FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO

La începutul lui 2011 se va decide soarta "Prinţului" » Doar la U Cluj!

Articol de - Publicat luni, 13 decembrie 2010 00:00

Dorit de Poli şi Steaua, Adrian Cristea poate pleca în ţară doar la echipa patronată de Florian Walter, în contul unei datorii de 1,5 milioane de euro a roş-albilor către acesta


Situaţia lui Adrian Cristea este simplă: pleacă în această iarnă din Ştefan cel Mare doar dacă există vreun club care să achite cel puţin două milioane de euro pe el. O altă condiţie este aceea ca gruparea să fie din afara României. În ţară, mijlocaşul ofensiv de 27 de ani poate merge numai la U Cluj! Au confirmat ieri şi şefii dinamovişti, dar şi patronul Stelei, Gigi Becali, care-l vrea pe fotbalist în Ghencea şi ştie de situaţie.

Ar avea salariu dublu
"D-aia cere Cristi Borcea două milioane de euro pe «Prinţ» fiindcă îl poate cesiona în fiecare moment la U Cluj în contul unei datorii de 1,5 milioane de euro pe care Dinamo o mai are faţă de Florian Walter. Este foarte greu, aproape imposibil, ca Adrian să fie cedat vreunei rivale. În cel mai rău caz, «cîinii» îl dau pe Cristea la Cluj", au spus şi dinamoviştii, şi finanţatorul din Ghencea.

Momentan, Borcea nu vrea să-l lase să plece pe preferatul său dintre fotbalişti, deşi mijlocaşul ar merge la o echipă care i-ar da aproape dublu faţă de 75.000 de euro cît cîştigă în Ştefan cel Mare. Ultima ofertă concretă a venit de la Poli Timişoara, 700.000 de euro pentru un transfer definitiv, variantă respinsă din start de către roş-albi.


"Aş avea nevoie de o schimbare după 6 ani, să respir şi alt aer. O să vedem şi ce vrea clubul, nu fac o obsesie din a pleca, însă, ar fi bine"
Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo

8 goluri şi 3 pase decisive a dat Adrian în acest sezon în toate competiţiile în 22 de partide, în 1.731 de minute jucate. Este golgeterul din Liga 1 al "cîinilor", cu 7 reuşite

"Prinţu'", "Cocoşu'" şi prezentările de modă
Gazeta de duminică v-a prezentat fotografii şi declaraţii de la prima ieşire în public a cuplului anului 2010 în lumea fotbalului. Adrian Cristea a participat alături de Bianca Drăguşanu la o prezentare de modă în care starleta TV a fost implicată. Declaraţiile celor doi au fost spumoase. Fotbalistul i se adresează, amuzat, iubitei cu apelativul "Boss", mai ales că ea a afirmat: "Eu sînt şeful, cocoşul cum se spune, în relaţia noastră". "Iar eu sînt doar şoferul, fiindcă am văzut că aceştia ajung celebri în România. Nu e uşor să fii iubitul Biancăi", a comentat mijlocaşul, căruia iubita vrea să-i ofere posibilitatea de a prezenta moda în viitor, măcar pentru 3.000 de euro pe seară.

Tony, prea scump
Fostul fundaş dreapta al lui CFR Cluj, Tony, a fost propus de impresari roş-albilor, însă salariul lunar al franco-portughezului, de 20.000 de euro, îi împiedică pe "cîini" să intre în cursa pentru a-l cumpăra. În schimb, Tony va ajunge fie la Guimaraes, fie la Kuban Krasnodar, echipa lui Dan Petrescu.

Contra, reticent
Cu toate că este dorit pînă în vară în Ştefan cel Mare, Cosmin Contra, 35 de ani, nu este foarte tentat să revină în România, după experienţa recentă de la Timişoara. Nu-l tentează nici cei 10.000 de euro pe lună pe care iar da Dinamo, nici să ajungă să fie apostrofat de către fani. "Guriţă" ar vrea să rămînă în Spania, cel puţin 6 luni. Urmează să ofere un răspuns concret roş-albilor luna viitoare.

Borcea vine cu banii
Cristi Borcea urmează să participe astăzi la şedinţa la care Ioan Andone va prezenta situaţia echipei. Totodată, fotbaliştii au aşteptat revenirea din America a acţionarului pentru a intra în posesia unor salarii restante.

Inbox:

- STOPERUL CHIRICHEŞ, de la Pandurii, este varianta de rezervă, dacă nu se materializează discuţiile cu Bistriţa pentru Szukala.
- N'DOYE trebuie să discute azi cu Borcea despre situaţia sa. Senegalezul a fost pus pe lista de transferuri.
- FLORIN BRATU: "Îmi doresc să joc în continuare pentru Dinamo, cred că echipa poate să termine pe podium în acest sezon".

Playtech: BOMBĂ! Tatăl lui David Popovici face o grămadă de bani! Ce afacere GENIALĂ deține


Comentarii (47)
rapidist_sutelasutaa
rapidist_sutelasutaa  •  26 Iulie 2012, 23:17

E un transfer bun

rapidist_sutelasutaa
rapidist_sutelasutaa  •  26 Iulie 2012, 23:17

E un transfer bun

rapidist_sutelasutaa
rapidist_sutelasutaa  •  26 Iulie 2012, 23:17

E un transfer bun

Vezi toate comentariile (47)
Comentează