintei de pregatire pentru a-l urmari pe Gica Hagi. "A fost printre cei mai buni fotbalisti din lume, cine nu il stie pe Hagi?! E o placere sa il privesti tot timpul", a spus goalkeeper-ul lui Maccabi, care i-a strigat "Regelui": "Hagi, the best!".

De pe patul de spital, Cornel Dinu a vorbit cu GSP despre situația critică a lui Dinamo: „Doar asta mai pot să fac”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează