Articol de GSP - Publicat sambata, 19 aprilie 2014 00:00 / Actualizat sambata, 19 aprilie 2014 20:39
Preşedintele Astrei Giurgiu, Dinu Gheorghe, nu crede că posibila aducere a lui Kyros Vassaras ar rezolva problemele din arbitraj, ba din contră. Oficialul giurgiuvenilor crede că grecul nu ar trebui să îi ia locul lui Alexandru Deaconu în conducerea FRF.
”Nu m-aş simţi confortabil dacă ar veni, cu tot respectul. Nu este în regulă. Poate veni cu experienţa sa în cel mai bun caz. Ce, am ajuns în lumea a treia, să vină un străin să ne conducă arbitrajul?
Ce-i putem reproşa lui Diaconu? E vina lui că arbitrii greşesc? Şi dacă vine Vasaras va fi mai bine? Vă spun eu, tot aceleaşi comentarii vor fi, credeţi-mă.
A, dacă vrea să vină să ţină cursuri, să ne împărtăşească din experienţa lui, să-şi dea cu părerea, dar să vină şi să conducă, nu mi se pare în regulă”, a spus Dinu ”Vamă” la DigiSport.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”