Articol de GSP - Publicat vineri, 09 septembrie 2011 00:00 / Actualizat vineri, 09 septembrie 2011 11:53
Fostul fotbalist al Craiovei, Stelei şi al CFR-ului, Eugen Trică, s-a hotărît să revină pe gazon.
Deşi luase decizia să se retragă la finalul sezonului precedent, cînd a sărbătorit promovarea în Liga 1 alături de Concordia Chiajna, "Jose" a ales să îşi reia cariera de fotbalist, în dorinţa de a ajuta echipa antrenată de Laurenţiu Diniţă să facă faţă rigorilor primului eşalon fotbalistic al României.
Trică a ocupat în acest început de sezon funcţia de team-manager la Concordia Chiajna.
"M-a sunat Eugen Trică şi m-a întrebat ce părere am în privinţa revenirii sale pe gazon. L-am sfătuit să se gîndească bine dacă mai poate să joace, să nu se facă de rîs şi să şteargă imaginea jucătorului extraordinar pe care îl ştim.
Dacă a ales să revină pe gazon, înseamnă că mai poate. Să vedem, sînt curios şi eu", a spus Iuliu Mureşan la televiziunea sportro.
1 punct are Concordia după cinci etape, acesta fiind obţinut chiar împotriva campioanei Oţelul Galaţi, scor 0-0
Concordia Chiajna va evolua duminică, în etapa a şasea a Ligii 1, în deplasare, contra Universităţii Cluj, de la ora 19:00, în direct pe DigiSport 1 şi liveTEXT pe GSP.RO.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP