FOTBAL  »  LIGA 1  »  DINAMO

Mureșan reacționează după „curățenia” lui Rednic: „Ne-am grăbit. Pe el l-a vrut Bonetti”

Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre depărțirea de Costantin Nica (28 de ani, fundaș dreapta), jucător care nu se află în grațiile lui Mircea Rednic.
Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre depărțirea de Costantin Nica (28 de ani, fundaș dreapta), jucător care nu se află în grațiile lui Mircea Rednic.

Articol de GSP - Publicat marti, 19 octombrie 2021 18:15 / Actualizat marti, 19 octombrie 2021 18:19

Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo, a vorbit despre depărțirea de Costantin Nica (28 de ani, fundaș dreapta), jucător care nu se află în grațiile lui Mircea Rednic.

„Eu mi-am pus mare speranță în Nica, l-am luat pentru că toți am fost de acord, toți din club. Accidentările s-au ținut lanț de el însă. E ghinionist. Altfel, un băiat serios, implicat în antrenamente. Am avut o discuție cu Rednic, încă nu s-a horărât nimic, dar deocamdată Nica nu intră în vederile lui Mircea. 

Nica a fost primul jucător pe care mi l-a cerut Bonetti. Era un avantaj că ambii vorbeau italiană. Sunt mai mulți jucători despre care am vorbit cu Rednic. Am făcut transferuri pe repede înainte, rata de greșeală putea fi mare, ne-am asumat”, a declarat Mureșan în cadrul emisiunii „Digi Sport Special”.

Nica, pe lista neagră a lui Rednic

Mircea Rednic (59 de ani) face curățenie în lot după înfrângerea cu Gaz Metan, scor 2-1. Antrenorul „câinilor” ar dori să se despartă de fundașul dreapta, Constantin Nica (28 de ani), dar s-a blocat de refuzul fotbalistului. Pe lista neagră e și atacantul Cătălin Țîră.

Rednic vrea să renunțe și la Cătălin Țîră

În această dimineață, Dinamo l-a prezentat pe pagina de Facebook pe atacantul slovac Tomas Vestenicky (25 de ani), iar după această mutare, Rednic a adăugat un al doilea nume pe lista lui neagră.

Astfel, atacantul Cătălin Țîră (27 de ani) ar putea pleca de la Dinamo în perioada următoare, anunță sursele Gazetei Sporturilor.

Venit liber de contract la Dinamo, Țîră a jucat 3 partide pentru „câini”, fără să marcheze. 

Dinamo vrea să-l dea afară pe Nica, fundașul nu acceptă

Fără meci jucat de când a revenit în „Ștefan cel Mare”, Constantin Nica pare că nu va primi șansa debutului. Rednic nu-l mai dorește la echipă și ar vrea să scape de el pentru a aduce înlocuitori pe placul său, scrie Fanatik, 

Șefii de la Dinamo s-au conformat deciziei antrenorului și l-au chemat pe Nica să discute o reziliere pe cale amiabilă, dar s-au lovit de refuzul fotbalistului, care nu dorește să părăsească echipa.

Iar Dinamo nu poate rupe contractul unilateral cu fundașul dreapta, din cauza regulilor insolvenței. Concret, din cauză că au trecut 90 de zile de la semnarea contractului, clubul nu mai poate desface contractul lui Nica fără a avea probleme, mai notează sursa citată. 

Același lucru se petrece și în cazul preparatorului fizic Cristian Sandu, pe care Mircea Rednic nu-l mai dorește în staff-ul lui după ce l-a adus pe aceeași poziție pe Andrei Antoce.

Costi Nica, 5 meciuri oficiale în ultimii 4 ani

Nica nu a mai jucat de 25 de luni într-o partidă oficială! Ultima sa partidă oficială a fost pe 21 septembrie 2019, cu Clinceni (1-2). A mai jucat 33 de minute în amicalul din iunie cu Galatasaray (1-2). 

Nica a fost lovit de accidentări teribile în ultimele sezoane, ce l-au obligat să fie mai degrabă spectator și în continuu program de recuperare. El a strâns doar 58 de meciuri oficiale din vara lui 2013, când semna cu Atalanta Bergamo în schimbul sumei de 1,6 milioane de euro în contul grupării din Ștefan cel Mare.

Crescut de Dinamo și promovat la prima echipă în 2012, Nica nu a rezistat în scurta sa experiență din Serie A, fiind împrumutat la mai multe echipe, până ce contractul i-a expirat. Ultima dată a jucat în Serbia, la Vojvodina, de care s-a despărțit în iulie 2020.

29 de meciuria strâns Costi Nica la Dinamo, având și 3 assist-uri

Meciurile jucate de Nica din 2013 până în prezent:

  • Ediția 2021/2022 - 0 meciuri
  • Ediția 2020/2021 - 0 meciuri
  • Ediția 2019/2020 - 2 meciuri la FC Voluntari
  • Ediția 2018/2019 - 0 meciuri
  • Ediția 2017/2018 - 3 meciuri la Dinamo
  • Ediția 2016/2017 - 13 meciuri la Latina Calcio (Serie B)
  • Ediția 2015/2016 - 22 meciuri la Avellino (Serie B)
  • Ediția 2014/2015 - 8 meciuri la Cesena (Serie A)
  • Ediția 2013/2014 - 10 meciuri la Atalanta (Serie A)

VIDEO. Mircea Rednic, despre revenirea lui Florin Răducioiu la Dinamo

Citește alte știri din Liga 1:

Cine e „firma de cazane” la care s-a referit Becali: „Vrea să fie sponsor principal FCSB” » Are contracte în aproape toate țările din lume

Craiova lui Stoican vs Craiova lui Mutu » Ce s-a schimbat în jocul oltenilor după venirea noului antrenor

Playtech: BOMBĂ! Ce relație a existat între Nuțu Cămătaru și Monica Gabor: ‘Mi-a adus-o mie primul și...’


Comentarii (7)
talpaiadului
talpaiadului  •  20 Octombrie 2021, 07:26
Postat de sempre.per.tutti pe 19 Octombrie 2021, 20:41

Scapati și de Crețu, Moldoveanu, Filip, Răută, Grigore , Tira atât timp cât vor juca ăștia vom pierde . Rednic, adu nene jucătorii aia odată

Stai linistit ca nu mai e mult pana cand ti ve indeplini dorinta. Dar parca vad ca o sa plangi dupa Filip, Grigore sau Rauta cand vor aparea bizonii lui Rednic...

paolo14
paolo14  •  20 Octombrie 2021, 05:10

Stai acolo Nica, nu te poate da nimeni afara. Da-n baldeala rednic...

drewdice
drewdice  •  19 Octombrie 2021, 20:57
Postat de sempre.per.tutti pe 19 Octombrie 2021, 20:41

Scapati și de Crețu, Moldoveanu, Filip, Răută, Grigore , Tira atât timp cât vor juca ăștia vom pierde . Rednic, adu nene jucătorii aia odată

citeste inca o data. jucatorii aia nu au de gand sa plece cat timp au contract si sa ii dati afara nu va permiteti.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează