FOTBAL  »  LIGA 1  »  GSP LIVE

EXCLUSIV VIDEO Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă

Articol de - Publicat sambata, 24 iulie 2021 16:23 / Actualizat sambata, 24 iulie 2021 18:07

Ion „Puiu” Ionescu (83 de ani) a fost golgeterul Rapidului în sezonul câștigării primului titlu din istorie. În direct la GSP Live, primul fotbalist român transferat în Occident și-a spus povestea fascinantă a vieții: copilăria în anii războiului, viața în vestiarul Rapidului, transferul în Bundesliga, corupție, dopaj și mult fotbal

DIN CUPRINS

  • un arbitru le-a promis jucătorilor români un penalty în sfertul de finală cu Ungaria de la Jocurile Olimpice din 1964
  • greșeală ideologică făcută de golgeterul României la precedentele Jocuri de la Tokyo
  • culisele incredibile ale transferului lui Ion Ionescu în Bundesliga
  • parodia în urma căreia a primit permisul de conducere de la șeful poliției din Aachen
  • cum s-au îmbolnăvit vedetele Rapidului de tuberculoză în vestiarul din Giulești
  • cum au încercat să-l facă șefii lui FC Koln pe Ion Ionescu să trucheze un meci din Bundesliga
  • povestea unui blat “pe prietenie”, eșuat în Giulești din cauza fanilor
  • mărturie terifiantă de la bombardamentul american din aprilie 1944
  • dopaj greșit înainte de meciul naționalei cu Elveția, pierdut cu 7-1

184 de meciuriși 107 are Ion Ionescu în Divizia A pentru Rapid și Crișul Oradea

Dacă faci un sondaj printre fanii Rapidului trecuți de 65 de ani despre cine a fost jucătorul cheie al echipei campioane din 1967, răspunsul invariabil va fi: Ion Ionescu și Emil „Niki” Dumitriu. Ajuns la 83 de ani, Ionescu este acum un proaspăt pensionar după ieșirea din avocatură, la începutul acestui an. 

De două ori golgeter în Divizia A și golgeterul Rapidului de aur din 1967 mărturisește că viața i s-a schimbat radical: „Am rămas fără activitate. Nici prea mai am chef să fac lucruri, dar încerc să mă bucur de pensie”. Prezent în studioul GSP Live, fostul internațional român a acceptat să povestească episoade incredibile din viața și cariera sa.

Ion Ionescu, legenda Rapidului, interviu EXCLUSIV: „Spectatorii veneau pentru mine și Niki Dumitriu”

- Domnule Ionescu, înainte să veniți mi-am sunat tatăl rapidist să-l întreb ce-i vine în cap la auzul numelui dumneavoastră. Iar primul lui răspuns a fost „golul din foarfecă”. 
- Am dat multe goluri și au fost și unele din foarfecă, așa cum e cel din meciul cu Grecia, în 1967. Am marcat la scorul de 1-1. Pentru mine nu a fost o surpriză. Eu exersam loviturile astea, mă antrenam cu o grupă de copii la dribling și la finalizare. Veneau 3-4 copii pe mine și eu încercam să-i driblez. De aia, am stăpânit bine acest procedeu. Apoi, ei centrau și eu trăgeam la poartă din diferite poziții, printre care și foarfecă. Atunci când am înscris cu Grecia, n-am știut că a intrat în poartă. Am realizat abia când lumea din tribune a început să urle, să aplaude. Am dat un gol așa și cu Steaua.

- Erați un marcator pur sânge. 
 - Din punct de vedere al mecanicii, nu aveam o lovitură corectă. Loveam cu diferite efecte pe care portarul nu reușea să le observe. Rar am dat goluri din șuturi de la peste 20 de metri. Mai mult înscriam din careu datorită combinațiilor pe care le făceam cu Niki Dumitriu. Nu vreau să mă laud, dar spectatorii veneau pentru noi doi. Formam un cuplu foarte bine închegat. Poate o să vi se pară curios, dar niciodată nu am exersat la antrenamente combinațiile pe care le făceam pe teren. Erau instinctive. Eu știam ce gândește el, el știa ce gândesc eu. Erau executate în mare viteză, pe spații strânse.

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Ion Ionescu, al doilea din stânga, pe rândul de jos

- Cum era posibilă chimia asta? 
- Nu știu să-mi explic. Poate pentru că eram prieteni buni. Adversarul nici nu știa cum să ne oprească. Uitați, eram la un meci cu Steaua pe „23 August”. Eu eram mai serios pe teren, Niki iubea să facă spectacol. Nu mai știu cine era fundaș dreapta la ei, dar la un moment dat mă ataca pe mine să-mi ia mingea. Niki vedea și venea să mă ajute. Adversarul mergea la Niki, el mi-o pasa mie. Și îl plimbam așa, stânga-dreapta, stânga-dreapta. La un moment dat, Sorin Avram, un fundaș adus de Steaua de la Bacău, parcă, îi spune: “Bine, mă, prostule, te păcălesc ăștia. Lasă-mă pe mine!”. Și a venit el la mijloc. La un moment dat, a zis… nu pot să reproduc …dar a plecat și ne-a lăsat.

- Nici el nu a făcut față.
- Nu. Și mai e o chestie amuzantă tot cu Niki. Pentru că noi eram sursa întâmplărilor neprevăzute la echipă, eram loviți mereu. Eu mă ridicam și nu ziceam nimic. Niki riposta. El era mai firav și riposta. Jucam cu Minerul Baia Mare în sistemul 4-2-4 și unul din stoperii lor l-a lovit pe Niki. O dată, de două ori…La un moment dat vine Niki la mine: “Băi, Puiule, ia întreabă-l pe ăsta cum îl cheamă!”. Mă duc la ăla: “Băi, băiatule, cum te cheamă că vrea domnul Dumitriu să știe?”.

- Mai țineți legătura cu Niki Dumitriu? 
- Da, e în Grecia. Are probleme mari la bazin, nu prea mai poate să meargă. A fost invitat în țară, dar nu a putut să vină. Nici cu bastonul nu prea mai merge bine. Are și el o vârstă.

Ion Ionescu și penaltyul promis românilor de arbitru la JO

- Vă întorc în timp în 1964. Ce vă amintiți de la Jocurile Olimpice de la Tokyo?
- La Jocurile Olimpice nu era cu am vrea să mergem, ci cu trebuie să mergem. A fost o discuție (râde)…Înainte să plecăm, eram toți strânși în sala de festivități la sediul FRF. A venit să ne țină o cuvântare un secretar al CC (n.r. - Comitetul Central al Partidului Comunist), Petre Lupu. A început să ne spună să avem grijă la Tokyo, că acolo sunt capitaliști. Să nu ne învețe de rău. Ne-a spus că noi am avut conducători capitaliști și a fost rău. L-a dat exemplu pe regele Mihai pe care îl descria în culori negative. Lui îi era frică să nu ne întoarcem în țară după Tokyo și să nu propagăm ideile toxice ale capitalismului.

- Vă ținea o ședință de pregătire ideologică… 
- Da. În timp ce Lupu vorbea despre regele Mihai, Cornel Pavlovici de la Steaua, un băiat extraordinar plecat prea devreme la Sfântul Petru, spune: “Tovarășu’, da, am înțeles, dar să știți că regele Mihai era rege!”. Am crezut că îl ia din sală, nu aveai voie să spui așa ceva. Dar nu a pățit nimic și a dat șase goluri la Jocurile Olimpice. Acum să vă povestesc despre meciul cu ungurii (n.r. - Ungaria - România 2-0), din sferturi. E ceva ce poate n-ar trebui să vă spun, dar au trecut foarte mulți ani.

-Ce anume? 
- Ungurii au dat gol repede, în minutul 2, dintr-o greșeală. Noi aveam o echipă foarte bună, dar ne-am chinuit să egalăm. Am ratat mult. La un moment dat, arbitrul ne spune în românește: “Voi jucați, că vă dau 11 metri!”.

- Arbitrul a fost un israelian. 
- (n.r. - arbitrul meciului a fost Menachem Ashkenazi, un evreu născut în Bulgaria și emigrat în Palestina. A oficiat la JO 1964 și la Mondialul din 1966, unde a arbitrat faimoasa întoarcere de scor din Portugalia - Coreea de Nord 5-3) Da. Nimeni nu a povestit vreodată asta. Arbitrul a lăsat clar să se înțeleagă că, dacă va avea ocazia, ne va da 11 metri. Ocazia s-a ivit în minutul 87. Ne-a dat penalty. În echipă era Crăiniceanu de la Steaua, era Gică Constantin, un conducător de joc foarte bun, eram eu care nu ratasem niciodată un 11 metri, mai era Pârcălab. L-am rugat pe Constantin să mă lase pe mine să bat. Nu puteam să nu-i respectăm voința pentru că era mai mare ca vârstă și era și căpitanul echipei. I-am zis: “Lasă-mă că bat eu”. Nu a vrut. L-a rugat Pârcălab, nu a vrut. A tras el pe lângă bară. Dacă egalam, ungurii nu mai aveau șansă.

- Penaltyul a fost acordat pe bune?
- Da, da, a fost fault. Arbitrul ne spusese că ne dă penalty dacă are ocazia.

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Ion Ionescu, la 83 de ani, în studioul GSP Live. "Stau cu mască pentru că nu m-am vaccinat", spune el

-Penaltyul acela a intrat în folclorul fotbalului românesc. Cum a fost atmosfera imediat după meci? 
- Gică Constantin era apăsat tare. Era mâhnit pentru că nu a vrut să cedeze în favoarea noastră. De ce ar fi trebuit să o cedeze?! În meciul cu Mexic a ratat un alt 11 metri (n.r. - în România - Mexic 3-1, prima partidă din grupe, Constantin a tras în bară). De aia ne oferiserăm noi să executăm.

Tokyo ’64 și glumele lui Ion Ionescu pe seama securistului

- Ce vă mai amintiți de la Tokyo? 
-Aventura a început pe Otopeni. Am zburat cu un IL-14, cu două motoare. Am făcut escală la Amsterdam, apoi am zburat peste Alaska. Noi cunoșteam deja occidentul, ieșisem des din țară, dar m-au impresionat autostrăzile suspendate. În Europa nu erau. M-au impresionat ordinea, liniștea în care-și făceau japonezii treaba, cultura japonezilor. Aproximativ 70 la sută din populație avea studii.

- Atmosfera din satul olimpic cum a fost?
-Foarte relaxată. Ne-a deranjat o dată un cutremur, atât. Nu a fost mare, dar ne-a speriat. Ne-a făcut să coborâm din camere. În rest, eram prieteni cu toți sportivii. Nu conta că suntem din blocul comunist sau din capitalism.

- Dar delegația era supravegheată de niște ofițeri de Securitate. 
- Au venit niște oameni pregătiți cu noi (râde). S-au făcut și niște glume nesărate din partea noastră. Putea omul să facă infarct, să moară. Unii dintre noi s-au gândit să meargă la securist și să-i spună: „Vezi că ăla vrea să fugă!”. Vă dați seama ce a fost pentru omul ăla? A început să tremure. Dacă fugea vreunul din delegație ăla era. Asta era o glumă frecventă a fotbaliștilor.

 Bănuit de prieteni că ajută Securitatea

 - Conform Wikipedia, sunteți primul fotbalist transferat din România comunistă în occident. 
- Da. Așa e. Transferul meu s-a bazat pe relații. Azi primează banul, dacă îl ai ești cineva. Pe vremea aceea contau numai relațiile, banii nu contau pentru că nu erau. E vorba de relațiile cu cei sus-puși. Noi, fiind sportivi de performanță, eram văzuți în fiecare sâmbătă, duminică, de tot poporul, inclusiv de conducători. Fiecare conducător iubea o echipă, un jucător. Eu am avut șansa să fiu iubit de Gheorghe Apostol (n.r. - unul dintre cei mai puternici oameni din România lui Gheorghe Gheorghiu Dej. A devenit după 1964 un opozant al lui Nicolae Ceaușescu). În 1968, era președintele sindicatelor, dar fusese în poziții mai mari. Îl înlocuise Ceaușescu din motive neștiute. Apostol mă simpatiza.

- Știați că vă simpatiza? Și cum se manifesta simpatia? Vă invita la o bere, vă scotea la o masă? 
- Așa se întâmpla, da. Plus de asta, ne rezolva diferite probleme. Puneam mâna pe telefon și ne rezolva problema. Spre exemplu, dădea aprobări de mașini.

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Ion Ionescu, în tricoul lui Aachen

-Cum s-a făcut transferul? 
-În decembrie 1967, am jucat într-un turneu prin Uruguay, Brazilia…În drum spre America de Sud ne-am oprit la Aachen pentru un amical cu Alemannia. Am bătut cu 3-0 și am dat trei goluri. La banchetul de după meci a venit la mine un neamț de origine română, saș din Timișoara. “Domnule Ionescu, vrei să semnezi cu Aachen? Conducătorii te vor”. Eu i-am zis că vin. Știam că nu se poate face transferul, dar ca să mă lase în pace i-am zis că vreau. Și am plecat în America. Ne-am întors după o lună și ceva de turneu și am aflat că au venit după mine conducătorii Alemanniei. Am vorbit, mi-au zis că mă vor, dar nu au primit dezlegarea federației.

Aș fi fost titular la Mondialul din 1970, dar din păcate nu am putut să mă duc. Am avut o accidentare serioasă. Jucasem în preliminarii. Dar nu e un mare regret legat de asta
- Ion Ionescu

- Transferurile în străinătate erau interzise. Cum ați primit dezlegarea? 
- Au trecut lunile, s-a făcut vara și atunci, în disperare, m-am dus la Gheorghe Apostol. “Tovarășu’, am 30 de ani, federația nu-mi dă drumul. Am discutat 45 de minute, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Leonte Răutu, care răspundea din partea CC de sport. “Puiu Ionescu e la mine, are o ofertă, hai să-i dăm drumul”. A închis telefonul și mi-a zis: “Mai trebuie o aprobare”. Stau și mă întreb de la cine a luat aprobarea. Probabil e vorba de cabinetul 1, Ceaușescu. A doua zi am primit telefon de la federație și mi s-a spus că sunt liber să plec. Plecarea mea a declanșat apoi o serie de suspiciuni.

- Din partea cui? De ce? 
- Toți s-au întrebat care a fost motivul pentru ca mi s-a dat drumul. Lumea m-a bănuit că aș fi fost securist. Chiar prieteni de-ai mei, chiar și oameni din presă. După Revoluție, am fost solicitat de Partidul Pensionarilor să devin președintele lor. Așa am fost verificat și am primit răspunsul acasă: Puiu Ionescu e curat. Nu a colaborat cu Securitatea.

- Dar ați avut dosar de urmărit? 
- Nu, nu. Dar probabil că eram urmărit.

- Și transferul propriu zis cum s-a făcut?
- A venit președintele lui Aachen, ne-am întâlnit la barul de la Athenee Palace. A venit reprezentantul federației, am discutat condițiile, eu vorbeam ceva franceză. Ne-am înțeles, iar președintele a zis: “Mâine vii cu mine!”. Unde să vin, domnule? Nu am viză, nu am cum. Mi-a zis: “Nu-ți face griji!”. Dimineața s-a dus la federație, a plătit banii, iar apoi m-a dus la ambasada Germaniei. Acolo am dat peste un ambasador căruia îi plăcea Rapidul. Mi-a dat viza imediat.

- Ce salariu aveați la Aachen? 
- La Rapid, luai salariu în funcție de unde erai încadrat ca salariat. Aveam salariu și o primă foarte mică, impozitată, de 280 de lei, cât a plătit președintele lui Aachen pe o șampanie la Athenee Palace. Cu prima îți puteai lua o pereche de pantofi mai slăbuți. Eu eram încadrat la ASE, ca asistent. Alții erau încadrați la CFR. Bineînțeles, nu mergeam la serviciu. La Aachen, am găsit în garaj un Open Commodore, nou apărut, și niște “Taschengeld”, bani de buzunar. Însă nu erau banii care se dau acum.

În Germania, aveam antrenament la ora 15:00. La ora aia erai pe teren și începeai antrenamentul. În România, ora 15:00 însemna că la ora aia erai la vestiar, mai stăteai, mai vorbeai și ieșeai pe teren abia peste o oră
- Ion Ionescu

- Dar era mult peste ce primeați la Rapid.
- Aaaa, mult peste. De exemplu, am primit o primă de 6.000 de mărci la penultimul meci din sezonul în care am ieșit vicecampioni. Am jucat la Berlin, cu Hertha, i-am bătut cu 1-0. Am terminat pe locul 2, după Bayern, cu care am făcut 1-1 la ei și 1-2 la noi acasă. A fost o performanță incredibilă pentru Aachen, un club mic, proaspăt promovată în Bundesliga.

 Beckenbauer mi-a zis: „Herr Ionescu, te rog să mă scuzi!”

- Avem o poză cu dumneavoastră în duel cu Franz Beckenbauer. 
-Să vă spun ceva despre el, o chestie care m-a impresionat. O chestie care arată că jucătorii mari sunt de obicei și niște oameni bine educați. La meciul din tur, a intrat mai tare la mine la un moment dat. I-am zis: “Băi, Franz, ce naiba! Uite ce mi-ai făcut!”. Știți ce mi-a zis? “Domnule Ionescu, te rog să mă scuzi!”. Herr Ionescu. Ce jucător ar fi procedat așa?!

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Ionescu îl urmărește pe Beckenbauer într-un meci Aachen-Bayern Munchen

- Cum vi s-a părut Bundesliga față de Divizia A? 
- Când am ajuns în Germania, oamenii mai vechi din echipă mă priveau ca pe o ciudățenie. Veneam dintr-o țară comunistă, credeau că sunt un neica-nimeni. Ulterior, și-au dat seama ce pot și au început să mă iubească mai mult decât pe Roger Claessen (n.r. - unul dintre cei mai buni fotbaliști belgieni din toate timpurile, legenda lui Standard Liege transferată la Aachen odată cu Ionescu. La fiecare meci al lui Aachen, peste 3.000 de fani ai lui Standard treceau granița în Germania pentru a-și vedea idolul). Cu Claessen am avut aproape aceleași relații de joc pe care le-am avut cu Niki Dumitriu la Rapid. Vreți să vă povestesc ceva cu el?

46 de meciuriși 10 goluri are Ion Ionescu în Bundesliga pentru Alemannia Aachen

- Normal. 
- Făceam împreună naveta de 80 de kilometri la Koln, la cursurile școlii de antrenor. O dată mergeam cu mașina lui, o dată cu mașina mea. Într-o zi l-am văzut foarte supărat. Am tăcut din gură, dar la întoarcere l-am întrebat de ce e supărat. Îmi spune că are o prietenă cu care locuiește în Koln și că a trimis-o să plătească niște rate la bancă. Ea nu a vrut să se ducă și el a pocnit-o. Ea a plecat de acasă și Roger nu mai putea după ea. “Ce să fac? A plecat cu fostul ei prieten în vacanță”. I-am dat un sfat: “Roger, află când se întoarce, du-te la aeroport și ia-o de acolo!”. A luat-o, au făcut doi copii și s-au mutat în Belgia (n.r. - Claessen a fost găsit mort în casă, în 1982, la 41 de ani, după ce consumase alcool și luase Valium. Presa belgiană a scris recent că s-ar fi sinucis).

- Înțeleg că era un petrecăreț, avusese probleme și cu poliția. 
- Era un bărbat frumos, tânăr. Se distra. Dar hai să vă spun altă chestie. Știam să conduc din țară, dar nu îmi luasem carnetul. Când am ajuns la Aachen și m-am trezit cu mașina în garaj, trebuia să o conduc. Am zis: “Hai, domnule, să fac școala de șoferi!”. M-am dus de ochii lumii, apoi a trebuit să dau examenul cu șeful poliției din Aachen. Vă dați seama. Oraș mic, șeful iubea fotbalul, erau toate ingredientele.

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Claessen și Puiu Ionescu

- V-a trecut?
- Am mers la sediul poliției. Mi-a zis: “Haideți, domnu’ Ionescu!”. M-a urcat în mașină și întâi să dau teoria. S-a oprit la un colț și mă întreabă: “Aici, la stop, nu-i așa că trebuie să faceți la dreapta?!”. Eu zis: “Da!”. Apoi: “E adevărat că aici trebuie să opriți?”. Eu zic: “Da!”.

- Practic vă dădea răspunsurile în plic. 
- Da. Pe cuvânt de onoare. Ne-am urcat în mașină să conducem, eu știam să conduc foarte bine. Mi-a zis: “Ia-o pe aici, ia-o pe aici. Stop! Am ajuns acasă. Poftim carnetul!”.

- Nu aveați probleme cu poliția la Aachen. 
- Cam așa stăteau lucrurile. (Schimbă subiectul) Veneau prieteni de la mine. A venit în vizită și Niki Dumitriu. Era bolnav atunci, plecase de la Rapid la Steagul Roșu Brașov. Avusesem la Rapid un masor care era bolnav de tuberculoză și ne-a transmis și nouă. Mie și lui Niki. Eu am avut noroc. Când am ajuns în Germania, era cicatrizată. M-au pus la controale acolo și mi-au văzut cicatricea pe plămân. Mi-au zis că am avut tuberculoză. Le-am zis: “Domnule, n-am avut nimic!”. Habar nu aveam. Dacă o aveam, nu mă mai transferam la Aachen.

- De ce v-ați întors din Germania după doar doi ani? 
- Mi-au cerut să prelungesc contractul. N-aș vrea să credeți că mă laud, dar în trei luni știam ce se vorbește la televizor, în limba germană. În liceu, însă, învățasem franceza. Motivul pentru care n-am prelungit a fost că voiam să-mi perfecționez franceza. Din păcate, am plecat la Bruges și acolo se vorbea puțin franceza. Vorbeau mai mult flamandă.

Regretul carierei e că am făcut școala de antrenori de la Koln. La 32 de ani, aveam forma fizică a unui tânăr de 26 de ani. Dar plecam dimineața la 6 și mă întorceam seara la 6. Făceam naveta Aachen-Koln și asta m-a obosit teribil. Mi-a afectat forma sportivă
- Ion Ionescu

Șefii lui Koln au încercat să-l corupă 

- La un an după ce ați plecat din Germania, în 1971, a izbucnit în Bundesliga un scandal de trucare de meciuri cu 6 cluburi implicate și zeci de jucători suspendați. Printre ei a fost și românul Vasile Gergely.
- Da, Gergely, cel care ulterior a ajuns șeful poliției din Johannesburg, în Africa de Sud. Înainte de a pleca în Africa avea un bar într-un cartier nu prea bine văzut. Am avut și eu un episod legat de meciuri trucate. Cred că era printre ultimele meciuri din sezon, am jucat la Aachen cu FC Koln. Înainte de meci, m-am trezit acasă cu doi conducători de la Koln care voiau să mă roage să o las mai încet. S-au recomandat, erau de la FC Koln. Mi-au promis bani, mulți bani. Le-am zis: “Sunt străin în Germania. Nu veniți la mine chiar dacă vă e frică să nu vă dau gol. Duceți-vă la autohtoni. Nu pot face așa ceva. Mă fac de râs eu și fac de râs și țara mea”. Au plecat și i-am bătut. Am dat și gol (n.r. - Aachen - Koln 2-1, în penultima etapă din sezonul 1968-1969. Ionescu a deschis scorul)

- Vorbim de Bundesliga. Asta arată că în fotbalul mondial, la orice nivel, se pot întâmpla aranjamente.
-  Da, sigur că se pot întâmpla. Nu cred că s-au schimbat multe față de vremea mea. Acum sunt și mai mulți bani. Mijloacele…(ezită) Nu știu dacă să vă spun treaba asta, dar dacă tot am pornit pe drumul ăsta, hai să vă spun.-

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Puiu Ionescu, în lotul Alemanniei Aachen, vicecampioana Germaniei în 1969

Povestea unui blat eșuat în Giulești 

- Ce anume? 
- Era prin 1965-1966. De la Rapid plecase la Crișul Oradea fundașul Mihai Mihai. Crescuse cu noi la juniorii Rapidului, eram prieteni din copilărie. Crișul era la retrogradare. Mihai a venit la noi înainte de meciul Rapid-Crișul să ne roage să cedăm meciul, că ne dă bani. Eram patru jucători. Eu, Niki Dumitriu, Dan Coe și Rică Răducanu. I-am zis: “Băi, băiatule, nu vindem meciuri pe bani. Nu suntem vânzători. Jucăm pentru public. Tu ai venit să ne rogi ca prieten. O să vedem dacă putem să cedăm jocul. Comunică oricum că nu te-ai înțeles cu noi”.

- Și? 
-Ne-am sfătuit între noi. “Mă, hai naibii să-l ajutăm!”. Și am început să-l ajutăm în timpul meciului. Dacă observați la unii jucători cum se vaită când pică pe jos, ai impresia că le-a rupt piciorul. Așa făceam și noi, să treacă timpul, să dăm impresia că ne luptăm. Pe partea cealaltă, era un jucător de la Crișul care, lua-l-ar naiba, Dumnezeu să-l ierte că s-a dus!, cum ajungea în față cu Rică Răducanu nu dădea gol. Rică se arunca în stânga, el trăgea în dreapta, dar pe lângă poartă. Băi, să fie! După vreo 30 de minute, publicul din Giulești s-a prins și a început să facă în toate felurile. La pauză, a coborât ministrul din tribună, a venit la vestiar și ne-a făcut cum ne-a făcut. Până la urmă i-am bătut cu 2-0, am dat amândouă golurile.

- Incredibil. 
- A fost o tentativă, dar nu pe bani, pe prietenie. Am vrut să-l ajutăm. Ulterior am aflat că cel care a dat pe lângă bară era cumpărat de contracandidata Crișului la salvarea de la retrogradarea. Noi nu știam de ce dă ăla pe lângă poartă. Ulterior, am aflat.

- Povestiți-ne o anecdotă cu Rică Răducanu! 
- (Râde) Îl iubesc mult pe Rică, un băiat extraordinar. Hai să vă povestesc. Prima lui deplasare în străinătate a fost la Teheran. Am mers cu trenul până la Istanbul, Rapid avea un vagon de dormit special, cu bucător, cu tot ce trebuia. Uneori, în deplasări, dormeam în vagonul ăla. Se trăgea pe linie moartă, departe de gară, și dormeam. Când a coborât din tren, Rică a luat o sticlă de apă minerală. A luat sticla aia și în avionul de Teheran. Când am urcat în avion, l-am pus la geam. Eu lângă el. Eram pe la 10.000 de metri și Rică frământa sticla goală în mână. La un moment dat zice: “Bre, nea Puiule, ce fac cu sticla asta?”. Zic: “Păi ce să faci, bă, cu ea?! Arunc-o pe geam”. Rică a început să împingă în geam.

- Geamul, închis… 
- Zice: “Bre, nea Puiule, nu se deschide!”. Îi zic: “Ai apăsat pe buton?”. “Unde e butonul?”. “Sub scaun”. Se apleacă sub scaun să caute butonul. Vine Valentin Stănescu, Dumnezeu să-l ierte, și când i-a tras una după ceafă…”Bă, vrei să ne omori?!”. Sunt multe cu el.

  Scăpare miraculoasă din bombardamentul american

- N-am citit nimic despre copilăria dumneavoastră deși ați prins războiul, apoi ați prins venirea bolșevicilor și vremurile tulburi din noua ordine socială. 
- M-am născut și am crescut în Cotroceni, pe o stradă perpendiculară cu Grădina Botanică. Toată ziua eram în Grădina Botanică sau la Palatul Pionierilor, actualul palat al lui Iohannis. Acolo jucam fotbal și mi-am șlefuit tehnica. Războiul îl țin minte.

- Aveați șase ani la bombardamentul american din primăvara lui 1944...
- Da. Au început să sune sirenele și am zis să fugim în Grădina Botanică. Ne-am oprit lângă zid și ne-am adăpostit acolo. La vreo 50 de metri a căzut o bombă care n-a explodat. Am avut o mare șansă. Vedeam avioanele cum zboară, erau în lumina soarelui. Americanii aveau treabă în Militari unde era un aerodrom.

- Cum simte un copil teroarea? Ce vă mai amintiți din perioada aia? 
- Simțeam frica. În timpul războiului, dar și după război se auzeau noaptea împușcături din Grădina Botanică. Când mergeam în grădină a doua zi, vedeam ziare puse peste oameni morți. Era vânătoarea de oameni care erau contra comuniștilor. Am văzut oameni care nu aveau ce să mănânce. Eu am avut noroc. Cineva, sus, m-a protejat și mi-a dat un dar. Jocul de fotbal. Așa am cunoscut lumea, am cunoscut viața.

Legenda Rapidului, interviu incredibil: „Am acceptat să pierdem un meci în Giulești, pe prietenie” + cum au încercat șefii unui club din Bundesliga să-l corupă
Ionescu le dă autografe copiilor la un antrenament al Alemanniei

- După ce v-ați lăsat de fotbal, ați încercat pentru puțin timp meseria de antrenor, la Gloria Buzău și la Rapid. De ce atât de puțin? 
- Când am venit din Germania și am adus diploma de antrenor școlit, nimeni de la federație nu m-a băgat în seamă. Atunci am realizat că sunt mulți jucători deveniți antrenori. Și nu toți pot avea succes. După ce am promovat cu Gloria în Divizia A, s-a pus problema să preiau naționala de tineret. Discutasem, eram ca și antrenorul naționalei de tineret până în ziua în care am fost anunțat că a fost pus altcineva. Eram într-o ședință la FRF și vine unul cu un bilet la președinte. Peste câteva secunde, a anunțat numele antrenorului. Am mai încercat la Rapid, dar nu e era ce îmi trebuie. Atunci mi-am zis: “Am două facultăți. Mai bine îmi văd de treaba mea”. Și din 1982 până acum câteva luni am profesat avocatura. Pentru o perioadă foarte scurtă am fost și judecător.

- Nu v-a plăcut? 
- Am plecat pentru că nu eram croit pentru meseria de judecător. Am fost toată viața un om liber, nu am semnat condici. Am făcut mereu ce am vrut când am vrut. Ca judecător, stăteam legat de masă. 

- Erau presiuni asupra judecătorilor? 
- Da, erau. Între 1990 și 1992, erau.

 Doping greșit la Elveția - România 7-1

- Cum vi se pare fotbalul de acum? 
- Cinstit?! Mai bun de cât pe vremea mea. Aș fi ipocrit să spun altfel. Poate era mai tehnic, dar viteza era mai mică, forța mai mică, intensitatea mai mică. Acum, vezi niște faze frumoase, pase directe, demarcări, șuturi la poartă, vezi că jucătorul emană forță. E adevărat, nu sunt mulți care au tehnică. Pe vremea noastră era mai multă poezie, dar jocul de azi e mai spectaculos decât ce făceam noi.

- Vă place vreun jucător român actual? 
- Moruțan. E un jucător tehnic. Îmi place Man, îmi place Tănase.

- Numai jucători de la FCSB. Niciun rapidist? 
- Rapidiștii nu au de ce să se supere. Până nu vor găsi niște jucători care să aibă abilitatea noastră, din 1967, Rapid nu poate fi o forță. Dar e un tânăr de acolo care îmi place. Pănoiu.

- Dacă atacantul Ion Ionescu ar fi avut un finanțator care l-ar fi judecat după doar 45 de minute, cum ați fi procedat? Să spunem că nu dădeați gol în primul meci la noua echipă. 
- Vă spun ce am făcut. Am plecat de la echipă.

Dacă aș fi conducătorul unui club, nu aș critica un jucător după 45 de minute. Subminezi autoritatea antrenorului. Îl faci să nu mai fie nimic. Apoi, jucătorul e pus în inferioritate față de colegi. Nu ai voie să faci asta. Dacă totuși vrei să faci asta, o faci elegant. Scoți jucătorul la o cafea și îi explici între patru ochi
- Ion Ionescu

- S-a întâmplat asta? 
- Da. Am spus: “Nu-ți place de mine?! Dragoste cu sila nu se poate”. Și am plecat acasă. S-a întâmplat la Rapid. Cineva m-a contestat. 

- Cine? 
- Francisc Ronnay (n.r. - primul marcator din istoria naționalei României), fotbalistul, antrenorul. Era director în Ministerul Transporturilor, la cadre. Avea alte interese. Avea o fiică prietenă cu un fotbalist de la Rapid, concurent pe post cu mine. Voia ca prietenul fetei lui să joace. Atunci am zis: “Nu vă place de mine? Mă duc acasă”. A venit ministrul după mine și m-a rugat să mă întorc.

- Vreau să vă mai întreb ceva delicat. Cum era vitaminizarea jucătorilor în perioada dumneavoastră? Scriitorul britanic Jonathan Wilson scrie că inclusiv Interul lui Helenio Herrera era suspectat de dopaj. Ați simțit vreodată umbra dopajului asupra carierei dumneavoastră? 
- Asupra echipei naționalei, da. Am luat bătaie cu 7-1 în Elveția. Am fost titular. Când am plecat spre meci, a venit doctorul pe la noi și ne dădea: “Ia și tu vitamina asta!”. Dacă refuzam, insista până o luai. Am pierdut cu 7-1 și râdeam în teren de nu știam de ce.

- E o metaforă? 
- Nu, nu, aveam senzația de euforie, de veselie. Singurul lucid a fost Dobrin. Restul parcă eram pe altă lume. Ne simțeam bine, în formă, dar nu ieșea nimic. Bănuiesc că pastiluța era pentru dopaj, dar a avut efect invers. Concentrarea noastră a fost la pământ. Râdeam, glumeam, nu puteam pur și simplu să ne adunăm.

15 meciuriare Ion Ionescu pentru echipa națională. Atacantul a înscris 4 goluri

VEZI AICI EMISIUNEA GSP LIVE INTEGRALĂ CU ION "PUIU" IONESCU

CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN FOTBALUL ROMÂNESC: 

„Să dăm și noi apa la o parte?” » Gabi Tamaș, recital la conferință: a copiat în stilul propriu gestul lui Cristiano Ronaldo

Mirel Rădoi pregătește două schimbări pentru meciul cu Coreea de Sud » Mutările preconizate de GSP

Playtech: Numele REAL al lui Toni Iuruc s-a aflat după cununia civilă cu Simona Halep. Ce scrie în buletinul lui, de fapt


Comentarii (5)
1106662842692189
Daniel Popescu  •  24 Iulie 2021, 19:14

Sorin Avram,era atacant nu fundas,din cate mi-aduc aminte...

badeadorian
badeadorian  •  24 Iulie 2021, 18:53
Postat de tatageminy pe 24 Iulie 2021, 16:59

pai rapidistii se lauda ca ei au fost curati. offf offf mai mai.

Comentezi cu rautate ...asa este cand ficatul este mult mai voluminos decat creierul ....

senin
senin  •  24 Iulie 2021, 18:11

Da, asa a fost, Puiu a fost un golgheter greu de oprit, dar șmecheria era la Dumitri (Emil, Nicky dacă vreți, Emil făcea orice vrea cu balonul de fotbal, ca și Dobrin, numai ca Dobrin controla balonul fără sa se uite la el " de aici Gascanul", Nicky îl privea tot timpul, era stăpânul lui... Nu mai exista asemenea fotbaliști! As vrea da aflu ca Nicky Dumitriu se simte mai bine acolo în Grecia, l-au idolatrizat rapidistii, pur și simplu așteptau viitorul meci cu Steaua și cu Dinamo , fiindcă Puiu Ionescu și Nicky Dumitriu ii ridiculizat...; Dumnezeule, ce driblinguri și ce fente!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează