FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - FCSB

UPDATE Farul reacționează prompt, după ce FCSB a cerut amânarea meciului: „Regulamentul trebuie să fie același pentru toată lumea”

Gică Popescu militează pentru respectarea regulamentelor
Gică Popescu militează pentru respectarea regulamentelor

Articol de GSP - Publicat joi, 21 octombrie 2021 13:58 / Actualizat joi, 21 octombrie 2021 16:04

GSP a anunțat astăzi că FCSB a cerut amânarea partidei cu Farul din week-end, după ce la antrenamentul de astăzi roș-albaștrii au avut doar 10 fotbaliști valizi. Gică Popescu, președintele „marinarilor”, a reacționat prompt.

  • CONTEXT: În afara absențelor vechi, cauzate de COVID-19 și de alte accidentări, FCSB se confruntă cu o problemă nouă. Fundașul central Andrei Miron este suspect de ruptură musculară și va lipsi trei săptămâni! 

UPDATE 15:40 - Farul, comunicat oficial 

Clubul de la Ovidiu a emis un comunicat oficial în care solicită ca LPF să decidă astăzi soarta meciului cu FCSB. 

După informațiile apărute în această săptămână, în spațiul public, legate de situația jucătorilor indisponibili din lotul FCSB, infectați cu Covid, solicităm Ligii Profesioniste de Fotbal, organizatoarea competiției "Liga 1”, să ne comunice oficial, cât mai repede posibil, dacă meciul dintre Farul Constanța și FCSB se va disputa sau nu la data la care a fost programat, respectiv 24 octombrie 2021. 

Clubul nostru dorește ca acest meci să se desfășoare la data programării lui, iar organizatorul competiției trebuie să ne comunice astăzi, în funcție de documentația prezentată de FCSB, dacă meciul se joacă sau nu.

- farulconstanta.com 

FCSB își asumă un risc maxim: 0-3 la „masa verde”! » Ce spun regulamentele
FCSB
FCSB își asumă un risc maxim: 0-3 la „masa verde”! » Ce spun regulamentele

Știrea inițială - Gică Popescu: „Regulamentul trebuie să fie același pentru toată lumea”

Deși FCSB solicită amânarea partidei, Gică Popescu e de părere că acest lucru se poate materializa doar dacă absențele din lotul roș-albaștrilor ar fi cauzate de infectări cu COVID-19. Oficialul „marinarilor” face un apel public și spune că dorința clubului lui Gigi Becali ar putea naște un precedent periculos.

„Eu vreau doar să fie respectat regulamentul. Din ce știu, un meci se poate amâna exclusiv din cauza infectărilor cu COVID-19, nu și din cauza accidentărilor. Noi ne-am pregătit toată săptămâna cu gândul că meciul se va juca, nu ne-am gândit la amânare. Vom respecta orice decizie a LPF, dar vrem ca totul să fie făcut conform regulamentului!

Eu cred că s-ar crea un precedent periculos. Restul echipelor ar putea ulterior să amâne oricând un meci, spunând că au zece jucători accidentați. Noi am jucat la începutul sezonului fără cinci jucători care au fost convocați la Jocurile Olimpice, iar pe lângă aceștia am avut și patru accidentați. Vrem doar să fie respectat regulamentul, nimic mai mult!

Regulamentul trebuie să fie același pentru toată lumea. Și noi am trecut la un moment dat pe foaie patru juniori pentru a completa lotul. Din acest motiv există Lista A, Lista B...Repet, vrem doar să fie respectat regulamentul”, a declarat Gică Popescu, potrivit digisport.ro

Gigi Becali nu dorea amânarea 

Totuși, patronul Gigi Becali a insistat ca partida să aibă loc „chiar dacă mai rămânem cu numai 12 jucători”

„Dacă e Tănase apt, jucăm și în 12 inși! Așa vreau să jucăm, ca să demonstrăm puterea lui Dumnezeu!”. Ultimele probleme din lot au lăsat vicecampioana cu doar 10 fotbaliști apți de joc, astfel că doleanța latifundiarului nu va putea fi îndeplinită. 

La meciul din etapa trecută, 3-0 cu CS Mioveni, FCSB a avut doar 13 jucători apți de joc, cu doar două soluții pe banca de rezerve! După meci, Mihai Stoica a anunțat că Florin Tănase are probleme medicale, o accidentare la gleznă, deși căpitanul a rezistat pe teren pe toată durata jocului. 

Florin Tănase a spus și el după acea partidă că „meciul cu Farul nu îl vom juca acum, probabil”, gândindu-se, ca și antrenorii, la subțirimea lotului. 

La meciul cu Farul, FCSB va avea 16 indisponibili. Vali Crețu, Valentin Gheorghe, Cătălin Straton, Iulian Cristea, Sorin Șerban, Răzvan Oaidă, Constantin Budescu, Adrian Șut și Andrei Cordea sunt infectați cu COVID-19 ori suspecți că ar fi infectați. În schimb, Ionuț Panțîru, Florinel Coman, Octavian Popescu, Andrei Burlacu, Ovidiu Popescu, Andrei Miron și Florin Tănase sunt accidentați.

FCSB a solicitat amânarea meciului cu Farul. Andrei Miron, ultimul accidentat

În afara absențelor vechi, cauzate de COVID-19 și de alte accidentări, FCSB se confruntă cu o problemă nouă. Fundașul central Andrei Miron este suspect de ruptură musculară și va lipsi trei săptămâni

Scenariul amânării este pe placul antrenorului Edi Iordănescu și al asistenților săi, care preferă ca FCSB să lupte cu formația lui Hagi la o altă dată, când lotul roș-albaștrilor va fi aproape complet.

VIDEO Mihai Stoica, întrebat despre arbitrajul de la FCSB - Mioveni: „Nu am văzut nicio reluare, habar nu am ce a fost”

Citește și alte știri de actualitate: 

EXCLUSIV Au dat-o la întors! CS Mioveni a anunțat decizia finală în privința retragerii: „Banderole albe la următorul meci. Dacă nu se iau măsuri, ne adresăm FIFA și UEFA”

EXCLUSIV Străinul din Liga 1 care i-ar călca pe urme lui Camora: „Aș juca pentru România, de ce nu?!”

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (18)
473402459664993
Costel Stoian  •  24 Octombrie 2021, 19:30
Postat de babin pe 21 Octombrie 2021, 17:49

Gica Popescu e breloc.

La Fcsb sunt 70% vaccinați și au covid și cei vaccinați și cei nevaccinati. Chiar sunt în carantina 3 jucători vaccinați care au covid. Vaccinul nu ii ajuta sa nu ia covid, ci sa nu facă forma grava.

1444034182634406
Constantin Zaharia  •  21 Octombrie 2021, 18:00

FCSB-ul plateste politica ocultista fara nici o baza de stiinta medicala,NEVACCINAREA !D-lor ,uitati-va la tarile civilizate,care au peste 8o % din populatie vaccinata si a revenit la o viata quasi normala,Danemarca,Norvegia,Spania,Italia,Portugalia,China, etc ;iar noi,cu o mentalitate de eviu mediu,am ajuns pe locul 3 in lume la numarul decedatilor si al bolnavilor la ATI !Este o RUSINE,PTR ROMANIA !!! INCONSTIENTILOR ! ,

babin
babin  •  21 Octombrie 2021, 17:49

Gica Popescu e breloc.

Vezi toate comentariile (18)
Comentează