FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

MM a anunţat lista jucătorilor doriţi de Steaua: "Dintre aceştia nouă vrem să aducem cinci"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 august 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 28 august 2013 13:28

Managerul general al Stelei, Mihai Stoica, a anunţat lista cu jucătorii care sînt în atenţia Stelei.

"Pentru că Gigi v-a obişnuit să ia decizii ieşite din comun, am decis să vă prezentăm jucătorii pe care îi vrem. Vor fi 4, 5 sau poate chiar 6, dar cel mai probabil 5 vor face parte din lotul echipei noastre.

Aşadar, aceştia sînt următorii: fundaşii Celeban, Varela şi Vit Beneş (25 de ani) de la FK Jablonec, mijlocaşii Ionuţ Neagu şi Laurenţiu Iorga de la Oţelul Galaţi, Guilherme de la Petrolul, de atacanţii Wesley, Paul Batin şi Kapetanos de la CFR Cluj.

Ar mai fi nişte atacanţi pe care îi dorim, Daniel Chima Chukwu şi Mana Dembele de la Clermont, dar trebuie să obţinem aprobarea patronului pentru a-i oferta.

Trebuie să merg la Gigi pentru a lua decizia pe care dintre aceştia îi ofertăm", a spus MM la conferinţa de presă.

SPECIAL GSP | A primit 3 lovituri în figură, a revenit după un an: „Vedeam în ceață, mă deranja orice zgomot” » Ce spun Luminița Huțupan Dinu sau Paula Ungureanu și opinia specialiștilor despre brutalitatea loviturilor frontale în handbal

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (184)
bogdany79
bogdany79  •  28 August 2013, 17:13

Toti rivalii care fac misto de aceste tinte...de fapt comenteaza din oftica. Credeti ca CFR, Dinamo si toti ceilalti nu si-ar dori jucatori ca: Wesley, Iorga, Chima, Varela, Celeban....Sa speram ca nu vom ramane doar cu propunerile. Wesley daca se pregateste va fi golgheterul campionatului. Cu el si Piovaccari o sa avem atac bun. Iorga e un jucator cu calitati deosebite, cu ei vom fi mai puternici!

lucianoyos
lucianoyos  •  28 August 2013, 17:06
Postat de buerebuistas pe 28 August 2013, 16:39

Wesley inca mai poate cel putin1 an la nivel inalt , ramane de vazut daca va accepta oferta lui MiMi si lui JiJi

Eu zic sa te mai gandesti putin , te-as intreba cand a jucat ultimul meci Wesley , cum crezi ca sta cu pregatirea fizica si in cat timp va fi apt pentru a juca , si mai e si aspectul financiar , undeva la 900 de mii in 2 ani , 300 de mii prima si tot cam asa salar , eu unu nu as transfera un jucator care nu a mai jucat in ultimul timp , care are 33 de ani si pretentii financiare foarte mari pentru Steaua

timarhac
timarhac  •  28 August 2013, 16:56
Postat de buerebuistas pe 28 August 2013, 16:51

Sincer ,dar si conform cifrelor , Batin nu a rupt norii pe unde a jucat

Nu conteaza, sa ramana la noi. E bun asa cum e. Mai are timp sa creasca, e tanar inca. Va veni si vremea lui.

Vezi toate comentariile (184)
Comentează