FOTBAL  »  Superliga  »  GSP LIVE

GSP LIVE // VIDEO Dezvăluiri după 10 ani » Cum a fost convins Adrian Porumboiu să-i dea o avere lui Adailton la Vaslui: „Cel mai mare salariu primit de un străin în Liga 1!”

Articol de GSP - Publicat joi, 09 ianuarie 2020 15:01

Impresarul Mugurel Ilisei a povestit în această dimineață culisele transferului lui Adailton (42 de ani) la FC Vaslui. Mutarea a avut loc în 2010, iar Ilisei a dezvăluit cifrele incredibile ale contractului pe care i l-a pregătit Adrian Porumboiu.  

„I-am prezentat cuiva din club detalii despre Adailton și mă întreba cine e. Apoi am mers la domnul Porumboiu, inițial a bâjbâit. Până la urmă mi-a zis să mă ocup de transferul lui. 

Impresarul lui mi-a spus că mai așteaptă ceva oferte din Italia. Inițial, impresarul a zis: „Dă-mi un milion de euro pe an și a doua zi suntem la Vaslui!”. I-am zis că Vasluiul nu poate onora acea sumă. 

Părerea mea e că Adailton a avut cel mai mare contract pe care cineva l-a avut în România, cu excepția acelor jucători repatriați de Dinamo (n.r - Marius Niculae, Lobonț). Adailton a primit 200.000 de euro la semnătură și 600.000 de euro net pe an. Avea 50.000 de euro pe lună, plus alte bonusuri. Cât a stat la Vaslui, Adailton a câștigat spre două milioane de euro. Eu am câștigat 10% din salariul lui”, a spus Mugurel Ilisei, la emisiunea GSP Live.  

GSP LIVE // VIDEO Dezvăluiri după 10 ani » Cum a fost convins Adrian Porumboiu să-i dea o avere lui Adailton la Vaslui: „Cel mai mare salariu primit de un străin în Liga 1!”

Adailton, acum în vârstă de 42 de ani și retras din activitate, a evoluat de-a lungul carierei pentru echipe precum Juventude, Guarani, Parma, PSG, Hellas Verona, Genoa, Bologna și FC Vaslui. La gruparea lui Porumboiu, brazilianul a reușit 17 goluri în 59 de meciuri în Liga 1. 

Vezi și: 

VIDEO Episodul HALUCINANT cu Carlos Costly, povestit în detaliu la GSP Live: „Interlopul l-a scos în chiloți, în stradă, și i-a pus pistolul la tâmplă”

A uitat-o pe Ghenea? » Dimitrov are o nouă cucerire celebră: filmați pe străzile din Monte Carlo

„Dacă mănânci o lună de la penitenciar, dai colțul!” » Dănuț Lupu, despre condițiile de la Rahova: „Să mă ierte doamna Rodica, dar la Marriott era mai ieftin ...”


Comentarii (1)
steaua.libera
steaua.libera  •  10 Ianuarie 2020, 00:06

Deloc rușinos acest domn Ilisei

Vezi toate comentariile (1)
Comentează