FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

„Asta e cenzură!” » Gigi Becali a intervenit peste moderatorul TV: „Nu mai dați imaginile astea! M-am cutremurat”

Gigi Becali, patronul FCSB, foto: Ionuț Iordache / GSP +21   FOTO
Gigi Becali, patronul FCSB, foto: Ionuț Iordache / GSP

Articol de - Publicat joi, 22 mai 2025 10:37 / Actualizat joi, 22 mai 2025 10:52

Într-o intervenție televizată, Gigi Becali (66 de ani) a solicitat să nu mai fie difuzate imagini cu un fault dur comis de Ianis Hagi, care a dus la eliminarea românului într-un meci disputat de Rangers.

Exilat de Rangers la începutul sezonului în încercarea de a-l constrânge să renunțe la o clauză contractuală, Ianis Hagi a fost reprimit în circuitul primei echipe la începutul lunii octombrie.

Câteva zile mai târziu, a reapărut într-un meci oficial jucat de formația din Glasgow, fiind introdus pe teren în repriza secundă a meciului de campionat cu St. Johnstone. Ianis a oferit o pasă decisivă, apoi a văzut „roșu” direct pentru un fault dur, cu talpa pe tibia unui adversar.

Ianis Hagi, din nou pe teren pentru Rangers / foto: Imago Images
Ianis Hagi, din nou pe teren pentru Rangers / foto: Imago Images
Ianis Hagi, din nou pe teren pentru Rangers / foto: Imago Images
Ianis Hagi, din nou pe teren pentru Rangers / foto: Imago Images
+16 FOTO

Imaginile cu acel fault comis de Ianis Hagi au fost reluate de DigiSport într-un montaj afișat în timp ce Gigi Becali discuta posibilitatea ca mijlocașul să ajungă la FCSB.

Gigi Becali, la vederea imaginilor cu Ianis Hagi: „Nu mai dați astea, vă rog!”

Patronul campioanei României a intervenit și a solicitat ca respectivele imagini să nu mai fie redate:

„Dar de ce dați astea? Nu mai dați astea cu Ianis, vă rog. Astea cu Ianis unde a luat roșu. Nu mai dați... Dați altele”.

Radu Naum, moderatorul emisiunii „Fotbal Club”, a răspuns: „Eh, nu putem să facem [asta]. Asta e cenzură. Toți oamenii au și lucruri bune și lucruri [rele]”.

„Păi e cenzură, dar nu aia unde lovește el. Dați orice, dar nu aia unde-l lovește! Acolo-i rupe piciorul ăluia. Am zis și eu așa. Eu când am văzut faza atunci, m-am cam cutremurat”, a continuat Gigi Becali.

Gigi Becali: „Mi-l doresc pe Ianis Hagi, dar cum aș putea să-l iau eu?”

Anterior, patronul FCSB-ului explicase de ce transferul lui Ianis Hagi la FCSB are o probabilitate infimă de reușită:

„Pe mine m-a întrebat un jurnalist și i-am spus: «Băi, nu pot să-l iau pe Ianis». N-ai cum să-l iei, e jucător prea valoros ca să pot să-l iau. Mi l-aș dori. Aș face cu Gică, dacă ar accepta, chiar niște convenții, să fie sigur că joacă. În cupele europene joci 100%. Dar eu cred că dacă Ianis vine în România, îl va ține Gică.

Nu știu eu, dar credeți că nu va avea oferte din Italia, Spania de undeva? Dacă e jucător valoros, joacă la echipa națională, a făcut, a demonstrat, cum să pot să-l iau eu? Vorbim ceva ce nu putem. N-are rost să vorbim”.

Citește și:
Cutremur în fotbalul internațional! Olympique Lyon a fost retrogradată în Ligue 2
Campionate
Cutremur în fotbalul internațional! Olympique Lyon a fost retrogradată în Ligue 2
„V-o spun în premieră” » Dezvăluire tare la GSP Live: „Știți ce făceau jucătorii naționalei la duș?”
Nationala
„V-o spun în premieră” » Dezvăluire tare la GSP Live: „Știți ce făceau jucătorii naționalei la duș?”
FRF, reacție oficială după ce Florin Talpan a cerut excluderea celor de la FCSB din Superliga și din cupele europene
Superliga
FRF, reacție oficială după ce Florin Talpan a cerut excluderea celor de la FCSB din Superliga și din cupele europene
Lovitură după lovitură pentru FCSB! Încă un jucător s-a accidentat și va lipsi două luni
Superliga
Lovitură după lovitură pentru FCSB! Încă un jucător s-a accidentat și va lipsi două luni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce echipe sunt calificate în optimi la Campionatul Mondial al Cluburilor 2025. Program + cine transmite la TV

„Frumusețea naturii” » Soția cu 15 ani mai tânără a fostului fotbalist din Liga 1, imagini provocatoare din vacanța de vis


Comentarii (4)
Bestsuporter
Bestsuporter  •  24 Mai 2025, 12:52

Nenea Gigi....ești naiv.....lumea s-a plictisit de tine.....nu mai meriti atenție!

CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  22 Mai 2025, 21:31
Postat de Nae_4774 pe 22 Mai 2025, 13:26

...arOmân, nu "arman"! Atenție la tastatura virtuală. .

Se zice "armân" în aromânește.

Nae_4774
Nae_4774  •  22 Mai 2025, 13:26
Postat de zica pe 22 Mai 2025, 11:05

Naum care este arman ca și Becali și Hagi are o ura pe armâni ce nu am văzut!

...arOmân, nu "arman"! Atenție la tastatura virtuală. .

Vezi toate comentariile (4)
Comentează