FOTBAL  »  Superliga  »  FRF

Mircea Sandu: „Dacă mă supăr candidez şi în 2014”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 februarie 2009 00:00

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, miercuri, la Căciulata, că nu are o relaţie tensionată cu directorul general al federaţiei, Ionuţ Lupescu, care şi-a anunţat candidatura la şefia intituţiei, subliniind că, "dacă se supără", candidează şi în 2014.

"Avem o relaţie normală, ne completăm unul pe celălalt. Eu vin cu experienţa, Ionuţ cu tinereţea. E liber să candideze, nu-l consider un duşman. Ştiu că a fost deranjat de una dintre afirmaţiile mele dar am lămurit problema.

Am fost întrebat la un interviu dacă în 2014 pot fi de acord să fiu preşedinte de onoare dacă Hagi va candida şi va fi ales la FRF. Probabil că Ionuţ s-a supărat că nu am spus că-l voi susţine pe el dar eu vă spun altceva, dacă mă supăr candidez şi în 2014", a declarat Sandu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

sursa Mediafax

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion

Comentarii (19)
 •  04 Februarie 2009, 21:19

Cu Ionut la FRF si Sandu la UEFA vom primi si finala CL. Oricum Baciul s-a angajat la machedoni.

 •  04 Februarie 2009, 19:01

sandu s-a lipit de dinamo in toate afacerile lui ajuta dinamo cel mai mult si cine bastoane iti cara-n spate?este dinamo ? si cine te baga la bulau? este dinamo e daia nu serveste el acolo

 •  04 Februarie 2009, 18:50

Jancu de ce nu convoca odata adunarea tuturot cluburilor si sa propuna un presedinte la federatie cred ca IORDANESCU ar dori sa fie . De ce a amanat sandu alegerile cu inca un an?????cine i-a dat dreptul in 2005 tarziu au fost alegerile care trebuiau sa fie in 2004 dar ratase campionatu european in 2004 acum le amana pentru 2010 pt ca are o alta gherla in 2009.Cu ce drept face asta ?dati-l jos si toata lumea va fi cu voi.acest om a facut cea mai mare avere profitand de o federatie zisa nationala

Vezi toate comentariile (19)
Comentează