FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - CFR CLUJ, SÎMBĂTĂ, ORA 18:00, GSP TV ŞI GSP.RO

"Marius, tu mai joci?"

Articol de GSP - Publicat joi, 15 octombrie 2009 00:00

Marius Constantin a ajuns într-o situaţie incredibilă: colegii îl roagă să tragă de el, ca să revină pe teren

În doar două luni, din internaţional a ajuns rezerva rezervelor la Rapid! Marius Constantin a jucat în august pentru echipa naţională contra Ungariei (1-0), apoi statutul i s-a schimbat din rău în mai rău. Viorel Hizo nu-l mai include nici între primii 18 la meciurile oficiale. "Antrenorul l-ar fi băgat cîteva minute în amicalul cu Otopeni, dar a zis că e răcit", au povestit colegii fundaşului de 25 de ani.

Tot coechipierii l-au întrebat miraţi ce are de gînd să facă: "OK, o să fii liber de contract la vară, dar dacă tu nu mai joci deloc pînă atunci, cine te mai ia?! Trage un pic de tine, că altfel pierzi vremea aiurea!". Ca să-i întindă o mînă de ajutor, Hizo vrea să-l oprească pe Constantin în lotul pentru meciul cu CFR, ca rezervă.

După startul bun de campionat pe care îl avusese Marius, Copos anunţase că va deschide negocieri pentru semnarea unui nou acord cu stoperul care evoluează în Giuleşti din 2004.

19 ani are Octavian Ionescu, înlocuitorul lui Constantin în lotul Rapidului. Jucătorul promovat de la "satelit" cîştigă 1.200 de lei pe lună şi locuieşte într-un cămin studenţesc

"Îmi pare rău de Marius, dar l-am înlocuit la Craiova şi de atunci nu l-am mai folosit. De ce? Ca antrenor, uneori joci cu cei care cîştigă, nu neapărat cu cei mai buni"
Viorel Hizo, antrenor Rapid

250.000 de euro a costat Marius în iunie 2004, cînd a fost adus de la Braşov

120.000 de euro pe an e salariul actual al lui Constantin

FLASH

Ioniţă s-a antrenat singur
Alexandru Ioniţă s-a pregătit ieri dimineaţă de unul singur la Pro Rapid. Atacantul rapidist a făcut 8 ore de la Botoşani pînă în cantonamentul giuleştenilor. Autocarul i-a lăsat pe tricolori la Snagov, iar Alex a apelat la un coleg de la lot să-l aducă în oraş. La ora 11:00 a ajuns în Bucureşti şi a preferat să rămînă la baza de pregătire a giuleştenilor, pentru a evita două drumuri Laromet - Popeşti Leordeni. Ioniţă a fost titular în România - Insulele Feroe (3-0), la tineret, şi s-a aflat la originea a două dintre golurile "tricolorilor". (Cristina Negrilă)

"Bornescu a greşit"
Ana-Maria Prodan susţine că transferul lui Bornescu la Rapid se mai poate realiza: "Domnul Mititelu a fost înţelegător, dacă era alt patron din România nu ştiu ce am fi făcut cu Mircea. El nu a procedat corect cînd a plecat de la Universitatea făra a avea nici o hîrtie la mînă, nimic. De trei zile nu dorm, încerc să-i rezolv situaţia, dar nu e uşor. Craiovenii vor 200.000 de euro, însă e criză de lichidităţi". Surse rapidiste susţin că nu-i mai interesează portarul de 29 de ani: "Săptămîna asta nu s-a pregătit cu noi, îşi caută deja altă echipă".

Ultimele noutăţi

» Impresarul lui Bornescu, Ana-Maria Prodan, spune că goalkeeperul nu are probleme cu greutatea: "Mircea arată foarte bine, nu e gras. El lucrează mult în sala de forţă şi are o masă musculară bine dezvoltată. E bine «lucrat», nu are kilograme în plus".

» Pe rapidisti.ro, fanii au decis cei mai buni giuleşteni în primele 9 etape din Liga I.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”

Comentarii (6)
 •  15 Octombrie 2009, 11:36

figuri de buftea , si-a atins nivelul maxim al incompetentei , psihic nu duce , e labil rau , pacat de omul M.Constantin

 •  15 Octombrie 2009, 09:46

contatnin?cine e asta?

 •  15 Octombrie 2009, 09:10

Imaginea PERFECTA a fotbalistului roman:talentat dar...atat!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează