FOTBAL  »  Superliga  »  POLI STIINTA TIMISOARA

Pica transferurile?

Articol de GSP - Publicat marti, 05 februarie 2008 00:00

Preşedintele Poli Ştiinţa Timişoara, Marian Iancu, a declarat marţi că gruparea pe care o conduce nu va putea realiza transferurile jucătorilor slovaci Milos Brezinsky şi Balazs Borbely întrucât acţionarul majoritar, Balkan Petroleum a decis să nu mai investească. "Dacă nu se va investi cu ce să-i plătim? Bădoi, Milhazes şi Martinez sunt achitaţi, nu e nicio problemă. Problema e la transferurile lui Brezinsky şi Borbely, pe care ar trebui să le achităm zilele acestea. În cazul în care Balkan nu investeşte, nu avem alte resurse. Suntem cu toate datoriile la zi, ne-am achitat de tot, mai puţin aceste două transferuri pe care nu le-am achitat. Sunt transferuri importante, costă peste 1,6 milioane de euro, dar din punctul ăsta de vedere e nevoie de susţinere din partea acţionarilor", a spus Iancu. Preşedintele grupării timişorene spune că decizia BkP de a nu mai investi în Poli vine în urma tergiversării răspunsului conducerilor Consiliului Local şi Consiliului Judeţean, în ceea ce priveşte cooptarea acestor instituţii în rândul acţionarilor clubului.

„Fotbalul se «deteritorializează»! Nu mai există ceva esențial” » Un profesor de antropologie, Christian Bromberger, conferință de excepție despre o „mutație” în fotbalul de azi: „Am plecat de la tifoso, adică boală contagioasă, și am ajuns aici”

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează