Articol de GSP - Publicat luni, 23 decembrie 2013 00:00 / Actualizat luni, 23 decembrie 2013 11:51
Arpad Paszkany, patronul celor de la CFR Cluj, a anunţat că echipa sa se va despărţi de Petre Grigoraş, urmînd ca Vasile Miriuţă, actualul tehnician al Ceahlăului, să preia echipa.
"Nu pot să fiu mulţumit de anul 2013, cînd e cel mai slab an al nostru în Liga 1. Chiar şi atunci cînd am promovat am arătat mai bine, în condiţiile în care s-au făcut investiţii mari în comparaţie cu ce era atunci. Obiectivul nostru este să strîngem cît mai multe puncte şi să ne apropiem de podium. Un target realist, dar cu altă atitudine, ar fi un loc patru. N-am explicaţii concrete, altfel am fi schimbat ceva mai devreme.
Am plecat la drum cu un lot foarte valoros. Nu ne-am gîndit de foarte mult timp la Miriuţă. Am făcut recent un portret-robot al antrenorului pe care ni-l doream şi l-am comparat cu opţiunile pe care le aveam. După încercările din trecut, am vrut un antrenor din generaţia tînără, să dea un nou impuls echipei. Obiectivul său va fi să obţină cît mai multe puncte. Sperăm că o să avem rezultate mai bune", a spus Arpad Paszkany la DolceSport.
...despre demiterea lui Petre Grigoraş: "Îmi pare rău că n-am reuşit mai multe împreună cu Grigoraş. Uşa rămîne însă deschisă, la fel cum a rămas şi pentru Ioan Andone"
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP