FOTBAL  »  Superliga  »  REVENIRE

EXCLUSIV / UPDATE Ionuț Chirilă e la un pas să revină în Liga 1, după 4 ani: „A fost la meci”

Articol de , - Publicat marti, 14 septembrie 2021 12:21 / Actualizat marti, 14 septembrie 2021 16:10

Ionuț Chirilă (55 de ani) ar putea reveni în Liga 1, la 4 ani de la precedentul mandat. Sursele Gazetei dezvăluie că Ionuț Chirilă a fost contactat deja de șefii Academicii Clinceni, club care se află pe ultimul loc în Liga 1.

UPDATE ora 15:55 - Ionuț Chirilă, despre varianta Academica Clinceni 

Ionuț Chirilă a intervenit la emisiunea „Liga DigiSport”, comentând posibilitatea de a bate palma cu Academica Clinceni:

„Eu nu schimb antrenori. Anul trecut am spus că Poenaru e între primii 3 antrenori din România. Nu știu, deocamdată nu pot spune nimic (despre negocierile cu Clinceni, n.r.). Vreau să punctez foarte clar că eu nu aduc investitori în fotbalul românesc și că eu nu m-am autopropus. Nu am pe cine să aduc!

Am fost la amicalul Clinceni cu Craiova, da. M-am întâlnit cu fostul meu jucător, Dumitrescu, care e foarte bun prieten cu Adrian Mutu. Ne-am dat întâlnire acolo, am avut de rezolvat un lucru cu el și mi-a spus că este acolo pentru că urma să se întâlnească cu Mutu după meci”. 

UPDATE ora 15:15 - Ionuț Chirilă a asistat la amicalul Academicii Clinceni 

Ilie Poenaru, încă antrenor la Academica Clinceni, a confirmat că Ionuț Chirilă a fost prezent la meciul amical disputat în urmă cu o săptămână între ilfoveni și FCU Craiova, câștigat de Academica la loviturile de departajare.

„Orice antrenor poate să facă o treabă bună acolo, o să las în spate un grup bun pe care se poate construi. Îmi doresc ca oricine vine să facă mai mult decât am făcut eu. Din ce am auzit, a fost (n.r. Ionuț Chirilă) la amicalul cu Craiova. Nu m-a deranjat, poate să vină oricine. Nu sunt genul care să mă deranjeze”, a spus Poenaru la emisiunea „Liga DigiSport”. 

Știrea inițială - Ionuț Chirilă, înapoi în Liga 1! E dorit de Academica Clinceni

Formația din Iflov, care a fost în play-off în sezonul trecut, are un start foarte slab, fiind ultima în Liga 1, cu două puncte în opt etape (nicio victorie, două egaluri și șase înfrângeri), iar conducerea vrea să renunțe la Ilie Poenaru (44 de ani).

Șefii Academicii și Poenaru au discutat deja despre încetarea contractului, iar antrenorul le-a cerut acestora toate salariile până la finalul înțelegerii. Dacă cele două parți vor ajunge la un acord, Ionuț Chirilă are cele mai mari șanse să-i preia pe ilfoveni.

Zicu și Poenaru, favoriți să-i ia locul antrenorului din Liga 1! » Azi e programată rezilierea
NEGOCIERI
Zicu și Poenaru, favoriți să-i ia locul antrenorului din Liga 1! » Azi e programată rezilierea

Contactat de GSP, Ionuț Chirilă a ales ca, pentru moment, să nu confirme negocierile: „Nu sunt discuții. Nu pot vorbi acum, sunt într-o ședință”.

Chirilă este liber din aprilie 2017, când a plecat de la ASA Tg. Mureș. Campion la juniori cu Dinamo și Rapid, Chirilă a mai antrenat la Jiul, UTA, Chiajna și Poli Iași.

Chirilă, propunere pentru Gigi Becali: „Garantez cu 500.000 de euro ca iau titlul

După ce FCSB a fost eliminată de Șahtior Karagandy din Conference League, Chirilă spunea că e gata s-o preia pe FCSB.

„Becali nu înțelege care este valoarea unui antrenor și nu știe ce trebuie să facă un antrenor. De aceea, numirile pe care le face sunt întâmplătoare. I-am mai spus public lui Gigi că îi garantez cu 500.000 de euro că iau titlul în România. Dacă nu iau titlul pierd banii pe loc, iar dacă iau titlul îmi dă el 1 milion de euro! I-am spus asta. Îi pun 500.000 de euro la o bancă. Dacă îl câștig îmi dă el banii, dacă pierd titlul, ia banii. 

În România sunt foarte mulți antrenori care nu au nicio responsabilitate! Un antrenor trebuie să aibă responsabilitate și să răspundă pentru ce face. Dacă fi proprietar aș spune antrenorului «Îți dau 10% din orice jucător pe care mi l-ai adus la un anumit nivel». Și invers: «Dacă un jucător pe care am 500.000 iau doar 100.000 de euro, tu răspunzi cu un credit la bancă, parte cu mine, în acest contract»”, a apus Ionuț Chirilă la GSP LIVE.

Citește și: 

Top secret: GSP are contractele celor mai tari antrenori din Liga 1! Cât câștigă Petrescu, Iordănescu și Reghecampf

Echipa etapei #8 din Liga 1 în opinia LPF » Cine sunt „performerii” rundei

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (20)
godot
godot  •  14 Septembrie 2021, 21:02

Și așa fotbalul e derizoriu, măcar să fie câte un punct de atracție.

craiovenis
craiovenis  •  14 Septembrie 2021, 17:35

Go lanul asta care il critica pe Mircea Lucescu, cred ca e in stare sa retrogradeze si cu Barcelona!

22robert03
22robert03  •  14 Septembrie 2021, 16:29

E clar Clinceni vrea in Champions League.

Vezi toate comentariile (20)
Comentează