FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL PLOIEȘTI

Peteleu e resemnat: "Cred că voi fi nevoit să aștept până în vară să semnez" » Câți bani are de primit de la Petrolul

Articol de - Publicat luni, 28 martie 2016 13:37

GSP.ro l-a contact pe Andrei Peteleu pentru a explica în detaliu situația sa contractuală.

Deși neagă că Petrolul i-ar fi achitat din datorii, jucătorul susține că echipa ploieșteană are restanțe foarte mari către el, dar în ciuda banilor pe care îi are de încasat, nu este lăsat liber de contract.

-Andrei, de ce nu semnezi cu nimeni, ce se întâmplă?
-Sunt obligat să aștept să fiu numit liber de contract de instanțe, dar acestea tot amână decizia finală. Am mai fost amânat de două ori până acum, s-a prelungit termenul o dată cu o săptâmână și a doua oară cu alte două săptâmâni. Cred că va fi și acum la fel și voi fi nevoit să aștept până în vară să semnez cu un club care mă dorește cu adevărat.

-Din sursele noastre știm că Petrolul ți-a achitat din datorii tocmai ca să nu poți rămâne liber de contract...
-În ultima perioadă nu am primit nicio sumă de bani de la Petrolul, așa cum s-a scris. Dimpotrivă, am fost de acord să renunț la toate sumele datorate de către Petrolul, care nu sunt mici, tocmai pentru a fi liber de contract, dar se pare că cei din conducerea Petrolului au alte obiective. Chiar îmi pare rău că s-a ajuns într-o asemenea situație pentru că fanii și publicul din Ploiești sunt extraordinari și au fost trup și suflet alături de echipă.

-Ce datorii are Petrolul către Andrei Peteleu?
-29.000 de euro datorii salariale și încă 40.000 de euro datorii pentru care m-am înscris la masa credală.

-Totuși, dacă ai acești bani de încasat, de ce nu ești lăsat liber de contract. Nu se leagă...
-Asta este și întrebarea mea, întrebare la care nu am un răspuns!

-Dinamo ți-a făcut o ofertă, dar tu ai refuzat-o. Îți oferea clubul împrumut banii pe care Petrolul îi cere pe tine.
-Se cunoaște faptul că domnul Rednic m-a dorit la echipă încă din luna decembrie a anului trecut. Am lucrat foarte bine cu dânsul cât a fost antrenor la Petrolul. Este omul care îmi cunoaște calitățile, a avut încredere în mine și știe ce pot, dar din partea clubului Dinamo nu am primit nicio ofertă scrisă până la finala perioadei de transferuri. Din câte știu au fost discuții la nivel de cluburi, dar se pare că nu s-a putut ajunge la o înțelegere.

"Până voi putea să semnez cu cineva îmi întrețin condiția fizică și-i salut cu această ocazie pe colegii de la Ploiești și pe băieții din Ștefan cel Mare, cărora le doresc mult succes în acest sezon"
Andrei Peteleu

Citește și: Andrei Peteleu a refuzat oferta "câinilor" şi se antrenează cu echipa lui Gică Hagi

Interviu-eveniment cu Stanislas Wawrinka, omul care „a spart” BIG 4: „Am ZERO regrete pentru Wimbledon și am trăit cel mai frumos sentiment din tenis ”. Ce spune despre dispariția reverului cu o mână

Presimte o alegere-șoc la Rapid: „Sunt aproape sigur că el vine! Este înaintea lui Șumi ca variantă”


Comentarii (8)
thedronius
thedronius  •  28 Martie 2016, 21:35

Pai cum ai renuntat la bani daca te-ai inscris la masa credala? Nu se leaga ce zice baiatul asta...

1745flo
1745flo  •  28 Martie 2016, 19:30

Ieri ziceati ca a plecat deja la Prabusirea Navodari, sau la voi tot ce scrieti sunt numai scorneli si inventii?

cainerrosu
cainerrosu  •  28 Martie 2016, 18:29

Parcă era la Ovidiu ? Nu se antrenează cu *** ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (8)
Comentează
Close