FOTBAL  »  Superliga  »  STRATEGIE

Liber la peluze

Articol de GSP - Publicat luni, 29 iunie 2009 00:00

Din dorinţa de a-i sensibiliza pe suporteri, Steaua a luat decizia să nu mai blocheze accesul în peluzele din Ghencea

Fanii Stelei pot sta liniştiţi. Deşi Gigi Becali anunţase că va închide peluzele în sezonul care va începe la 1 august, acest lucru nu se va întîmpla. Mai mult, şefii din Ghencea au în plan să menţină preţurile la abonamente pentru peluze neschimbate faţă de sezonul anterior, adică 70 de lei. Spre comparaţie, CFR Cluj a anunţat deja că un abonament în acest sector de stadion va costa 100 de lei.

"Dorim să avem cele mai mici preţuri dintre toate contracandidatele la titlu. Iar abonaţii noştri vor avea parte de facilităţi suplimentare. Şi vor mai fi surprize!", a explicat ieri unul dintre oficialii roş-albaştrilor. O decizie finală privind tarifele biletelor şi ale abonamentelor va fi luată marţi, atunci cînd va avea loc o şedinţă pe această temă în cadrul clubului.

7.800 de abonaţi a avut Steaua în sezonul trecut

FLASH

ADVERSAR EUROPA LEAGUE - Ujpest

UEFA ajută Steaua

Steaua nu trebuie să se mai teamă că Ujpest, adversara din turul doi preliminar al Europa League (16/23 iulie), ar putea fi întărită de Celtic Glasgow. Parteneriatul pus la cale de maghiari cu gruparea scoţiană a fost blocat de UEFA. Forul continental se teme că britanicii s-ar putea întîlni cu Ujpest în Europa League. Iar potrivit regulamentelor, e exclusă confruntarea între două cluburi care au legături de afaceri. (Aurelian Botezatu)

Lăcătuş: "Am refuzat oferte"
Aflat în vacanţă în Spania, Marius Lăcătuş a spus în cotidianul "La Nueva Espana" că "m-am descurcat destul de bine până acum, însă ultimul sezon de la Steaua n-a fost bun. Am refuzat apoi cîteva propuneri, întrucît am pretenţii la echipe de un anumit nivel. Aş dori să antrenez la Oviedo". Apoi a adăugat: "Mi-a fost mult mai uşor în teren decît ca tehnician, cînd trebuia să gestionez un lot de 25-26 de jucători". (Daniel Scorpie)

Iacob şi Dică, antrenaţi de Protasov
Fostul golgeter al Stelei, Victoraş Iacob, va semna azi un contract pe doi ani cu Iraklis Salonic. "Vîrful" se va reîntîlni cu fostul antrenor din Ghencea, Oleg Protasov, şi cu fostul coechipier Nicolae Dică, împrumutat de Catania. "Mă bucur să fiu din nou coleg cu Dică, alături de care am obţinut succese mari la Steaua. Plus că voi fi pregătit de Oleg, pe care îl ştiu bine", a zis atacantul de 29 de ani. Iacob va cîştiga 150.000 de euro pe sezon.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (21)
 •  29 Iunie 2009, 22:56

CHESTIA CU INCHISUL PELUZELOR A FOST DOAR PRAF IN OCHI.....ADICA LA MISTO.............ADICA VEZI DOAMNE CA ACUM NU MAI INCHID PELUZELE,CA VEZI DOAMNE, NE FAC NOUA,STELISTILOR,UN FAVOR,CAND NE DAU ABONAMENTE LA ACELASI PRET, CA ANUL TRECUT...........LA CUM AU EVOLUAT SEZONUL TRECUT,ACUM ABONAMENTELE TREBUIAU SA SE DEA GRATIS....................ALIBEC........SANKI ,CA L IA INTER....CA SA POATE SA I CREASCA COTA,STAI LA constanta,alibec..........nu ai ce cauta la STEAUA,CA SI tatarusanu,UN BLATIST

 •  29 Iunie 2009, 21:40

Pai oricum la Steaua sunt preturi pentru cersetori. In Liga 2 la anumite echipe e mai scump ca la Steaua. Si cu tot respectul ,Ghencea e plina doar la adversari tari. De fapt anul asta cred ca doar la meciulcu Dinamo a fost plin. E drept ca situatia echipei a fost una speciala, dar aceasta politica e cam populista.

 •  29 Iunie 2009, 15:54

GATA I-AI IERTAT?

Vezi toate comentariile (21)
Comentează