FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Iuliu Mureşan: "Trombetta pleacă în vacanţă în Italia"

Articol de GSP - Publicat joi, 11 decembrie 2008 00:00

Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri seară, că antrenorul Maurizio Trombetta va pleca în vacanţă în Italia, urmând ca viitorul său să fie decis în urma unei analize a conducerii împreună cu staff-ul tehnic.

"Trombetta pleacă în vacanţă în Italia. Vom face o analiză în următoarele zile. Această analiză o vom face împreună cu staff-ul tehnic, dar fără jucători", a spus oficialul clubului CFR, la întoarcerea delegaţiei clujene de la Londra.

Mureşan a precizat că în această iarnă vor mai părăsi pe CFR încă maxim doi jucători. "Sînt asaltat de oferte pentru jucători. Au fost şi la acest meci scouteri, chiar prea mulţi, dar asta este. Tot primim telefoane că sunt doriţi jucătorii noştri. Jucătorii sunt ai CFR-ului şi nu putem să dăm o echipă. Încă un jucător sau maxim doi o să dăm, pentru că mai mulţi nu e cazul. Oricum, la jucătorii care se transferă am soluţii şi atunci nu se va simţi. Scopul nostru nu este neapărat să vindem jucători. Avem o echipă scumpă, costă mult, dar în comparaţie cu cine am jucat suntem modeşti. Preţul pentru Dubarbier nu e prea mare. El va rămîne la Cluj. Dubarbier are preţ mare pentru că trebuie să rămână la Cluj", a afirmat Mureşan.

Sursa: Mediafax

Cariera pe care și-a construit-o fotbalistul dat afară de la FCSB, umilit și numit „vagabond” de Gigi Becali: „Ne vedem peste un an!”

Cornel Dinu a jignit doi „tricolori” după amicalul naționalei: „Au nume de CAP” + Fotbalistul despre care a spus „bine că nu l-am văzut pe teren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează